Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.17/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2026
![]() |
2. | Intervenţie pentru a marca "Anul Constantin Brâncuşi". | ![]() |
||
|
După pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Continuăm şedinţa Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 151 de colege şi colegi. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Ordinea de zi a fost distribuită. Potrivit programului de lucru, astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi până la ora 11.00; votul final - prezenţă fizică şi online - este programat la ora 11.30; la încheiere, au loc şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Daţi-mi voie să salut prezenţa la balcon a delegaţiei formate din Excelenţele Sale Înaltpreasfinţiţii Arhiepiscopi Romano-Catolici ai Bucureştiului şi Albei Iulia, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Preasfinţiţii Episcopi şi Vicari ai Bisericii Romano şi Greco-Catolice, respectiv preoţii însoţitori. Prezenţa... (Aplauze.) Prezenţa domniilor-voastre ne onorează! De asemenea, astăzi vom dezbate iniţiativa legislativă - PL-x 67/2026 - "Anul episcop Márton Áron". Mulţumesc. În continuare, întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu. Mulţumesc. Permiteţi-mi să o invit la cuvânt pe doamna preşedinte Dumitriţa Gliga, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, pentru o intervenţie pentru a marca "Anul Constantin Brâncuşi". Vă rog, doamnă preşedinte. |
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne aflăm anul acesta într-un moment cu profunde semnificaţii culturale şi naţionale: 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Nu celebrăm doar un mare artist. Celebrăm un destin care a aşezat România în centrul modernităţii universale. Născut la Hobiţa, într-un sat românesc aşezat printre dealuri şi tradiţii, Brâncuşi a dus cu el, în lume, esenţa spiritului românesc. A arătat că reducerea formei la esenţă este semnul maturităţii artistice şi că adevărata forţă a creaţiei stă în claritate şi rigoare. Brâncuşi a devenit un artist al lumii, iar rădăcinile sale româneşti au rămas vizibile în structura şi simbolistica operei sale. A demonstrat că tradiţia poate fi transformată în limbaj modern şi că identitatea autentică poate avea vocaţie universală. Doamnelor şi domnilor colegi, Deşi Constantin Brâncuşi era pe deplin consacrat şi recunoscut la nivel internaţional, înscrierea, în 2024, a Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" din Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO a consacrat oficial valoarea universală a operei sale şi a reafirmat responsabilitatea statului român de a proteja şi valorifica această moştenire excepţională. Moştenirea lui Brâncuşi nu este doar un motiv de mândrie culturală. Este o responsabilitate pentru generaţia noastră. Avem obligaţia cu toţii de a trata patrimoniul ca pe o resursă strategică de dezvoltare, educaţie şi diplomaţie culturală. Aniversarea celor 150 de ani trebuie să fie un punct de plecare pentru politici publice coerente, care să consolideze poziţia României în arhitectura culturală europeană şi internaţională. Stimaţi colegi, În calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, afirm cu responsabilitate că patrimoniul cultural nu poate fi tratat ca un subiect secundar al agendei publice. El reprezintă un pilon strategic al identităţii naţionale şi al prestigiului internaţional al României. Într-o lume tot mai fragmentată, cultura rămâne un spaţiu de dialog şi coeziune, iar Brâncuşi este unul dintre cei mai puternici ambasadori ai României. La 150 de ani de la naştere, Constantin Brâncuşi rămâne contemporan cu noi. Este momentul să transformăm cu toţii "Anul Brâncuşi" votat aici, în Parlamentul României, într-un angajament naţional şi să aşezăm opera sa acolo unde îi este locul: între priorităţile statului român. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Stimaţi colegi, Înainte de a intra în ordinea de zi, permiteţi-mi să urăm la mulţi ani colegilor noştri care astăzi îşi sărbătoresc ziua de naştere - domnul Petre-Emanoil Neagu, de la Grupul Parlamentar al PSD..., (Aplauze.) şi domnul Csoma Botond... (Aplauze.) Grupul parlamentar al UDMR, liderul grupului parlamentar. (Aplauze.) La mulţi ani, să fiţi sănătoşi! |


