Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.7/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2012

22. Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice (PL-x 680/2010). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 680/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează punctul 19, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice.

Din partea iniţiatorului, îl avem pe domnul secretar de stat Nicolae Ivăşchescu.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Ivăşchescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În prezent, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.5/23003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi acordate populaţiei pentru plata energiei termice a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule ministru, mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond? Domnul vicepreşedinte Kerekes, vă rog să prezentaţi raportul comisiei. Vă ascultăm cu atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Permiteţi-mi să precizez, sunt secretarul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Poate data viitoare, cine ştie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor norme în baza cărora la stabilirea veniturilor familiei sau persoanei singure, în vederea acordării ajutorului de încălzire, să fie luate în considerare toate veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererilor, cu excepţia burselor de studiu şi sociale şi a sprijinului financiar acordat elevilor în cadrul programului "Bani de liceu". De precizat că în şedinţa plenului din data de 27 septembrie 2011, proiectul a fost retrimis comisiei.

În urma reexaminării, în şedinţa din 22 noiembrie 2011, comisia a hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, în sensul respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2010, exact aşa cum a precizat şi domnul secretar de stat, întrucât aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2011.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Timpul pentru dezbatere, vă cer scuze, domnule secretar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

5 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da, aţi auzit, stimaţi colegi, 5 minute de muncă pe articole, pentru cei care sunt la putere.

Supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să votaţi. Domnul Neacşu face excepţie, se încadrează între cei ce muncesc acum.

Video in format Flash/IOS

Da. Avem 61 de voturi pentru şi o abţinere. Propunerea a fost adoptată.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni.

Stimaţi colegi, vă rog să observaţi că aici avem îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul final.