Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2025

2. Prezentarea, de către doamna deputat Maria Cernit, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, a unui mesaj cu prilejul Zilei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Rog liderii de grup să îşi invite colegii în sală.

Pe dumneavoastră, cei prezenţi, v-aş ruga să vă ocupaţi locurile, să putem începe şedinţa noastră.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 168.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, până la ora 11.00; la ora 11.30 vom avea şedinţa de vot final;, iar după - cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Întreb dacă sunt obiecţii sau observaţii. Nu sunt.

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Maria Cernit, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse, pentru prezentarea unui mesaj cu prilejul zilei de 8 mai, Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Doamnă deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Pe 8 mai marcăm Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, un prilej care, dincolo de caracterul său simbolic, ar trebui să devină un moment de reflecţie sinceră asupra felului în care ne raportăm, ca societate, la ideea de echilibru, demnitate şi recunoaştere a contribuţiei fiecărui individ.

Această zi este importantă şi nu ar trebui trecută cu uşurinţă în rândul celor bifate formal. An de an, problemele reale care afectează vieţile femeilor rămân aceleaşi, sau, aş putea spune, chiar se agravează, fără ca societatea să manifeste o voinţă sinceră de a le corecta.

Ziua egalităţii de şanse ar trebui să ne amintească cât de greu se trăieşte în lipsa egalităţii şi a corectitudinii. Această lipsă nu se reflectă doar în cifre şi statistici, ci mai ales în vieţile femeilor care muncesc din greu, care îşi cresc copiii singure, care îşi asumă roluri esenţiale în viaţa socială.

Ziua de 8 mai este şi Ziua Crucii Roşii, poate că nu întâmplător, în aceeaşi zi vorbim şi despre egalitate. Ajutorul umanitar presupune sprijin din ambele sensuri, pentru femei şi bărbaţi, dar mai ales pentru toţi cei care au nevoie să fie sprijiniţi, ascultaţi şi văzuţi. Aceste valori fundamentale sunt profund legate de ceea ce înseamnă, în profunzime, dorinţa de egalitate.

Egalitatea de şanse presupune acces echitabil, tratament corect şi recunoaştere deplină. Femeile nu cer favoruri, ele cer să fie valorizate şi apreciate.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse, dar mai ales ca femeie care a luptat pentru fiecare pas înainte, îmi asum nu doar exprimarea unei poziţii publice, ci şi responsabilitatea de a susţine măsuri concrete, coerente şi consecvente pentru sprijinirea femeilor.

Cred că fiecare dintre noi are o parte de răspundere în felul în care se construieşte egalitatea socială, prin comportamentul zilnic, prin modul în care alegem să ne respectăm unii pe alţii, să ascultăm şi să nu trecem cu vederea nedreptăţile.

De aceea, în locul unei concluzii, aleg să formulez o invitaţie deschisă şi sinceră - haideţi să ne alăturăm, fiecare dintre noi, în spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea, unui efort comun de a deveni mai respectuoşi, mai empatici şi mai buni, pentru ca egalitatea de şanse să devină o realitate vizibilă, trăită şi împărtăşită.

Mai simplu spus - să începem să fim oameni.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, stimată doamnă.

Înţeleg că pe procedură, domnule Ciubuc, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu toţii sper că ne-am revenit după şocul unora care au primit o lovitură din partea votului românilor şi vreau să vă aduc la cunoştinţă că astăzi ne aflăm într-o criză constituţională.

De ce zic acest lucru? Pentru că, conform Constituţiei României, art. 103 din Constituţia României, prim-ministrul este desemnat de un preşedinte ales.

Ei bine, noi astăzi ne aflăm într-o situaţie în care avem un preşedinte interimar, care, conform Constituţiei, nu poate numi un prim-ministru interimar.

Un prim-ministru poate fi numit de un preşedinte ales, iar un prim-ministru poate exercita funcţia de prim-ministru venind aici, în Parlament, şi primind votul Parlamentului.

Deci, stimaţi colegi, trebuie să înţelegem că aşa ceva numai în România se poate, începând de la anularea alegerilor până la anularea candidaţilor. (Vociferări.) Şi chiar astăzi asistăm la publicarea în Monitorul Oficial a numirii domnului Predoiu ca prim-ministru interimar. (Vociferări.)

Deci, părerea mea este că Parlamentul României trebuie să-şi exercite atribuţiile, iar noi, deputaţii, nu putem asista la nesfârşit ca PSD, PNL, UDMR, chiar dacă au pierdut alegerile prezidenţiale...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ciubuc...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian Ciubuc:

...să continue uzurparea puterii în stat.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ciubuc...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ciubuc, nu a fost o intervenţie pe procedură, a fost o declaraţie politică pe care puteaţi să o faceţi şi de dimineaţă. (Vociferări.)

Domnul Dimitriu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Dragi colegi,

Din fericire, nu suntem în Duma de Stat, aici suntem în Parlamentul României, şi în Parlamentul României - ar fi trebuit şi dumneavoastră, deşi nu o faceţi - se respectă Constituţia. Şi Constituţia nu spune că doar un preşedinte plin poate să exercite atribuţiile de la 108. Dimpotrivă, preşedintele României, fie el interimar, fie el ales.

Prin urmare, ştiu că vă doriţi anarhie, se vede lucrul acesta din modul în care acţionaţi zi de zi, din modul în care acţionează candidatul dumneavoastră la preşedinţie, dar n-o să vă permitem niciodată să băgaţi ţara în haos şi să o duceţi spre Rusia şi Belarus. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule... (Vociferări. Gălăgie.)

Mă bucur să vă revăd, haideţi să intrăm în ordinea de zi.

Vă mulţumesc.