Dezbateri parlamentare

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică intitulată "Cât de uniţi sunt românii în rezolvarea problemelor lor?"

A trecut mai bine de un an de zile de când am început să aflu şi să cunosc problemele cu care se confruntă un număr foarte mare de români ce trăiesc dincolo de graniţele ţării noastre. Aşa după cum am mai spus-o încă o dată de la această tribună, situaţia reală a românilor aflaţi în Serbia, românii timoceni, am început să o cunosc o dată cu intrarea mea în Camera Deputaţilor. De atunci şi până în prezent, mi-au fost aduse la cunoştinţă numeroase informaţii şi am încercat să urmăresc cu atenţie desfăşurarea evenimentelor din acea zonă.

Spun că am urmărit această situaţie, deoarece lucrurile pe care le-am aflat, multe dintre ele sunt foarte greu de crezut că se mai pot întâmpla în aceste vremuri în care fiecare stat pune accente deosebite pe acordarea unor drepturi egale pentru minorităţi, drepturi cuvenite de altfel fiecărui cetăţean, al oricărui stat. Nu vreau să fac din nou o prezentare a gravelor încălcări de drepturi ce se petrec asupra românilor din Timoc. În numeroasele mele interpelări şi declaraţii politice am încercat să fac o prezentare exactă a lor şi să o aduc, asemeni altor colegi ai mei preocupaţi de soarta acestor români, la cunoştinţa acelor foruri îndreptăţite a lua măsuri pentru îndreptarea acestor nereguli.

Constat însă, o dată cu trecerea timpului, că lucrurile ce se petrec în privinţa românilor timoceni sunt din ce în ce mai grave, că există grupuri de interese ce vor cu tot dinadinsul să nu recunoască existenţa acestei minorităţi. Cunoscând toate aceste abuzuri, nu pot decât să mă întreb, la fel ca oricare alt român, de ce atâta îndârjire faţă de aceşti cetăţeni care nu vor altceva decât să li se recunoască originile şi nimic mai mult decât aceleaşi drepturi pe care le au şi celelalte minorităţi. În aceste zile oricare dintre minorităţile care trăiesc în România se bucură de nenumărate drepturi şi cu siguranţă pot să spun astăzi că acestea au aceleaşi drepturi pe care le au toţi românii. Înaltele foruri europene au urmărit cu multă atenţie această problemă la nivelul ţării noastre. Au fost foarte preocupaţi de modul în care executivul şi legislativul din ţară se implică în rezolvarea acestei probleme. Nu pot însă să nu mă întreb de ce nu sunt la fel de atenţi şi în cazul altor state?

Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Serbia din luna aprilie, a condus la aflarea altor situaţii existente în regiunea Timoc-Vârşeţ. Pentru prima dată în mai bine de 16 ani de democraţie, un preşedinte de stat se interesează de soarta unui număr de câteva sute de mii de români de dincolo de graniţe, pe care autorităţile Serbiei se pare că fac tot ce este posibil pentru a-i ascunde sau a declara că de fapt ei nu sunt români.

Cu o lună înainte de această vizită a preşedintelui Băsescu, a avut loc constituirea Consiliului Naţional al Românilor din Serbia. Am aflat cu această ocazie că pentru controlul acestui Consiliu s-au luptat două formaţiuni. Din fericire, controlul în cadrul Consiliului Naţional îl va avea Federaţia Românilor din Serbia, printr-un număr de 14 electori aleşi, formaţiune recunoscută prin numeroasele acţiuni de emancipare şi apărare a drepturilor românilor din Timoc. Alţi 7 electori vor reprezenta cea de-a doua formaţiune, a Asociaţiei "Pavel Mateevici" din Petrovat, şi care-i reprezintă de fapt pe cei care consideră că vlahii nu sunt români, şi care s-au remarcat şi în luările de cuvânt, prin excesele ultranaţionalismului sîrb pe care şi le-au însuşit. Cu această ocazie, grupuri de interese au încercat, se pare, să creeze un consiliu naţional care să susţină că vlahii nu sunt români şi că ce vorbesc ei nu este limba română. Cacealmaua n-a funcţionat însă, spre dezamăgirea celor care au pus-o în scenă. N-a funcţionat, şi am speranţa că nici nu va funcţiona vreodată, pentru că ceea ce susţineau cei care o instrumentau nu a avut şi nici nu va avea credibilitate în faţa oamenilor simpli care, chiar dacă în sîrbă îşi spun "vlasi", în româneşte îşi spun tot "rumâni" şi nu vor putea fi păcăliţi.

În prezent, în Serbia există grupuri de interese care se pare că încearcă prin toate mijloacele ruperea legăturilor ce există între românii timoceni, care încearcă destabilizarea legăturilor dintre România şi Serbia.

O parte a vizitei preşedintelui Băsescu a fost consacrată întâlnirii cu numeroasa comunitate a românilor din Serbia. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Naţional al Românilor din Serbia, domnul Zivoslav Lazici, nu a fost invitat la întâlnirea cu preşedintele Băsescu, la Belgrad. Politolog şi manager al Comunei Golubaţ, Zivoslav Lazici este membru de marcă al comunităţii româneşti din Timoc. Nu cred că este întâmplătoare această situaţie. Ceea ce se remarcă în prezent, din partea anumitor grupuri, nu este altceva decât o dezinformare a politicienilor din România faţă de situaţia din Serbia.

Cred însă că timpul acordat de preşedintele Băsescu acestei probleme nu este unul pierdut, dar nici nu ne putem face prea multe iluzii, atâta timp cât reacţiile Bisericii Ortodoxe Sârbe lipsesc cu desăvârşire şi fără acordul căreia se pare că statul sârb nu face nici un pas în domeniul cultelor.

Unele formaţiuni sârbeşti au încercat, în urma vizitei, să-l asmută pe Traian Băsescu împotriva românilor timoceni, atribuindu-i acestuia tot felul de declaraţii şi promisiuni care apoi, neîndeplinite, să-l descalifice în ochii românilor din Timoc.

Firele unor "unelte" de tipul Dimitrie Crăciunovici sunt trase şi de la Bucureşti. Traian Băsescu ştie de unde. Trebuie doar eliminată cauza, pentru ca efectele să dispară.

Intenţiile şi dorinţele preşedintelui Traian Băsescu faţă de problema Timoc nu sunt deloc negative sau părtinitoare. Cred însă că dacă în demersurile domniei sale nu este ajutat de către adevăraţii reprezentanţi ai comunităţii române din Serbia, cei ai românilor de pretutindeni, nu se va putea face nimic. Atâta timp cât oamenii nu sunt uniţi şi se lasă conduşi de aşa-zişi "binevoitori", problemele nu vor fi cunoscute în adevărata lor esenţă şi, firesc, nu vor fi rezolvate.

Avem atât de aproape de noi exemplul cel mai bun pe care ni-l oferă minoritatea maghiară, atât de unită atunci când vine vorba de obţinerea unor drepturi. Nimeni nu face un pas înapoi, toţi sunt uniţi, unul alături de celălalt până la obţinerea a ceea ce şi-au propus. Dovezi concrete avem că ceea ce au dorit, de cele mai multe ori au şi obţinut. Ar trebui ca şi noi, românii, să începem să-i copiem pe maghiari când vine vorba de interese.