Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2006
![]() |
2. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
||
![]() |
2.40 | Petru Movilă - declaraţie politică cu titlul "Privatizarea Fabricii de Antibiotice Iaşi"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Privatizarea Fabricii de Antibiotice Iaşi" Azi voi aduce în faţa dumneavoastră o temă care prezintă interes atât pentru judeţul Iaşi, pe care-l reprezint aici, cât şi pentru acel proces care durează de atâţia ani în România, numit privatizare. Este vorba, în speţă, de agitaţia care a început cu vreo 3 ani în urmă în jurul privatizării Societăţii Comerciale "Antibiotice" din Iaşi, agitaţie care nu numai că nu a încetat, dar cunoaşte, în prezent, o amplificare evidentă. Poate nu toată lumea ştie, dar S.C. "Antibiotice" Iaşi este una dintre cele mai mari producătoare de medicamente din sud-estul Europei; în plus, societatea, spre deosebire de multe altele aflate încă în portofoliul A.V.A.S., este una profitabilă, profitul ei ridicându-se la 24,5%, în comparaţie cu anul 2005, adică la aproximativ 29,5 miliarde de lei. Acesta este principalul motiv pentru care există o mulţime de clienţi care doresc să-şi sporească afacerile şi profitul, cu această adevărată "piatră preţioasă". S-a ridicat, însă, o problemă la care caută răspuns şi angajaţii fabricii, dar şi conducerea acesteia: dacă întreprinderea merge bine, iar prognoza pentru următorii ani este, de asemenea, foarte bună, de ce mai trebuie privatizată? Problema a fost dezbătută deseori, atât în presa locală, cât şi în cea centrală, dar nimeni nu a dat, până acum, un răspuns clar la această chestiune. Cer, cu această ocazie, A.V.A.S.-ului să răspundă, mai întâi, la această întrebare. Dacă răspunsul nu va fi în favoarea privatizării, atunci apar probleme noi. Pentru mine este clar că, dacă privatizarea a fost şi este necesară, ea nu s-a realizat până acum, datorită unor jocuri de interese ale unor grupuri care se anihilează reciproc. Este o concurenţă malefică, pentru că, în loc să ducă la creşterea preţului întreprinderii, duce la blocarea privatizării şi la menţinerea unei stări de nesiguranţă care afectează atât funcţionarea societăţii, cât şi starea psihică a angajaţilor. Iaşiul este locul binecunoscut al unor privatizări ratate, întreprinderi de tradiţie ca: NICOLINA, FORTUS, MOLDOPLAST, sau TEROM, care au fost privatizate după interesul diverşilor clienţi, în scurt timp revenind la portofoliul A.V.A.S., cu toate problemele corespunzătoare, în special mii de şomeri. În calitate de deputat de Iaşi, afirm că voi urmări cu toată atenţia evoluţia situaţiei de la S.C. "Antibiotice", iar, în caz de privatizare, mă voi implica, în limita autorităţii de care dispun, pentru ca acest proces să se desfăşoare conform legii, transparent şi în favoarea celor care muncesc acolo. Nu voi accepta ca jocurile de interese care se desfăşoară de mai multă vreme în jurul acestei întreprinderi să afecteze o privatizare corectă a acesteia şi, mai ales, pe cei care, printr-o muncă susţinută de ani de zile, au adus-o la nivelul la care se află acum. |



