Dezbateri parlamentare

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Republică parlamentară sau republică prezidenţială"

După 17 ani de la adoptarea Constituţiei, descoperim că legea fundamentală a României are numeroase lipsuri în ceea ce priveşte clarificarea relaţiilor între instituţiile fundamentale ale statului. Cea mai evidentă dintre toate - concurenţa contraproductivă dintre cele două părţi ale Puterii executive: preşedinte şi premier, denotă mai mult decât o simplă lipsă de prevedere a celor care au redactat textul Constituţiei. Nesfârşita dispută din cadrul Executivului este cauzată, de fapt, de modul neprincipial în care este gândită politica în România.

Constituţiile tuturor ţărilor avansate au fost scrise pentru a răspunde cerinţelor momentului, dar, mai ales, pentru a trasa direcţia pentru viitorul unui stat. Legile fundamentale din aceste state se adresează nu numai prezentului, cât, mai ales, generaţiilor viitoare. Cel mai elocvent exemplu în acest sens îl reprezintă Constituţia Statelor Unite ale Americii, adoptată acum mai bine de 200 de ani şi care este şi în prezent în vigoare.

Din păcate, acest model de a gândi principial nu a fost adoptat şi de România. Constituţia din 1991 a fost redactată pentru a se potrivi situaţiei politice de atunci, când, la putere, se găseau doi poli de putere importanţi: Ion Iliescu şi Petre Roman. Fiecare dintre cei doi trebuia să aibă ceva putere, însă niciunul dintre ei nu trebuia să aibă prea multă putere. De aici s-a născut sistemul nostru de guvernământ semiprezidenţial şi, prin urmare, semiparlamentar. Iată cum, prin încercarea de a mulţumi orgoliile a doi oameni, am avut parte, de la acel moment încolo, de veşnica "bătălie a Palatelor", disputa în care fiecare preşedinte sau premier încerca să-şi impună punctele de vedere în detrimentul celuilalt.

V-aş propune o viziune de natură logică asupra prevederilor constituţionale. Pe de-o parte, avem un preşedinte ales uninominal, prin vot universal, direct, cu atribuţii puţine în cadrul executivului şi un premier numit de Parlament, dar care are atribuţii mai multe şi mai puternice, din punct de vedere constituţional. Aşadar, avem parte de un nonsens, cel puţin la nivel logic.

Stimaţi colegi, consider că este de datoria noastră să decidem în privinţa acestui aspect al Constituţiei României. Mai clar, trebuie să decidem între a avea o republică parlamentară sau una prezidenţială. Fiecare cu avantajele şi dezavantajele ce decurg din modelele pe care le promovează.

Republica prezidenţială reprezintă o republică în care preşedintele (Şeful statului) conduce şi Guvernul. Cel mai concludent exemplu de republică prezidenţială este SUA. Constituţia îi conferă preşedintelui o putere considerabilă. Preşedintele SUA este şeful statului, al Guvernului, şeful armatei şi ministrul de externe. În mod obişnuit, el nu depinde de Parlament (aici nu poate fi vorba de un sistem parlamentar) şi nu constituie un guvern în sensul cunoscut al cuvântului, numind, în schimb, secretari de stat cu statut de consilieri, pe care preşedintele poate să îi revoce din funcţie după bunul său plac. O altă formă de sistem prezidenţial este cea din Franţa, elaborată sub Charles de Gaulle (Constituţia din 1958), mai ales în ceea ce priveşte deciziile plebiscitare (încă de pe vremea lui Napoleon I şi Napoleon III). În ambele cazuri, Parlamentul se află pe plan secund, iar puterea executivă se află în mâinile legislativului. Totuşi, preşedintele nu îl poate demite pe primul-ministru, acesta fiind atribuţia exclusivă a Parlamentului. Pe plan european, mai există o singură ţară cu organizare de tip prezidenţial, şi anume Belarusul. Şi cred că acest fapt spune destul de mult.

Pe plan mondial, cele mai importante republici prezidenţiale sunt Mexic, Brazilia, Argentina, Bolivia, Chile, Venezuela, Ecuador, Kazahstan, Pakistan, Senegal. Şi lista poate continua cu alte nume, la fel de "sonore" în ceea ce priveşte adoptarea unei linii democratice.

De cealaltă parte, republica parlamentară este un model de organizare statală, în care prim-ministrul (sau cancelarul) este şeful Guvernului, autoritatea executivă în stat, şeful statului (preşedintele) având, cu mici excepţii, funcţii simbolice. Cele mai puternice exemple pentru această formă constituţională sunt: Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Malta, Ungaria.

Partidul Naţional Liberal şi-a precizat poziţia în cadrul acestei dezbateri privind modificarea Constituţiei, în favoarea modelului de republică parlamentară. Argumentele pentru această opţiune le considerăm clare:

• Parlamentul României, ca instituţie fundamentală a statului, trebuie să îşi reintre în drepturile prevăzute de Constituţie.
• România trebuie să se alăture modelelor constituţionale europene.
• Republica parlamentară împiedică, din start, eventualele derapaje ale personajelor politice aflate în fruntea statului.
• Modelul parlamentar clarifică raporturile între puterile statului şi le soluţionează echitabil, democratic, în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Sunt convins că există printre dumneavoastră persoane care şi-au delimitat foarte clar opţiunea pentru una din cele două variante. Însă, cred că suntem de acord cu toţii că actualele prevederi constituţionale trebuie de urgenţă modificate.

Iar pentru cei care doresc o republică prezidenţială, pentru că au un lider foarte puternic, le reamintesc că acel lider nu trebuie neapărat să fie preşedinte. Dacă o persoană vrea cu adevărat să fie personajul politic cel mai important din stat, poate să opteze pentru un premier de republică parlamentară. Dar, haideţi, pentru prima dacă după Revoluţia din 1989, să lăsăm populismul deoparte şi să gândim un sistem democratic principial şi nu unul care să fie legat de persoanele prezentului.