Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 aprilie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 aprilie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 aprilie 2021
![]() |
2. | Aprobarea suplimentării ordinii de zi. | ![]() |
||
|
După o scurtă pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 171. Ordinea de zi pentru astăzi a fost distribuită. Vă reamintesc şi programul de lucru pentru astăzi - între orele 10,00 şi 11,30 avem dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; între 11,30 şi 12,00 - pauză; de la 12,00 avem sesiunea de vot final; iar la încheierea şedinţei va avea loc şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi apoi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Dacă sunt observaţii cu privire la ordinea de zi? Vă rog, domnul deputat Szabó Ödön. |
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propun suplimentarea ordinii de zi, pentru punctul 121, cu PL-x 14/2021. (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19). Există acordul liderilor prezenţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Atunci, suplimentăm ordinea de zi cu proiectul de lege pe care ni l-aţi indicat. Şi intrăm în ordinea de zi. |


