Dezbateri parlamentare

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Bună ziua, stimaţi colegi!

25 noiembrie nu repară rănile nimănui, dar poate deschide discuţii care salvează vieţi. Este o zi care ne invită să ne oprim puţin şi să ne gândim la femeile care trăiesc cu teamă acolo unde ar trebui să existe siguranţă şi linişte.

Unele dintre ele nu pot vorbi, altele nu ştiu încotro să meargă, iar multe nici nu mai au puterea să ceară ajutor, pentru că simt că nu le mai crede nimeni.

Există femei care îşi duc durerea în tăcere, în spatele zâmbetelor care trebuie să fie "normale", în spatele responsabilităţilor pe care nu şi le pot abandona, în spatele copiilor pe care încearcă să îi protejeze, chiar cu preţul propriei linişti. Şi pentru că viaţa nu se opreşte în loc, ele învaţă să se comporte ca şi cum totul ar fi în regulă, în timp ce în interior încă se luptă cu frica, ruşinea, vinovăţia sau confuzia.

De aceea, cred că este important să înţelegem că violenţa nu este doar o problemă privată, ci una care priveşte întreaga societate - de la familie, la comunitate şi până la instituţii.

Fiecare femeie are dreptul la siguranţă, demnitate şi linişte, iar fiecare copil are dreptul la un model sănătos de iubire şi respect. Dacă vrem să reducem cu adevărat violenţa, este nevoie să fim sinceri şi să recunoaştem că, uneori, femeile nu cer ajutor pentru că nu ştiu cui să se adreseze, nu îşi permit să plece, sau pentru că au fost învăţate să tacă, să se sacrifice, să nu deranjeze şi să "îndure". În faţa violenţei, tăcerea nu este protecţie, ci povară. Iar compasiunea, sprijinul şi înţelegerea nu sunt slăbiciuni, ci forme de responsabilitate socială.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse, îmi doresc ca în România să existe servicii reale, accesibile şi umane, sprijin psihologic, consiliere juridică eficientă, locuri sigure de refugiu, proceduri rapide şi oameni pregătiţi să asculte şi să sprijine.

Pentru toate femeile care au trăit astfel de situaţii, care încă le trăiesc sau care nu îndrăznesc încă să vorbească, mesajul meu este simplu şi sincer: nu sunteţi singure, nu sunteţi slabe şi nu purtaţi nicio vină.

Aveţi dreptul să fiţi în siguranţă, să fiţi ascultate şi să vă recâştigaţi viaţa, liniştea şi demnitatea, în ritmul vostru, în timpul vostru.

Doamne-ajută!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumim, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup dacă au observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu.

Mulţumesc.

Înainte de a intra în ordinea de zi, permiteţi-mi să spunem la mulţi ani colegului nostru, Kulcsár-Terza József-György, de la UDMR.

La mulţi ani, sănătate şi numai bucurii!

Intrăm în ordinea de zi.