Lia Ardelean
Lia Ardelean

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006

2. Intervenţii ale deputaţilor:
  2.20 Cornelia Ardelean - referire la fenomenul migraţiei politice;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Cornelia Ardelean:

Din păcate, fenomenul migraţiei politice caracterizează profund clasa politică românească. La doi sau trei ani de la alegerile locale sau generale, apartenenţa primarilor la partidele politice, culoarea partizană a Parlamentului sau a consiliilor locale şi judeţene nu mai aduc cu ceea ce au hotărât votanţii. Presiunile şi ameninţările exercitate asupra aleşilor, în unele cazuri, dar şi oportunismul, lipsa de caracter şi de verticalitate, în alte cazuri, determină o migraţie ruşinoasă, care repugnă populaţiei şi este criticată, pe bună dreptate. Migraţia politică este un fenomen incorect, care schimbă voinţa electoratului şi aruncă o umbră de neseriozitate asupra întregii clase politice.

Este de înţeles, în acest context, faptul că s-a încercat promovarea unei legi care să limiteze exodul de la un partid la altul, presiunile pentru construirea unor majorităţi mincinoase. Reversul medaliei este însă acela că aleşii locali devin vulnerabili în faţa partidelor pe listele cărora au fost promovaţi, li se limitează libertatea de gândire şi libertatea de acţiune. Şi asta în condiţiile în care încă se găsesc portiţe şi soluţii prin care aleşii locali pot fi racolaţi de anumite grupuri politice. De exemplu, chiar în instituţia în care ne aflăm, ca şi în Senat de altfel, se desfăşoară în voie astfel de strategii.

Deşi Legea împotriva migraţiei politice este necesară şi are intenţii generoase, ea nu este nici pe departe suficientă pentru a stopa acest fenomen. Este nevoie de mult mai mult decât de o lege care să stopeze migraţia politică, este nevoie de o atitudine fermă din partea tuturor grupurilor politice relevante. Din nefericire, electoratul român nu este încă suficient de matur ca să sancţioneze aşa cum s-ar cuveni, prin vot, atitudinile politice care nu îi convin. Partidele politice, politicienii au însă această posibilitate, dacă îşi doresc cu adevărat. De aici, de la partidele politice, ar trebui să pornească o acţiune fermă împotriva racolărilor politice, cu şanse reale de reuşită!

Până acum s-a pus prea mult accent pe restricţia juridică a posibilităţii de a migra de la un partid la altul, ignorându-se modalitatea cea mai simplă de a rezolva această problemă: voinţa partidelor politice. Dacă toate partidele politice care declară că doresc stoparea migraţiei ar înceta să recurgă la ea pentru a-şi mări influenţa, fenomenul ar fi ca şi stopat. E nevoie doar de voinţă politică şi de o probă de caracter, din partea noastră, a tuturor!