Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 iunie 2020
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/2020
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 iunie 2020 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 iunie 2020
![]() |
2. | Numirea unui vicepreşedinte şi a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Trecem la punctul 2 al ordinii de zi, numirea unui vicepreşedinte şi a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Raportul comun al Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaţilor, Comisiei pentru energie şi Comisiei economice a Senatului este distribuit. Îl rog pe domnul deputat Iancu, din partea celor trei comisii, să prezinte raportul. |
|
|
Domnule preşedinte, domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Conform deciziei Birourilor permanente reunite, respectiv Decizia nr.303 din 19 iunie 2020, s-au dispus, în conformitate cu prevederile art.3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, comisiilor, respectiv Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale şi Comisia economică, industrii şi servicii din Senat, selectarea şi propunerea pentru plen a unui candidat pentru funcţia de vicepreşedinte şi doi reglementatori pentru Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Lista candidaţilor şi CV-urile acestora sunt cuprinse în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezentul raport comun. În urma dezbaterilor, în conformitate cu art.4 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.33/2007, comisiile reunite au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului numirea, pentru Comitetul de reglementare al ANRE, în funcţia de vicepreşedinte şi doi membri, a candidaţilor cuprinşi în anexa nr.2, care face parte integrantă din prezentul raport comun. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Mulţumesc, domnule deputat Iancu. Avem o solicitare de procedură, vă rog, din partea USR. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Vreau să iau cuvântul la dezbateri generale pe numirea în Comitetul de reglementare al ANRE a vicepreşedintelui şi celor doi membri. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Cred că s-a stabilit deja în Comitetul liderilor şi în Birourile permanente reunite o procedură pentru această şedinţă de vot. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Sigur, dar este dreptul nostru să ne exprimăm de la tribuna Parlamentului... |
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Ştiu, dar suntem într-o procedură agreată cu toate grupurile parlamentare. |
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ... pe maniera în care s-au desfăşurat aceste selecţii. Totuşi, sunt instituţii aflate în subordinea Parlamentului. La ANRE vorbim de o piaţă de miliarde de euro, care va fi, cumva, sub supravegherea acestor membri şi a acestui Comitet de reglementare, şi cred că putem să ne spunem măcar opinia de aici, din Parlament. Dacă puteţi să-mi daţi cuvântul. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Stimată colegă, dezbaterile au avut loc în comisiile de specialitate, s-au dezbătut şi iar dezbătut, iar lucrurile sunt foarte... |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Păi, nu au avut loc, tocmai aceasta este problema, că cel puţin în privinţa membrilor şi vicepreşedintelui Comitetului de reglementare al ANRE nu au avut loc dezbateri serioase. A fost doar un simulacru, nu au avut loc audieri, nici măcar lucrul acesta... |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Bine, mulţumesc de aprecierea dumneavoastră, stimată colegă. Mergem mai departe, procedura a fost stabilită... |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule preşedinte, Vreau să iau cuvântul şi aş dori să-mi daţi cuvântul, ca să nu-mi închideţi microfonul. |
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Procedura a fost stabilită. Nu se poate în această procedură, stimată colegă. |
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: De ce nu se poate?! Sunt dezbateri generale, cum adică nu se poate?! Este Regulamentul Camerei Deputaţilor şi al Senatului şi avem dreptul să avem intervenţii pe punctele de pe ordinea de zi. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Înţeleg că mai vrea cineva de la USR, pe procedură, să ia cuvântul. Domnule senator, vă rog. |
|
|
Domnul Radu-Mihai Mihail: Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, aveţi dreptate, s-a agreat o procedură, dar, dat fiindcă în comisii nu s-au respectat regulile minime de desfăşurare corectă a acestor audieri, vă rog s-o lăsaţi pe colega noastră să intervină pe acest subiect specific. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Vă rog, doamna deputat, ţara aşteaptă. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Aţi văzut că se poate pe regulamentul actual? Dezbaterile în ceea ce priveşte numirea celor doi membri şi a vicepreşedintelui Comitetului de reglementare al ANRE, practic, nu au avut loc în comisiile reunite, a fost o simplă formalitate. Am avut CV-uri destul de multe, puteam să-i chemăm pe cei care au depus efortul de a-şi trimite candidaturile, să-i chemăm la comisie, să-i audiem. USR a cerut lucrul acesta, însă a fost refuzat de către membri de la toate partidele, că vorbim de PSD, de PNL, de toţi cei care au fost prezenţi. Aş vrea să atrag atenţia că pregătirea celor care vor fi votaţi astăzi de majoritatea parlamentară nu este în niciun fel aproape de ceea ce am avea nevoie în acest Comitet de reglementare. Cel puţin doi dintre oamenii pe care îi veţi vota astăzi nu au niciun fel de tangenţă cu piaţa de energie: nici cu sectorul gazelor naturale, nici al energiei electrice, nici al energiei termice. Deci este o mare ruşine ce se va vota astăzi aici, în Parlament. Am fi avut nevoie de profesionişti, care să vină cu o viziune nouă. Avem două evenimente mari care se vor întâmpla anul acesta: liberalizarea pieţei gazelor naturale, de la 1 iulie, şi cea a pieţei energiei electrice, la finalul anului acestuia. Nu mai vorbesc de dezbaterile care au loc la nivel european, de Pactul ecologic european, cu influenţe extrem de importante asupra pieţei de energie. Ar fi trebuit să trimitem în acest Comitet de reglementare şi să selectăm oameni competenţi, care chiar înţeleg realităţile acestei pieţe, dar şi care să apere interesele consumatorilor români. În consecinţă, Parlamentul va face astăzi o mare greşeală votându-i pe aceşti oameni. Vă mulţumesc. Şi USR nu va susţine lucrul acesta. |
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Mulţumesc doamnei deputat. Sunt convins că toţi colegii prezenţi astăzi în sală au reţinut ceea ce aţi spus dumneavoastră. Cum spuneam, conform art.99 din Regulamentul comun, votul se va exprima prin buletine de vot. |
| ................................................ | |
| ................................................ | |
|
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui vicepreşedinte şi a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. În temeiul prevederilor art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret, cu buletine, de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui vicepreşedinte şi a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi au constatat următoarele:
Din verificarea şi numărarea voturilor pentru fiecare candidat, rezultatul votului se prezintă astfel:
Ca urmare a faptului că a fost întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru desemnarea în funcţiile pentru care au fost propuşi. |


