Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă): | ![]() |
||
![]() |
2.8 | Rareş Şerban Mănescu - salutarea deciziei Guvernului de a recunoaşte Muzeului Municipiului Bucureşti importanţa de "muzeu naţional"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Muzeul Municipiului Bucureşti va avea titulatura de muzeu de importanţă naţională ca urmare a unei hotărâri aprobate în urmă cu două săptămâni de Guvernul României. Muzeul Municipiului Bucureşti are un impresionant patrimoniu de valoare naţională, care este îmbogăţit continuu prin activitatea de cercetare desfăşurată de specialiştii muzeului, fişarea obiectelor pe colecţii, propuneri de clasare în derulare, expoziţii şi cataloage, albume, volume ştiinţifice, sesiuni, simpozioane şi conferinţe. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1921. Patrimoniul iniţial conţinea 851 de piese, iar în prezent este alcătuit din 400.000 de piese din toate categoriile de obiecte muzeistice: artă plastică şi decorativă, arheologie, numismatică, faleristică, medalistică, arhivistică, bibliofilie, cartografie, epigrafie, fotografie, arme, ştiinţă şi tehnică. În prezent, patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti este structurat în două secţiuni principale, respectiv colecţia de istorie şi colecţia de artă plastică. Muzeul Municipiului Bucureşti coordonează activitatea a 11 unităţi muzeale, printre care: Casa Cesianu, Palatul Voievodal "Curtea Veche", Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" şi altele. Salutăm decizia Guvernului deoarece titulatura de "muzeu de importanţă naţională" reprezintă recunoaşterea, pe plan naţional şi internaţional, a valorii culturale deosebite a patrimoniului deţinut de o astfel de instituţie. |



