Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă): | ![]() |
||
![]() |
2.22 | Costică Macaleţi - declaraţie politică cu titlul "Argument în favoarea studenţilor români"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Argument în favoarea studenţilor români" Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Cunoaştem cu toţii că avem de-a face cu un guvern mai mult decât mediocru ale cărui "performanţe" se văd oglindite în viaţa de zi cu zi a românilor, care devine din ce în ce mai grea. Ei bine, acest guvern are în componenţa sa câţiva distinşi miniştri cu care, fără să ne fie jenă, ne putem încadra într-o panoplie a ridicolului, ce sfidează orice urmă de bun simţ. În declaraţia de astăzi doresc să mă refer la un astfel de ministru. Vă voi vorbi despre distinsul domn ministru al învăţământului, Mihail Hărdău. Da, este vorba despre omul pentru care a avea la dispoziţie din bani publici o limuzină de lux care să-l plimbe prin lume şi în acelaşi timp a avea în ţară mii de profesori muritori de foame este un lucru cât se poate de normal. Vorba domnului ministru: "Acest Audi este un lucru normal, ca şi mătura şi făraşul din minister!". Multe sunt "minunile" săvârşite de vajnicul ministru portocaliu. Ultima dintre ele constă în a aprecia ca nejustificată acţiunea în instanţă a Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), împotriva Ministerului Educaţiei şi Cercetării, apreciind că "gestul studenţilor este un act gratuit, care nu a fost gândit suficient". Mai pe scurt, UNSR a reclamat în justiţie faptul că senatele şi inspectoratele şcolare stabilesc condiţiile specifice, anume ce înseamnă un student performant, ce medie trebuie să aibă pentru a primi bursa, etc. Absolut corect. Însă, indiferent de ce criterii se folosesc pentru acordarea efectivă a burselor, în condiţiile în care senatele şi inspectoratele stabilesc că un student se încadrează în acele criterii, bursa acordată trebuie să acopere cel puţin cheltuielile de cazare şi masă, adică să fie egală cel puţin cu salariul minim pe economie. Replica domnului ministru la acţiunea cât se poate de justificată a studenţilor (fundamentată pe baza legii învăţământului), a fost în a declara că "dacă la fondurile alocate prin burse se adaugă şi alte facilităţi primite de studenţi, cum ar fi reducerile pentru transportul urban, CFR, subvenţii pentru cămine şi cantine, s-ar vedea că ei primesc, de fapt, mult mai mult decât salariul minim pe economie. Îmi pare rău pentru modul în care UNSR a înţeles să reacţioneze la eforturile MEdC". Poziţia ministrului Hărdău în această problemă, ca de fapt în majoritatea problemelor pe marginea cărora domnia sa şi-a exprimat distinsa opinie, este mai mult decât ridicolă. Ea sfidează, pe lângă realitate, legislaţia României şi obligaţiile constituţionale ale autorităţilor statului de a veghea la bunăstarea cetăţenilor şi la siguranţa lor. Ce viitor va mai avea această ţară în condiţiile în care studenţii, viitoarele elite, sunt trataţi cu dispreţ şi obligaţi să studieze în condiţii grele şi care nu stimulează performanţa? Printre altele, studenţii şi-au exprimat dorinţa de a avea un dialog cu ministrul Hărdău şi cu premierul Tăriceanu, dialog care să aibă loc la Bucureşti, în complexul studenţesc Regie. Am o întrebare: când veţi merge, dacă o veţi face, să le vorbiţi studenţilor, ca să-i convingeţi că, împotriva legii, nu doriţi să le daţi burse decente pentru că şi aşa au prea mult, din ce vehicul veţi coborî în mijlocul lor, domnule ministru? |



