Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2021

2. Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.

 

După o scurtă pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă informez că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 170.

Ordinea de zi a fost deja distribuită.

Vă reamintesc programul pentru astăzi - între ora 10,00 şi 11,30 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; 11,30 - ora 12,00 - pauză; de la ora 12,00 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, urmată de şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; iar de la ora 13,00 până la finalizare - şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă întreb, dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Liderii grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnul deputat Ionuţ Moşteanu, Grupul USR PLUS.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Bună dimineaţa, colegi!

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Cu acordul liderilor, vă rog să mutăm pe ordinea de zi, de la 22 pe poziţia 7, PL-x 666/2020 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii).

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vai, dar ce...

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...PL-x introduceţi pe ordinea de zi, astăzi, cu numărul acesta...

Deci, aţi spus poziţia 22, PL-x 121?

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Scuze, probabil a rămas în ordinea de zi iniţială.

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

23, e pe poziţia 23.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Da, e PL-x 666/2020.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da, e poziţia 23. De aceea v-am zis, la 22 era PL-x 121.

Deci de pe poziţia 23 merge la poziţia 7, da?

De fapt, 8, că 7 a fost făcut ieri; poziţia 8.

8. Bine.

Dacă mai sunt şi alte observaţii?

Vă rog, domnul deputat Badiu Georgel, Grupul AUR.