Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006
![]() |
2. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
||
![]() |
2.26 | Relu Fenechiu - declaraţie politică intitulată "Piedicile P.S.D. puse pe traseul integrării"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Declaraţie politică intitulată "Piedicile P.S.D. puse pe traseul integrării". La nicio lună după ce aici, la Bucureşti, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, s-a exprimat categoric, arătând că orice acţiune ce ar putea destabiliza scena politică în acest an ar avea repercusiuni grave pe traseul integrării, există suficiente elemente care să ateste că unele forţe politice se joacă cu "focul". Sau, mai concret, se joacă cu integrarea. PSD a clamat că în perioada în care s-a aflat la guvernare a făcut totul în direcţia integrării şi se declară şi acum ca fiind un partizan al acesteia. Unele acţiuni dovedesc însă contrariul. "Până la finalul sesiunii parlamentare, PSD va depune o moţiune de cenzură. Vom găsi temele cele mai importante ale momentului respectiv (...) Moţiunea de cenzură va avea drept obiect teme de interes socio-economic", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană, într-o emisiune televizată la sfârşitul săptămânii trecute. Chiar dacă preşedintele PSD susţine că o cădere a Guvernului nu înseamnă destabilizarea scenei politice, totuşi acesta este rezultatul. În paralel cu declaraţiile domnului Geoană, dezinformatorii de serviciu din fostul partid de guvernământ trimit în mass-media intoxicări de genul celei privind o întâlnire secretă la vârf dintre lideri PSD şi PD. Scopul era evident - crearea unei doze de neîncredere în cadrul Alianţei D.A. şi generarea unor tensiuni majore între PNL şi PD. Nu de alta, dar în ultimul timp au dispărut (sau s-au rezolvat) unele dispute dintre cele două partide, iar focul trebuia aţâţat. O ruptură în Alianţă ar conduce inevitabil spre o dorită (de unii) criză politică. Nu este aceasta singura acţiune prin care se încearcă să se pună beţe în roate actualului Guvern, care are drept obiectiv principal integrarea. Şi la nivel local, cei din PSD au un comportament similar liderilor de la centru. Am aflat că PSD Vaslui va reclama la CEDO audierile de la CNSAS ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. În viziunea conducerii filialei PSD Vaslui, audierile la CNSAS reprezintă "un nou act de abuz din partea actualei puteri, prin care se doreşte şicanarea şi intimidarea celor din Opoziţie aflaţi la conducerea unor structuri locale". Cei în cauză susţin că au fost verificaţi de CNSAS cu ocazia alegerilor locale din 2004. Ei uită însă că Legea CNSAS a suferit o serie de modificări şi, ce este mai important, faţă de anul 2004, CNSAS a primit un lot nou de dosare, şi că datele verificărilor de atunci ar putea să fie altele acum. Prin acţiunea reprezentanţilor PSD din cadrul autorităţilor administraţiei locale din Vaslui - şi am semnale că nu sunt singulare - se poate induce senzaţia că în România, deşi există legi cerute de Uniunea Europeană (şi legea CNSAS este una dintre ele), acestea nu pot fi aplicate. Pentru că aceasta este impresia, atunci când un reprezentant al autorităţii refuză să se supună legii. În paralel cu "piedicile" pe care PSD le tot pune traseului integrării, liderii acestui partid, prin vocea lui Mircea Geoană, îşi exprimă, "îngrijorarea" faţă de stadiul progreselor înregistrate de România privind integrarea europeană şi citează în acest context recenta chemare a lui Olli Rehn de a da unele explicaţii în faţa europarlamentarilor, privind situaţia din România. Îngrijorarea domnului Geoană, pigmentată cu acuze la adresa actualului Guvern, reprezintă o nouă mostră de demagogie. Comisarul european pentru extindere a fost chemat să de explicaţii privind legislaţia referitoare la minorităţi. Legislaţie pe care guvernul a elaborat-o, dar PSD o respinge. Q.E.D. |



