Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2009

22. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului:  

Dan Ilie Morega

- Pauză -

 

Doamna Daniela Popa:

Bună seara, stimaţi colegi.

Începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Rog colegii care nu participă la şedinţă să iasă din sală, ceilalţi să-şi ocupe locurile în bănci.

Din partea Guvernului au venit reprezentanţii? În regulă. Prima interpelare sau răspuns la interpelare pentru domnul deputat Dan Morega, Grupul parlamentar al PNL. Dacă domnul deputat vrea să-şi dezvolte interpelarea sau aşteaptă răspunsul? Răspunsul, da?

Răspunde domnul Dan Tătaru, secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

 
 

Domnul Dan Tătaru (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Referitor la aspectele care fac obiectul interpelării, menţionăm următoarele.

Pentru început, dorim să subliniem faptul că paza şi securitatea obiectivelor militare au constituit preocupări permanente ale Ministerului Apărării Naţionale concretizate atât prin informări adresate instituţiilor statului, urmate de iniţierea unor demersuri legislative, cât şi prin încercări de identificare a fondurilor necesare securizării acestora.

În cadrul Ministerului Apărării Naţionale se află în derulare Programul multianual de achiziţii de sisteme integrate de securitate pentru obiectivele militare şi încheierea unui acord cadru pentru asigurarea mentenanţei acestora, conform căruia urmează a fi securizate un număr de 114 obiective militare în perioada 2008-2014 şi să se asigure serviciile de mentenanţă pentru 123 de sisteme integrate de securitate în perioada 2008-2016.

În ceea ce priveşte stadiul de implementare a acestuia, precizăm că pentru anul 2008 a fost prevăzută achiziţia a 14 sisteme integrate de securitate şi asigurarea serviciilor de mentenanţă pentru 9 astfel de sisteme, aflate în exploatare.

Din lipsa fondurilor financiare în contextul unui buget redus, în anul 2008 s-a încheiat un singur acord cadru pentru asigurarea mentenanţei.

Pentru anul 2009 este prevăzută achiziţia a 23 de sisteme integrate de securitate şi asigurarea serviciilor de mentenanţă pentru 16 astfel de sisteme.

Ministerul Apărării Naţionale a încheiat contracte de furnizare, în perioada 2002-2008, în acord cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice în vigoare la acea dată, cu firmele S.C. UTI-Systems S.A., S.C. UTI Italy S.A.

Firmele care au participat pe parcursul anului 2008 la procedurile pentru achiziţionarea de sisteme integrate de securitate şi care au fost selectate pentru depunerea ofertelor au fost S.C. Mira Telecom SRL, S.C.Datek Telecom SRL, S.C. Eutron Invest România SRL, S.C. Romsis SRL, S.C. UTI Systems S.A. Regia Autonomă Rasirom, S.C. Helnic şi S.C. PoliStart Security SRL.

Menţionăm că la începutul anului curent a fost emisă o dispoziţie prin care se aproba concepţia privind securizarea depozitelor de armament şi muniţii din Armata României la pace, care are obiectiv identificarea unor soluţii viabile pentru adoptarea actualului sistem de securizare a depozitelor de armament şi muniţii, pentru a răspunde vulnerabilităţii acestora şi pentru asigurarea compensării deficitelor de personal prin introducerea sistemelor şi mijloacelor tehnice de securitate.

În prezent, este în curs de aprobare planul de măsuri pentru implementarea concepţiei amintite, fapt care este posibil în condiţiile asigurării fondurilor financiare prevăzute în acest scop.

Menţionăm că securizarea unităţilor militare, inclusiv a depozitelor a fost inclusă în priorităţile enunţate cu ocazia audierii ministrului apărării naţionale în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, întrucât înzestrarea adecvată care să se refere la puterea de foc, dar şi la un grad sporit de protecţie are în vedere şi problema pusă în discuţie.

În legătură cu evenimentul produs în cadrul unităţii militare de la Ciorogârla, precizăm că Ministerul Apărării Naţionale nu a ascuns producerea evenimentului. Acesta a fost constatat la data de 28.01.2009, ora 10,30 şi conform procedurilor interne, au fost informaţi factorii de decizie responsabili, inclusiv Parchetul Militar Bucureşti, până la ora 12,50.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ministerului a comunicat telefonic reprezentanţilor mass-media despre circumstanţele în care a fost descoperit evenimentul, începând cu ora 18,30.

În ediţiile on-line ale cotidienelor centrale şi la principalele posturi de televiziune au fost prezentate informaţii încă din seara zilei de 28 ianuarie.

În conformitate cu precizările procurorului militar desemnat pentru cercetarea cazului, instituţia militară nu a putut difuza mai multe detalii opiniei publice. Fiind calificat ca deosebit de grav, încă de la început, s-au dispus măsuri care au vizat, pe de o parte, acordarea întregului sprijin organelor de anchetă în elucidarea cazului, dar s-a demarat şi o anchetă de ordin intern pentru a stabili răspunderile administrative, fiind găsiţi răspunzători 17 militari de la eşalonul de unitate până la statul major general. Începând cu data de 30 ianuarie a.c., aceştia au fost eliberaţi din funcţii.

Procurorii militari anchetează în continuare cazul, iar stabilirea celor responsabili şi a limitelor răspunderii penale este apanajul instanţelor judecătoreşti.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Fac precizarea că interpelarea domnului deputat se referă la asigurarea pazei bazelor militare şi a depozitelor de armament.

Domnule deputat Dan Morega, dacă aveţi observaţii, precizări. Vă rog, luaţi cuvântul şi solicitaţi-i domnului secretar de stat răspunsul scris.

 
 

Domnul Dan Ilie Morega:

Da. Interpelarea mea a avut foarte clar un obiectiv, dumneavoastră, în parte, aţi răspuns la el. Rugămintea este, aşa cum v-am adresat-o şi prin interpelare, să-mi daţi răspunsul şi scris.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Graţiela Leocadia Gavrilescu

Doamna deputat Graţiela Leocadia Gavrilescu, Grupul parlamentar al PNL a adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii, cerând precizări privind situaţia medicamentelor care se eliberează în regim compensat.

Din partea Ministerului Sănătăţii, răspunde domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul, vă rog.

 

Domnul Cristian Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Stimată doamnă preşedinte,

Stimată doamnă deputat,

Referitor la interpelarea doamnei deputat privind sesizarea faptului că în farmacii nu se găsesc medicamente de import, vă comunicăm următoarele: contravaloarea medicamentelor compensate şi gratuite de care au beneficiat asiguraţii în tratamentul ambulatoriu în luna ianuarie 2009 şi, respectiv, în primele 15 zile ale lunii februarie 2009, a fost aproximativ la nivelul mediei trimestrului IV 2008, înregistrându-se chiar o uşoară creştere pentru anumite produse medicamentoase, în strânsă legătură cu boli cronice, în a căror schemă terapeutică sunt cuprinse medicamente originale asigurate din importuri.

În conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, Hotărârea de Guvern nr.1714 din 2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi Ordinul Ministrului Sănătăţii şi a Preşedintelui Casei nr.522 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu modificările şi completările ulterioare, prescrierea medicamentelor nu este aleatorie şi nici eliberarea acestora din unităţile farmaceutice.

Acestea din urmă au obligaţia de a se aproviziona continuu cu medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în listă pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, farmaciile au obligaţia să aprovizioneze, la cererea asiguratului, în maxim 12 ore pentru bolile acute şi subacute şi 48 de ore pentru bolile cronice, cu medicamentele prescrise dacă acestea nu se află în farmacie în momentul solicitării.

În aceste condiţii, unităţile farmaceutice aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări, au posibilitatea de a înlocui medicamentele prescrise de medicul curant, astfel: dacă medicamentul recomandat de medic este prea scump şi bolnavul nu dispune de resursele financiare necesare pentru a suporta diferenţa de preţ dintre preţul de referinţă şi preţul de vânzare cu amănuntul al medicamentului respectiv; dacă farmacia nu are disponibil în stoc, la momentul solicitării, produsul prescris de către medic şi bolnavul nu este de acord ca farmacia să-l aducă în termenul 24-48 de ore.

Prin emiterea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.74 din 2009 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr.1803 privind stabilirea preţurilor, Ministerul Sănătăţii a recalculat la 4 lei pentru un euro toate preţurile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, precum şi pentru bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate. Acest curs este cel folosit la calcularea bugetului de stat pentru anul în curs.

Întrucât politica de stabilire a preţului la medicamente reprezintă o prioritate a actualei echipe ministeriale, a fost emis şi Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.75 din 2009 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, prin intermediul căruia se introduce o nouă metodologie de calcul menită să soluţioneze problemele existente în domeniul farmaceutic.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Vă rog să rămâneţi la pupitru. Din păcate, doamna deputat nu este prezentă în sală şi de aceea vă rog să transmiteţi şi în scris răspunsul la interpelarea domniei sale.

 
Petru Călian

Urmează răspunsul dat domnului deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al PD-L, interpelare intitulată "Medicii nimănui".

Răspunde, tot din partea Ministerului Sănătăţii, domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie.

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

 

Domnul Cristian Anton Irimie:

Vă mulţumesc.

Referitor la interpelarea dumneavoastră privind plata drepturilor salariale pentru personalul din asistenţa medicală acordată în unităţile de învăţământ, vă comunicăm următoarele: prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.162 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile publice locale, s-a stabilit ca începând cu anul 2009, finanţarea cheltuielilor de personal pentru salariaţii din asistenţa medicală şi de medicină dentară acordată în unităţile de învăţământ se face de către bugetele locale din sumele transferate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

În acest moment, Ordonanţa de urgenţă nr.162 se află în dezbaterea parlamentară, a trecut de Senat şi urmează să fie discutată în Camera Deputaţilor pe care cu onoare o reprezentaţi.

Vă informăm că, având în vedere faptul că nu s-a putut asigura finanţarea pentru că a fost omisă din Ordonanţa nr.162 finanţarea acestor medici şi personal medical din unităţile şcolare, de asistenţă şcolară, Guvernul a emis o ordonanţă prin care se face plata drepturilor salariale de la bugetul Ministerului Sănătăţii. Deci, la această oră, nu mai există nici un fel de probleme cu salarizarea personalului din cabinetele medicale şcolare, precum şi a celuilalt personal medical reprezentând asistenţi comunitari şi mediatori sanitari cuprinşi în aceeaşi lege.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Petru Călian, observaţii, sugestii, propuneri, mulţumiri sau nemulţumiri.

 
 

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că răspunsul domnului ministru, secretar de stat, mă onorează. Sunt încântat, pentru că merg în faţa multor cetăţeni, în special medici, care ne-au adresat diverse întrebări, diverse petiţii în acest sens şi pot să le spun cu mândrie faptul că în sfârşit un guvern competent a reparat ceea ce a stricat sau ceea ce n-a fost în măsură să rezolve un alt guvern. Nu dau nume pentru că nu doresc să-i fac nici un fel de publicitate acelui guvern. Numai atât pot să vă spun: felicitări şi atenţie maximă să nu ne scape nimic.

Mulţumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Mircia Giurgiu

Domnul deputat Mircia Giurgiu, Grupul parlamentar al PD-L, a adresat o interpelare tot Ministerului Sănătăţii, de fapt un memoriu al cadrelor medicale din cadrul Spitalului clinic de urgenţă pentru copii.

Domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie vă va răspunde, domnule deputat, la această interpelare.

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

 

Domnul Cristian Anton Irimie:

Vă mulţumesc.

Pot să vă informez că, în prezent, din informaţiile transmise de Direcţia de sănătate publică Cluj şi Spitalul de urgenţă pentru copii Cluj, rezultă că drepturile de personal au fost achitate pentru personalul cuprins în sesizarea domnului deputat, în interpelarea domniei sale.

De asemenea, vă informez că există fonduri bugetare pentru plata acestora în continuare şi la termen, astfel încât sunt întrunite toate condiţiile pentru evitarea disfuncţionalităţilor în plata salariilor la această categorie de personal.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
 

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Mai revin cu o clarificare: dacă normele metodologice care trebuiau să apară până la sfârşitul lunii ianuarie, vor mai apărea sau e vorba de ordonanţa de urgenţă de care aţi vorbit la răspunsul anterior la colegul meu Petru Călian?

 
 

Doamna Daniela Popa:

Puteţi răspunde acum? Vă rog.

 
 

Domnul Cristian Anton Irimie:

Normele metodologice ale Ordonanţei nr.162 au fost elaborate de către Ministerul Sănătăţii, dar în continuare considerăm că legea care va aproba această ordonanţă va corecta foarte multe din disfuncţionalităţile ei şi de aceea va trebui să elaborăm noi norme. La această oră, ordonanţa teoretic nu se aplică.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Mulţumit, domnule deputat Mircia Giurgiu? Da, e în regulă.

Cu aceasta, am încheiat şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Ne întâlnim mâine la 8 şi jumătate, la declaraţii politice.

O seară bună tuturor!

 
 

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,23.