Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2012

21. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Bună seara, stimaţi colegi.

Cu permisiunea dumneavoastră, o să începem prezentarea de interpelări pe scurt şi vreau să întreb pentru început dacă domnul Petru Movilă este în sală. Dacă nu este în sală, vreau să anunţ că dânsul are o interpelare depusă în scris.

Dacă domnul Eugen Bejinariu este în sală. Nu este. Şi dumnealui are trei interpelări depuse în scris.

Doamna deputat Ileana Cristina Dumitrache, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Valentin Rusu. Nu este. O interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Florin-Costin Pâslaru

Domnul deputat Florin-Costin Pâslaru, PSD, are 8 interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună seara, stimaţi colegi.

Eu am o interpelare care se adresează doamnei Claudia Boghicevici, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Doamnă ministru,

Situaţiile disperate şi de supravieţuire cu care se confruntă zilnic pensionarii din România apasă din ce în ce mai greu pe umerii acestor oameni. Sunt probleme legate de plata întreţinerii, procurarea hranei zilnice şi a medicamentelor, lucruri pe care au început să le reducă din ce în ce mai mult şi pe care, oricât s-ar chinui, tot nu vor putea să le elimine în totalitate.

Vreau să-mi spuneţi dacă aveţi o strategie pentru următorii doi ani pentru a înlătura aceste probleme.

Vă solicit, stimată doamnă ministru, răspuns atât scris cât şi oral.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Maria Eugenia Barna

Doamna deputat Maria Eugenia Barna are 3 interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am trei întrebări. O să citesc doar una care este adresată Ministerului Finanţelor Publice, domnului ministru Bogdan Alexandru Drăgoi, şi se referă la sumele pe care trebuie să le primească doamna Csejtei Ileana. Sesizarea pe care am primit-o ne arată că deşi a depus o cerere acum un an şi jumătate, sumele nu au fost acordate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare.

În baza atribuţiilor legale care revin ministerului de resort, rugăm să se verifice cele sesizate şi să primim în scris răspunsul constatărilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Mircia Giurgiu

Doamna deputat Brînduşa Novac, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Mircia Giurgiu, 12 interpelări.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O să prezint doar o simplă interpelare. Restul le depun în scris.

Este vorba de interpelarea adresată primului-ministru şi se referă la problema cu care se confruntă locuitorii din comuna Beliş, judeţul Cluj. Sunt peste 2200 de locuitori. Au rămas fără apă şi lucrările începute, au nevoie de bani pentru a putea fi finalizate. Este vorba de 300 de mii de lei noi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ioan Holdiş, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Iosif Veniamin Blaga, o interpelare depusă în scris.

Nu doriţi să luaţi cuvântul? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Florin Iordache

Domnul deputat Florin Iordache.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu.

Este vorba de o suprafaţă de 24 de hectare pe care municipalitatea din Caracal a pus-o la dispoziţia Ministerului Justiţiei pentru construcţia unui penitenciar.

Din păcate, demersurile municipalităţii s-au lovit de un demers pe care nu a dorit conducerea actuală a ministerului să-l continue. Practic, construcţia acestui penitenciar ar rezolva, pe de o parte, condiţiile precare care sunt acum în penitenciare şi pe de altă parte, ar crea nişte locuri de muncă şi ar rezolva anumite oportunităţi.

Rugămintea este dacă ministerul consideră că nu va folosi acest teren, să-l redea municipalităţii pentru a găsi o altă rezolvare a acestui teren.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Marian Neacşu, patru interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Dan Morega, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Mihai Aurel Donţu, două interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Radu Stroe, o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Popeangă

Domnul deputat Vasile Popeangă, o interpelare depusă în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată, dragi colegi, domnului ministru al transporturilor şi infrastructurii Alexandru Nazare.

Ea se referă la o situaţie privind execuţia unor lucrări pe drumul naţional DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu.

Vreau să fac precizarea că în 2007 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a semnat cu o firmă maghiară cu sediul în Budapesta acest contract de reabilitare a drumului naţional.

Reabilitarea drumului ar fi trebuit finalizată în septembrie 2008, însă firma respectivă nu a efectuat decât 5% din lucrări. În urma unui lung şir de promisiuni din partea reprezentanţilor firmei, a expirat prima autorizaţie de executare a lucrărilor la sfârşitul lunii decembrie 2010.

De asemenea, în urma unui lung şir de demersuri făcute de autorităţile locale, de către parlamentari, motivele pentru care se tărăgănează lucrările rămân un mister până acum.

De aceea, întreb pe domnul ministru când vor începe lucrările de reabilitare a drumului naţional DN 66 secţiunea Rovinari-Târgu-Jiu-Bumbeşti Jiu. Şi doi, care sunt motivele pentru care s-a tot amânat începerea şi executarea acestor lucrări.

Având în vedere importanţa subiectului, doresc ca răspunsul să fie comunicat în scris şi oral.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Doamna deputat Lucreţia Roşca are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Mircea Drăghici, două interpelări.

 
Video in format Flash/IOS Victor Cristea

Domnul deputat Victor Cristea, două interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Cristea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare se adresează domnului ministru Gabriel Berca, ministrul administraţiei şi internelor. Se referă la reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu căldură a municipiului Vaslui şi instalarea unităţii de cogenerare de 1,8 MWE.

În perioada 2005-2008, Guvernul României, în baza prevederilor Programului de termoficare 2006-2015, Căldură şi confort, a alocat suma de 8 milioane 315 mii lei pentru implementarea strategiei de alimentare cu energie termică şi energie electrică a municipiului Vaslui, zona 13 Decembrie.

Programul de reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare cu căldură a municipiului Vaslui cuprindea implementarea unei unităţi de cogenerare de 1,86 MWE, instalarea unităţii grup turbogenerator în contrapresiune de 1,8 MWE pe platforma uzinei termice.

Conform Ordinului nr.592 din 18 august 2008, Guvernul alocă suma de 5 milioane 179 mii lei pentru finalizarea programului care ar fi asigurat astăzi confortul termic la preţuri mult mai mici, ca urmare a modernizării sistemului termic.

Respectuos vă solicit să precizaţi motivul pentru care Primăria Vaslui nu primeşte suma alocată conform Ordinului nr.592 din 18 august 2008 şi cine se face vinovat de stagnarea instalării unităţii de cogenerare în sistemul termic.

A doua interpelare se adresează domnului Laszlo Borbely, ministrul mediului şi pădurilor.

Se referă la bursa schimburilor de carbon şi certificat de emisii de bioxid de carbon.

În iulie 2011, Guvernul Boc aduce prejudicii financiare şi investiţionale României în urma suspendării de la tranzacţionare a certificatelor de emisie de bioxid de carbon. Interesant să ştim: la ce sume estimative se ridică pierderile, cu ce state aţi negociat pentru a investi în România, conform Protocolului de la Kyoto. Concret, care este strategia Ministerului Mediului de a comercializa certificate de emisii de bioxid de carbon pentru 2012 şi la cât se estimează suma şi ce investiţii aţi negociat, cu ce state.

Vă mulţumesc.

Vreau să fac precizarea că aceste două interpelări au fost depuse şi scris.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ioan Munteanu, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Marian Ghiveciu, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Ion Dumitru, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Petru Călian, două interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Victor Paul Dobre, o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Gheorghe Dragomir, o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Cindrea

Domnul deputat Ioan Cindrea, două interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelările mele, prima interpelare se adresează primului-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu şi ministrului finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Se referă la asigurarea fondurilor necesare pentru finanţarea cheltuielilor sociale la toate primăriile din judeţul Sibiu. Exemplul pe care l-am prezentat este Primăria Laslea în care banii ajung doar pentru jumătate de an. Asta înseamnă bani pentru însoţitori persoane cu handicap, bani pentru ajutoare sociale, de încălzire, evidenţa populaţiei şi banii pentru plata salariilor care se asigură de la bugetul statului.

Am solicitat răspuns la această interpelare în scris.

A doua interpelare se referă punctual la două obiective de investiţii la nivelul Primăriei comunei Laslea. Este vorba de o şcoală în satul Mălâncrav, judeţul Sibiu şi reabilitarea şi extinderea şcolii din localitatea Laslea, ambele aflate în execuţie, iar partea de cofinanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale nu a fost asigurată.

Solicit răspuns în scris, analiză pentru soluţionarea cofinanţării la cele două obiective şcolare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ion Călin, o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Aurel Vlădoiu

Domnul deputat Aurel Vlădoiu, patru interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare este adresată domnului ministru Gabriel Berca privind alocarea de fonduri pentru reabilitarea drumului comunal 131 din comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea.

Satul Dianu din comuna Stroeşti riscă să rămână izolat din cauza unei alunecări de teren produsă la începutul anului 2011 pe drumul comunal 131 Stroeşti-Dianu. Grav este faptul că în scurt timp, accesul ambulanţelor şi al pompierilor va fi practic imposibil, iar 60 de familii care locuiesc în zonă vor fi practic izolate.

De aceea, solicit alocarea sumei de 1,2 milioane de lei pentru refacerea drumului afectat de alunecările de teren în această comună.

A doua, este adresată domnului ministru Nicolae Bode, ministrul comerţului şi mediului de afaceri.

Săptămâna trecută, mii de oameni din Vâlcea au luat cu asalt sediul CEZ Electrica Oltenia nemulţumiţi de faptul că au primit facturile cu restanţe, ei ştiind că au plătit la zi curentul electric.

Explicaţia din partea CEZ Electrica a fost aceea că a luat banii plătiţi de clienţi în luna decembrie 2011 pentru consumul de energie electrică şi i-a considerat bani plătiţi de cetăţeni pentru plata taxelor radio-tv.

Susţin acest lucru, dar vreau să vă spun că s-a făcut fără consultarea celor care au plătit curentul electric, banii au fost deturnaţi fără acordul cetăţenilor şi de aceea rog ca ministerul să facă o anchetă pe această temă la CEZ Electrica Oltenia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Vasile Mocanu, o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Iuliu Nosa

Domnul deputat Iuliu Nosa, o interpelare depusă în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aşa cum ştim, România s-a angajat în 2004 în baza unui contract să finalizeze o investiţie importantă pentru România, respectiv Autostrada Transilvania. Stadiul în care se află aceste lucrări le ştim cu toţii.

În consecinţă, interpelarea mea este adresată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi solicit un punct de vedere scris şi o explicaţie şi orală asupra lucrărilor la această autostradă în anul 2012.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Gheorghe Ana

Domnul deputat Gheorghe Ana are două interpelări depuse în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Ana:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima interpelare se adresează domnului ministru Cristian Petrescu şi se referă la finanţarea investiţiilor de infrastructură ale unor unităţi administrative din judeţul Dâmboviţa, conform Ordonanţei de Guvern nr.7/2006.

Conform acestei ordonanţe, judeţul Dâmboviţa a beneficiat în mai multe localităţi de fonduri de investiţii privind alimentări cu apă, introducere reţele canalizare şi staţii de epurare, precum şi reabilitare poduri şi podeţe.

Derularea acestor investiţii a început încă din anul 2007, fără ca unele din ele să beneficieze de fonduri suficiente pentru a putea fi finalizate. Neacordarea sumelor necesare a dus la prelungirea contractelor încheiate cu constructorii, ceea ce a provocat degradarea lucrărilor executate şi creşterea valorii investiţiei faţă de valoarea iniţială stabilită prin contractul de achiziţie.

În această situaţie se află: lucrări de canalizare în comuna Vulcana Pandele; reabilitarea de podeţe pe râul Cobiuţa în comuna Cobia; alimentare cu apă în comuna Văleni Dâmboviţa; de asemenea, două baze sportive în comuna Şotânga şi comuna Doiceşti, precum şi în comuna Cobia.

Faţă de cele prezentate mai sus, vă rog respectuos, domnule ministru, să-mi precizaţi următoarele: dacă în anul 2012 aceste investiţii vor fi finanţate, şi cu ce sume, pe fiecare obiectiv de investiţii.

În situaţia nefinanţării acestor investiţii, ce măsuri va lua Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru oprirea şi degradarea lucrărilor executate în decursul anilor precedenţi.

Şi trei: cine va suporta eventualele penalităţi rezultate prin nerespectarea clauzelor contractuale.

Aştept un răspuns scris şi oral.

A doua interpelare se adresează domnului ministru Cătălin Baba, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Subiectul este acelaşi: investiţii în unităţile de învăţământ ale unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa, a căror derulare este de mai bine de 5 ani şi ele se referă la: Şcoala generală, clasele I-VIII din comuna Vulcana Băi; extindere şi modernizare Grădiniţa nr.2 din comuna Doiceşti; reabilitare şi modernizare Şcoala generală, clasele I-VIII, corpul A şi corpul B, în satul Teiş, comuna Şotânga; reabilitare Şcoala generală, clasele I-VIII, "Iosif Gabrea" din Văleni Dâmboviţa.

Faţă de aceste investiţii, vă rog, domnule ministru, să-mi precizaţi următoarele: dacă în acest an, 2012, aceste investiţii vor fi finalizate, şi cu ce sume pe fiecare unitate şcolară.

Doi: în ce perioadă a anului, trimestrul I, II, III sau IV, investiţiile vor fi finanţate.

Trei: în situaţia nefinanţării acestor investiţii în anul 2012, dacă Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul Judeţean de Învăţământ, dispune conservarea acestor investiţii, pentru ca ele să nu se degradeze şi mai mult.

Aştept răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ionuţ Marian Stroe are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Mariana Câmpeanu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Filip Georgescu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Cornel Itu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Ioan Stan are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Adrian Solomon are două interpelări depuse în scris; domnul deputat Petre Petrescu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Dragoş Zisopol are o interpelare depusă în scris.

Cu aceasta am epuizat lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt.

Încheiem aici şedinţa de astăzi.

Vă doresc o seară agreabilă.

 
Video in format Flash/IOS  

*

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,20.