Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă): | ![]() |
||
![]() |
2.16 | Cătălin Lucian Matei - declaraţie politică cu titlul «Preşedintele României - un "jucător redutabil"»; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
«Preşedintele României - un "jucător redutabil" » Anul 2006 s-a terminat într-o confuzie maximă pentru preşedintele ţării. Emoţiile păşirii în Uniunea Europeană, precum şi "amnezia" cu care deja ne-a obişnuit l-au debusolat complet pe şeful ţării, care a încurcat numărătoarea inversă a scurgerii secundelor, la cumpăna anilor, sărind de la 4 direct la 1. Când începi anul cu stângul, toate merg pe dos; cât ai vrea să schimbi acest lucru, destinul îţi joacă feste! Într-o lună i s-au întâmplat "Jucătorului" cât unui ghinionist într-un an. Dacă ar fi să facem o retrospectivă scurtă a ultimelor două luni, evenimentele par a fi avut un curs previzibil. Primul moment l-a reprezentat "plăcuta" surpriză de a-şi fi aruncat parpalacul în mulţimea tremurândă de aşteptare din Capitalei Culturală a Europei, când, sincer am crezut că nu se va opri, dar....spre bucuria tuturor s-a oprit la timp! Următorul episod al cumplitei telenovele l-a reprezentat goana nebună cu snow-mobilul pe la Predeal când, sub efectul adrenalinei şi-a lăsat într-o brumă de zăpadă propria fiică. Şirul evenimentelor a continuat cu aşa-zisa greşeală în indicarea, încă înainte de vot, a Preşedintelui Consiliul Superior al Magistraturii. A fost, pur şi simplu, o scăpare! Apogeul l-a reprezentat scandalul bileţelelor. Toate aceste episoade au culminat cu declanşarea acţiunii de suspendare din funcţia de Preşedinte al României de către P.S.D. La semnalul de alarmă tras de P.S.D., toată lumea a început să deschidă ochii şi să realizeze că acţiunile neconstituţionale ale preşedintelui au început chiar de la numirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în funcţia de primmMinistru al României, fără consultarea prealabilă cu partidele politice, continuând cu depăşirea atribuţiilor conferite de Constituţie în ceea ce priveşte cererea şi primirea demisiilor şefilor serviciilor secrete, în ciuda faptului că ele sunt atributul exclusiv al Parlamentului. Încălcarea periodică a Constituţiei de către Preşedintele României se relevă zilnic în amestecul în treburile interne ale executivului şi legislativului, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor în stat. Să nu uităm nici de implicarea în problemele justiţiei, aici putând să reamintesc o declaraţie prin care şeful statului a acuzat "in corpore" magistraţii de corupţie. Un alt motiv pentru care se poate cere suspendarea Preşedintelui îl reprezintă constituirea celulei de criză pentru eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, şantajul pentru formarea actualului guvern, amestecul în schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi lista ar putea continua. Toate acestea sunt numai câteva dintre motivele de suspendare din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu. O contestare atât de radicală l-a lovit în plină figură! Institutele de sondare a opiniei publice demonstrează şi ele căderea abruptă a şefului statului. Cazul celor doi români arestaţi în Irak, în loc să-l ajute să iasă din neantul în care se afundă din ce în ce mai mult, a scos în evidenţă un Preşedinte amnezic, mult prea amnezic am putea spune în ultimul timp. Cei care i-au acordat votul de încredere în 2004 şi l-au asigurat de toată simpatia lor, acum îl privesc cu îngrijorare şi îi caută scuze. Cu toţii ne aşteptăm ca acum, în preajma votului din Parlament, domnia sa să fie mai prudent cu încălcarea Constituţiei şi cu aruncarea cu noroi în partidele politice. Domnia sa însă, nu lasă impresia ca ar simţi nevoia unei astfel de autocenzuri. Dimpotrivă! De când s-a anunţat iniţiativa suspendării, Traian Băsescu a trecut la ofensiva oferirii de noi şi noi argumente juridice acuzaţiilor de încălcare a Constituţiei. Vă mulţumesc. |



