Dezbateri parlamentare

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică intitulată "Doi ani de dictatură a ciumei portocalii în România".

Prin declaraţia noastră politică de astăzi anticipăm împlinirea a doi ani din istoria României, pe care judecata obiectivă a urmaşilor noştri îi va pune, neîndoielnic, sub semnul tragi-comicului, reprezentat de "dictatura ciumei portocalii".

Am mai consacrat acestei nefericite guvernări şi declaraţia politică din 6 iunie anul curent, intitulată "Performanţele Guvernului Tăriceanu - România, o ţară expirată". Era prima parte a unei cronici negre din viaţa politică a României prezente.

În această a doua parte a analizei noastre ne-am propus să evaluăm contraperformanţele Guvernului Portocaliu, prin prisma gravelor atentate pe care Puterea le-a săvârşit cu inconştienţă, neruşinare, dar constant şi perseverent împotriva Constituţiei României.

În primul rând, excesele extremiste ale liberalismului extra-doctrinar, practicat de primul-ministru, cumulate cu impotenţa politică a celor care uzurpează tradiţiile politice democrate, pe care le-au mutat de la stânga la dreapta eşichierului politic - precum miliţianul din anecdotă mortul de pe strada Edgar Quinet, pe cea a Academiei - au condus la acte de guvernământ profund antidemocratice, concretizate atât în ştirbirea şi anularea caracteristicilor statului de drept, cât şi în îngrădirea şi sufocarea pluripartidismului, ca valori constituţionale supreme.

În al doilea rând, Guvernul şi o aşa-numită societate civilă, eminamente portocalie, au exercitat presiuni permanente şi de o agresivitate inadmisibilă într-un sistem democratic, asupra Parlamentului, căruia i-au blocat funcţionarea normală şi au încercat, parţial reuşind, să-l transforme într-o anexă a Executivului. În acest mod a fost grav lezată separaţia puterilor în stat, s-au tulburat pacea şi stabilitatea socială.

Forţele politice parlamentare ale coaliţiei de putere au refuzat dialogul politic constructiv, au ignorat principiile democratice ale vieţii parlamentare şi s-au lansat, bazându-se pe instrumentele de forţă ale statului, într-o campanie de teroare politică împotriva Opoziţiei democrate.

În al treilea rând, un ministru al justiţiei aidoma femeii-comisar din literatura de glorificare a stalinismului, paradoxal, în numele satisfacerii exigenţelor Uniunii Europene, a pus Justiţia în slujba intereselor Puterii de a-şi timora şi reduce la tăcere liderii politici reprezentativi ai Opoziţiei.

Urmare: compromiterea reformei justiţiei, prin procese prefabricate, pe criterii politice, şi mârşave înscenări judiciare, prin care ciuma portocalie vizează să-şi netezească drumul către dictatură.

În al patrulea rând, o presă cât de cât combativă şi independentă a fost pusă sub o severă cenzură. Grupuri de interese ticăloşite au cartelizat o parte a mass-media şi au oferit-o pe tavă Puterii. Libertatea de exprimare, garantată constituţional, a fost astfel anulată fie de comenzile politice, fie de interese oligarhice - ambele puternic asistate financiar -, care au dictat că: "libertatea Opoziţiei de a se exprima nu presupune şi dreptul de a fi ascultată ori obligaţia mass-media de a o lua în seamă".

Prin practici total neortodoxe, monştrii portocalii au instituit un puternic embargo mediatic asupra Opoziţiei, ascunzând realităţile din viaţa parlamentară şi orientând informarea publică în direcţii profund nesănătoase, prin alimentarea paginilor ziarelor şi a jurnalelor de actualităţi cu permanentele diversiuni şi scandaluri politice, de afaceri şi can-can-uri, care nu au nimic comun cu frământările şi aspiraţiile poporului român.

Aşadar, statutului de drept i s-a contrapus "statul de drepţi": pluripartidismul a fost substituit cu dictatura ciumei portocalii; justiţia se înfăptuieşte extrajudiciar, prin culisele şi alcovurile palatelor, iar Parlamentul a fost pus în remorca Executivului. Şi pentru ca toate acestea să fie ascunse, Puterea nu a ezitat să pună botniţă presei ori să o manipuleze în scopul dezinformării opiniei publice.

În al cincilea rând, practicând un management strategic defectuos, Puterea a erodat credibilitatea externă a României, dovedind în nenumărate rânduri lipsa unei strategii coerente în domeniul relaţiilor internaţionale, iar principale consecinţe au fost: amplificarea aspectelor contencioase în relaţiile cu vecinii; gestionarea incompetentă şi lipsită de orizont a tensiunilor, diferendelor şi crizelor în relaţiile bilaterale, intervenite succesiv ori concomitent cu toate ţările vecine; absenţa preocupărilor responsabile pentru corecta poziţionare a politicii externe, în noul context geopolitic şi geostrategic regional, continental şi global; o demagogie ruşinoasă, regretabilă şi impardonabilă faţă de obligaţia constituţională a statului privind întărirea legăturii cu românii din afara graniţelor, pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase; nenumărate gafe de politică externă, la loc de frunte fiind, bineînţeles, cele în relaţiile cu Uniunea Europeană şi cu statele principali actori ai scenei politice internaţionale.

În al şaselea rând, depăşindu-şi prerogativele constituţionale, Guvernul Tăriceanu a politizat şi destabilizat profund, în momente critice pentru ţară, întreg sistemul securităţii naţionale, în toate componentele sale: de apărare, siguranţă şi ordine publică.

Nu reluăm toate etapele acestei destructurări, pe care Puterea le-a urmărit cu o perseverenţă patologică. Ne rezumăm doar a reitera concluzia declaraţiei noastre politice din 7 noiembrie anul curent, potrivit căreia "Legile securităţii elaborate de Guvernul Tăriceanu sunt o declaraţie de război la adresa Uniunii Europene" şi nu numai, sunt şi o declaraţie de război la adresa poporului român, pe care Guvernul îl ameninţa - paradoxal, tocmai în numele apărării democraţiei - cu instaurarea unui stat poliţienesc.

În al şaptelea rând, în numele redescoperirii roţii, a apei şi a aţei pentru tăiat mămăliga, ciuma portocalie a lovit nemilos în cultura şi educaţia naţională, neezitând să sfideze şi să umilească până şi Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cea dintâi păstrătoare a spiritualităţii şi identităţii naţionale, supunând ierarhii şi reprezentanţii cultelor fie legii lustraţiei, fie controlului averilor, fie ameninţându-i cu dosarele întocmite de fosta Securitate.

Consecinţele, în învăţământ, au fost: terorizarea copiilor şi a părinţilor cu lungi şi păguboase experimente educaţionale, omiţându-se că acestea nu sunt traumatizante doar pe termen scurt, ci şi cu consecinţe incalculabile pentru viitorul naţiunii. Dar cea mai gravă dintre consecinţe este compromiterea sistemului educaţional românesc, cu vechi şi bune tradiţii, respectat şi recunoscut pe plan internaţional.

În cultură, consecinţele au fost şi mai dezastruoase, deoarece ministrul culturii, neregăsindu-şi obiectul de activitate, s-a transformat într-un inchizitor politic, anexă a discutabilului Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În al optulea rând, Guvernul a politizat, deprofesionalizat şi decredibilizat Sistemul apărării civile şi al managementului crizelor şi urmărilor calamităţilor naturale, dovada elocventă fiind aceea că, în al doilea an consecutiv, sate întregi intră în iarnă, unele pentru a doua oară, fără ca oamenii să aibă un adăpost. Comentariile sunt de prisos.

În al noulea rând, în numele unei aşa-zise reforme a sistemului public de sănătate, Guvernul şi-a promovat clientela politică incompetentă la conducerea instituţiilor sanitare, a marginalizat corpul de elită al medicinii româneşti şi a promovat turismul medical extern, prin cei mai distinşi reprezentanţi ai Puterii.

În al zecelea rând, ciuma portocalie a realizat, de data aceasta, performanţa de a-şi destructura unitatea doctrinar-pragmatică, tocmai la jumătatea mandatului, pentru ca cealaltă jumătate să fie ocupată cu grijile zilelor negre ce vor urma după ieşirea de la guvernare.

În al unsprezecelea rând, dar nu ultimul ca importanţă, noul sistem ticăloşit al Puterii pare a se afunda într-un scandal fără de precedent, asezonat cu conflictele de interese ale acoliţilor ei şi generat de demascarea unui jaf sistematic şi de mari proporţii în exploatarea surselor de energie şi distribuţie a acesteia. S-a întâmplat şi la case mai mari, şi era păcat să nu urmeze exemplul.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum menţionam la începutul declaraţiei mele, faptele noastre politice nu vor scăpa de judecata istoriei. Dar până la judecata istoriei, este inevitabilă şi mult mai aproape judecata alegătorilor.

Poporul nu ne-a trimis în Parlament şi nu ne-a încredinţat exercitarea suveranităţii naţionale împotriva intereselor sale, pentru a satisface orgoliile, dorinţa nemăsurată de putere ori setea de avere a unor efemeri şefi de partid.

Apelez, aşadar, la luciditatea dumneavoastră şi vă chem să redăm vieţii parlamentare forţa, strălucirea şi demnitatea prin care să ne bucurăm de încrederea şi respectul naţiunii.

Vă mulţumesc.