Dezbateri parlamentare

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi se împlinesc 16 ani de când, prin Legea nr. 247 din 5 decembrie 2011, ziua de 9 martie a fost declarată Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989.

Vă rog să ţinem un scurt moment de reculegere în memoria eroilor martiri ai regimului comunist din România.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

Ar fi fost bine ca această zi să fie marcată încă din anul 1990, pentru că libertatea câştigată în sângerosul Decembrie 1989 s-a datorat, în mare măsură, martirilor luptei anticomuniste.

9 martie trebuie să reprezinte ziua în care memoria ororilor comunismului şi a victimelor represiunii regimului totalitar din perioada 1944-1989 este cinstită aşa cum se cuvine.

În cruntele închisori comuniste, de la Sighet, Piteşti, Jilava, Gherla, Râmnicu Sărat, Aiud, Canalul Dunăre-Mare Neagră, au suferit cele mai grele umilinţe românii care au contribuit decisiv la Unitatea Poporului Român şi la construcţia României Moderne.

Vorbim despre intelectuali, preoţi, oameni politici, despre muncitori şi ţărani, ale căror convingeri despre libertate şi despre democraţie nu au putut fi pervertite nici prin suferinţă, nici prin jertfa supremă.

Printre personalităţile publice care şi-au găsit sfârşitul în crunta represiune comunistă se numără: Gheorghe Brătianu, Constantin (Dinu) Brătianu, Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Alexandru Lapedatu, Constantin Argetoianu, episcopul Valeriu Traian Frenţiu, călugărul Gherasim Iscu, preotul Liviu Galaction Munteanu, Monseniorul Vladimir Ghika.

Aceste nume de rezonanţă pentru istoria noastră naţională reprezintă doar o parte dintre marile conştiinţe ale acestui popor, care au fost ucise de un regim criminal, liberticid şi antinaţional impus direct de la Moscova.

Lor li se adaugă alte sute de mii de români care au avut curajul să se opună celui mai criminal regim comunist din regiune.

Vă rog să-mi permiteţi să readuc în memorie un scurt citat din părintele Nicolae Steinhardt: "Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare - străfulgerări autogene ale beznei, care despica întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, râzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi".

Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să evoc memoria... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea celorlalte grupuri parlamentare, vom audia acum intervenţii cu prilejul Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din România.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Alexandru-Mihai Ghigiu.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Există o întrebare la care ne gândim prea puţin.

Cum arăta o dimineaţă în închisoarea de la Piteşti?

Cum arăta o dimineaţă la Canalul Dunăre-Marea Neagră?

Ce gândea un om, înainte să adoarmă pe scândura goală, ştiind că a doua zi va fi din nou bătut şi chinuit de torţionarii regimului, doar pentru că gândea altfel?

Nu ştim, dar avem datoria să ascultăm şi să înţelegem că libertatea cu care am venit astăzi, aici, drumul pe care l-am făcut, cuvintele pe care le spunem fără teamă, toate acestea au un preţ, un preţ plătit de alţii.

În închisorile de la Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat sau în minele de la Baia Sprie, sute de mii de români - intelectuali, ţărani, preoţi, profesori, studenţi, oameni simpli - au rezistat, cu preţul vieţii lor.

Una dintre cele mai mari crime ale comunismului a fost tentativa de a distruge mintea şi sufletele tinerelor generaţii - prin îndoctrinare sistematică, prin cenzură şi prin frică. Dar nu au reuşit!

Astăzi, fiecare dintre noi, avem responsabilitatea transmiterii adevărului - în şcoli, în familie sau în spaţiul public. Avem datoria morală să nu lăsăm memoria lor să se stingă - pentru ei, pentru România. Pentru că un popor care nu-şi cunoaşte martirii, nu-şi cunoaşte nici valoarea libertăţii.

Le datorăm celor comemoraţi astăzi mai mult decât o simplă clipă de reculegere.

Le datorăm hotărârea de a nu permite ca suferinţa lor să fi fost zadarnică.

Le datorăm o Românie care ştie de unde vine şi tocmai de aceea nu vrea niciodată să se mai întoarcă acolo.

Dumnezeu să-i ierte pe toţi! (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar AUR, îl invit la cuvânt pe domnul deputat George-Mihail Neamţu.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul George-Mihail Neamţu:

În buna tradiţie ortodoxă, astăzi, ne gândim la cei 40 de mucenici - 9 martie -, dar ne gândim şi la cei care au luptat pentru libertate în temniţele comuniste, în lagăre şi în închisori, de la Periprava până la Aiud, de la - de ce nu?! - Gherla, până la Fortul 13 Jilava.

Ne gândim la personalităţi precum Ion Mihalache, care a murit în 1963, la Râmnicu Sărat, comunicând cu alfabetul morse - atât cât mai putea - acest mare argeşean, cu prietenii săi din PNŢ.

Ne gândim la Nicolae Steinhardt, care ar merita să fie trecut în rândul sfinţilor închisorilor şi care s-a botezat în credinţa ortodoxă, tot în Gherla.

Şi, de asemenea, ne gândim la... Dinu Pillat, care, într-adevăr, a fost un membru al Partidului Naţional Liberal şi care a scris o poveste de iubire uluitoare. Soţia lui l-a vizitat în închisoare şi, după 2 ani de temniţă grea, când Dinu Pillat, repet, abia mai putea să respire, gardianul i-a spus soţiei: "Tovarăşa Filipescu, ce o să faceţi? Soţul dumneavoastră este condamnat la 25 de ani de închisoare". Şi ea a spus: "Am să aştept, domnule gardian! Aşa cum am aşteptat 2 ani, mai pot să aştept 23!".

Asemenea poveşti absolut uluitoare, poveşti ale demnităţii, poveşti ale iubirii, poveşti ale jertfei ar merita să fie cunoscute. De către cine? De către copii, de către copiii naţiunii noastre române!

Dar, din păcate - şi aici n-am cum să nu vă amintesc - cei care ne conduc nu s-au învrednicit, de 35 de ani, să facă, la Bucureşti - dar de ce nu, doamnă Arina Moş, chiar şi la Oradea, unde am putea să marcăm memoria lui Traian Dorz sau a surorii lui Coposu - un muzeu.

Mergeţi la Berlin şi veţi vedea Stasimuseum!

Mergeţi în Ţările Baltice şi veţi vedea muzeele KGB-ului!

Mergeţi la Budapesta şi veţi vedea Terror Háza!

La Bucureşti încă nu avem un muzeu în cinstea acestor genii, sfinţi şi eroi.

Haideţi să-l facem! De la vorbe, la fapte! (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu. (Vociferări.)

Nu? Aţi schimbat?

Doamna Corina Atanasiu.

Vă rog.

Doamna Corina Atanasiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Astăzi, de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti, ne uităm la oameni care au plătit libertatea cu ani de temniţă, cu sănătate, uneori cu viaţa, oameni care au refuzat să fie cumpăraţi cu frică şi obligaţi să tacă.

Dar, dincolo de comemorare, există o întrebare care încă doare: ce am făcut noi, după 1989, cu lecţia lor?

Adevărul e că liderii politici postdecembrişti nu au vrut lustraţie, nu au vrut o ruptură clară între statul democratic şi aparatul vechiului regim. Nu au vrut să spună limpede - cei care au servit represiunea, poliţia politică, propaganda, reţelele de control - nu mai pot continua să conducă, să decidă şi să influenţeze instituţiile României libere.

Şi asta nu a fost o omisiune, a fost o alegere; o alegere de sinecuri, de continuitate bolnavă şi de interese.

Rezultatul îl vedem acum - reţete reciclate, reflexe autoritare, cinism instituţional şi o societate în care adevărul se negociază prea uşor. Iar astăzi, la peste trei decenii distanţă, trebuie să spunem şi asta, pentru lustraţie, ca mecanism curat şi eficient, e aproape prea târziu. Generaţiile s-au schimbat, multe responsabilităţi s-au diluat, iar întârzierea a făcut dreptatea foarte grea pentru cei care încă mai sunt printre noi.

Dar nu e prea târziu pentru memorie, pentru adevăr şi pentru reguli care să împiedice repetarea istoriei. Nu e prea târziu să curăţăm instituţiile de opacitate, să deschidem arhivele, să facem educaţie, cultură democratică şi să sancţionăm public abuzurile.

Deţinuţii politici anticomunişti ne-au lăsat o moştenire: demnitatea. Datoria noastră este să nu o transformăm într-un ritual gol, ci într-un standard pentru ... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Szabó Ödön.

Domnul Szabó Ödön:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Azi îi comemorăm pe cei care au fost închişi şi persecutaţi de regimul comunist pentru credinţa, convingerile şi demnitatea lor.

Această zi are o semnificaţie aparte atât pentru români, cât şi pentru comunitatea maghiară din România.

În anii dictaturii comuniste, numeroase personalităţi, atât ai majorităţii, cât şi ai minorităţilor, oameni ai bisericii, profesori şi intelectuali au fost reduşi la tăcere sau aruncaţi în închisori pentru că au apărat credinţa şi identitatea comunităţii lor.

Dintre aceştia, îl evocăm şi pe Márton Áron, episcopul de Alba Iulia, care a îndurat închisoarea şi domiciliul forţat, fără să renunţe la principiile sale.

Să ne amintim şi de cei care, în 1956, au fost persecutaţi în România, pentru că au arătat solidaritate cu Revoluţia maghiară, pentru libertate, o solidaritate româno-maghiară, pentru care represiunea regimului comunist a fost deosebit de dură.

În acelaşi timp, trebuie să spunem clar: persecuţia politică nu a fost doar o realitate a comunismului. În perioadele anterioare, regimurile de extremă dreaptă au acţionat în mod similar, încălcând libertatea şi demnitatea umană.

De aceea, trebuie să condamnăm orice sistem care trimite oameni în închisoare pentru convingerile lor.

Memoria deţinuţilor politici ne obligă să apărăm libertatea şi demnitatea umană şi să arătăm solidaritate unii cu alţii.

Fostul deţinut politic român Nicolae Steinhardt a exprimat această idee în mod simplu şi profund: "Dăruind, vei dobândi".

În experienţa sa, solidaritatea şi generozitatea dintre oameni au devenit o formă de rezistenţă morală, chiar şi în anii detenţiei.

Iar fostul deţinut politic Václav Havel ne aminteşte că: "Speranţa nu este convingerea că ceva va ieşi bine, ci certitudinea că ceva are sens, indiferent cum se va termina. Tocmai această credinţă, în sensul libertăţii şi al demnităţii, i-a ajutat pe mulţi deţinuţi politici să reziste".

Să păstrăm vie memoria celor care au suferit pentru libertate şi să apărăm valorile democratice pentru fiecare comunitate!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale este ferm convins de necesitatea şi de importanţa acestei comemorări, pentru că acele crime ale comunismului i-au vizat pe toţi, deopotrivă, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă.

De aceea, după 30 de ani, trei deputaţi din grupul nostru parlamentar - Slavoliub Adnagi, Silviu Vexler şi cu mine - am propus Parlamentului rescrierea legislaţiei în materie, referitoare la victimele comunismului şi am introdus, prin lege, o reparaţie morală şi materială pentru copiii acestor victime, copii care au suferit cumplit, pierzându-şi părinţii, în aceste închisori odioase, unde aceştia au fost închişi, torturaţi sau chiar ucişi. La rândul lor, au fost persecutaţi pentru faptul că părinţii lor au luptat pentru libertate şi democraţie.

Astăzi, peste 200.000 de beneficiari ai legii se află în plată, în urma verificării minuţioase de către autorităţile competente ale statului român al fiecărui dosar în parte.

Credem că este un lucru extrem de important cum, în egală măsură, este important ca tânăra generaţie să afle despre toate ororile secolului XX, despre Holocaust, despre climele comunismului, despre tot ce a fost rău la vremea aceea, în speranţa că aceste crime nu se vor repeta niciodată.

Vă adresez un apel ca, indiferent de apartenenţa politică, să luptăm împotriva unor astfel de crime şi pentru acest deziderat - să nu se mai întâmple niciodată!

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc şi eu.

L-am avut înscris pe listă, din partea colegilor neafiliaţi, pe domnul deputat Dumitru Coarnă. (Vociferări.)

Aţi făcut rocadă?

Domnul deputat Alecu Robert.

Vă rog.

Domnul Robert Alecu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intelectuali, preoţi, studenţi, ţărani, militari, profesori, oameni simpli care au refuzat să se îndoiască.

După 1944, zeci de mii de români au fost arestaţi - pentru idei, pentru credinţă sau pentru faptul că au spus nu unui regim care voia să controleze tot: gândirea, cuvântul şi demnitatea omului.

Au trecut prin închisorile de la Aiud, Piteşti, Gherla, Jilava sau prin lagărele de muncă ca cel de la Canal, iar mulţi nu s-au mai întors niciodată acasă. Nu erau eroi, în sensul spectaculos al cuvântului, erau oameni obişnuiţi care au ales să rămână drepţi, atunci când li se cerea să se supună.

Astăzi îi pomenim nu doar pentru suferinţa lor, ci pentru ceea ce au apărat: libertatea de conştiinţă, credinţa şi demnitatea unei naţiuni.

Libertatea pe care o avem astăzi nu a apărut din întâmplare. A fost plătită cu zeci de ani de închisoare, cu vieţi curmate şi cu tăceri care au durat decenii.

Datoria noastră este simplă: să nu uităm! Să nu uităm că memoria lor rămâne temelia libertăţii noastre!

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care au suferit în temniţele comuniste!

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar SOS România, doamna deputat Verginia Vedinaş.

Doamna Verginia Vedinaş:

Doamnă preşedinte,

Dragi colegi,

Am auzit cele mai impresionante declaraţii despre regimul care a aruncat în întunericul închisorilor comuniste atâtea personalităţi valoroase care, multe dintre ele, au dat identitatea acestui popor, cum, din păcate, nu prea se mai întâmplă în ziua de astăzi, cum, din păcate, trebuie să recunoaştem că nu mai regăsim nici în viaţa noastră publică, nici în mediile profesionale. În acele vremuri, fără să se facă deosebire, fără să se ia în consideraţie că erau personalităţi extraordinare ale domeniului, ale artei, culturii, filozofiei, politicii, toate au pierit sau, dacă n-au pierit, au rămas pe veci traumatizate de ororile pe care le-au trăit.

Îmi povestea cineva odată, un prieten al lui Ioan Diaconescu, cum în închisoare îşi dădea haina jos cu piele cu tot, pentru că îi îngheţase şi pielea se lipise de haină.

Dragii mei,

Cred că am putea să umplem sala aceasta o lună de zile, de acum încolo, fără să ne oprim, cu exemplele care au însângerat istoria noastră.

Printre drepturile şi libertăţile fundamentale pe care le-a suprimat, într-un mod abject, aş îndrăzni să spun, regimul totalitar, a fost libertatea de exprimare şi a mai fost dreptul de a alege, acel drept etern prin care omul de rând vrea să aibă sentimentul că a trimis el pe cineva, prin votul lui, într-un anumit loc.

Să nu uităm şi să nu transformăm măsurile legislative pe care le luăm în prezent... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Stimate colegi,

Stimaţi colegi,

Intrăm în ordinea de zi.