Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.13/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2025
![]() |
2. | Aprobarea unei modificări a ordinii de zi. | ![]() |
||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
Bună dimineaţa, din nou! Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Mai stăm 30 de secunde, până vine şi colegul secretar de şedinţă. Stimaţi colegi, Continuăm şedinţa de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 190. Evident, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă. Vă reamintesc că dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, până la ora 11.00; la ora 11.30 vom avea votul final; iar după, cele două şedinţe de Birou permanent şi Comitet al liderilor. Domnul Popa, intervenţii în legătură cu ordinea de zi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am şi eu o rugăminte, să fiţi de acord, stimaţi colegi, să mutăm Pl-x 586/2024, care se află pe poziţia 30. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023. Are termen de trecere tacită pe 17 şi, de aceea, am rugămintea să o mutăm pe poziţia 12. |
|
Deci, nu există acord al liderilor. În regulă! Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Pl-x 586/2024, de pe poziţia 30 a ordinii de zi, pe poziţia 12. Vot, vă rog. |
|
Cu 165 de voturi pentru, 32 contra, o abţinere, ordinea de zi a fost modificată. Mai există intervenţii asupra ordinii de zi? Nu. Aşadar, intrăm în ordinea de zi. |


