|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că Biroul permanent şi liderii grupurilor parlamentare, în şedinţa din 21 ianuarie a.c., au decis să înceteze procedura pentru următoarele două proiecte de hotărâre ale Camerei Deputaţilor, având în vedere că, potrivit Constituţiei, nu este obligatorie continuarea acestei proceduri: 1. Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, iniţiată în anul 2008; şi 2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, iniţiată în anul 2010. Vă mulţumesc foarte mult.
|