Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2019

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Documentul de reflecţie Către o Europă durabilă până în 2030 COM(2019)22 (PHCD 15/2019). (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PHC nr. 15/2019

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Continuăm dezbaterile.

Rog colegii să ia loc în bănci, să-şi introducă cartelele, pentru că vom face un vot de control.

Vă rog să luaţi loc şi să introduceţi cartelele, stimaţi colegi, să putem continua.

Vă anunţ că, din totalul celor 328 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 171.

Ordinea de zi pentru astăzi a fost distribuită.

Program de lucru - până la ora 11,30 avem dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la ora 12,00 avem vot final, şi la încheierea şedinţei de vot final avem şedinţa Biroului permanent.

Chestiuni procedurale.

Domnul Szabó Ödön, vă rog.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să am două propuneri pentru proiectul ordinii de zi.

Prima propunere - pe care sper să o susţineţi cu toţii - se referă la solicitarea de aducere pe punctul 1 al ordinii de zi şi retrimiterea la comisie a punctului 23 - Proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor nr. 15/2019 - Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Documentul de reflecţie Către o Europă durabilă până în 2030 - COM(2019)22; PHCD 15/2019.

Este necesară retrimiterea pentru că, între timp, în cadrul Preşedinţiei României la Uniunea Europeană, au fost adoptate nişte documente care solicită regândirea acestui proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor, avizat.

Vă rog să-l aducem pe primul punct şi să-l retrimitem la comisie pentru corelare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Vă rog, să înceapă votul.

Termen - o săptămână, nu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Da, da. O săptămână.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Termen - o săptămână.

Video in format Flash/IOS

107 voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere. A fost adoptată propunerea dumneavoastră.