Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

23. Supunerea la votul final:
  23.10 Proiectul de Lege privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung "România 2040" (PL-x 433/2018); (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 433/2018

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Proiectul de Lege privind elaborarea şi actualizarea Strategiei Naţionale pe termen lung "România 2040"; PL-x 433/2018; lege ordinară; suntem Cameră decizională.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică propun adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

172 de voturi pentru, 90 de voturi împotrivă, 16 abţineri. Cu majoritate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat.

(Domnul deputat Adrian-Claudiu Prisnel solicită să ia cuvântul.)

Da, vă rog.

Domnul Prisnel, de la USR. Explicarea votului Grupului USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

USR nu a votat acest proiect de lege. Nu-l susţine, pentru că se creează cadrul prin care actuala guvernare păcăleşte România; se creează cadrul optim pentru o nouă serie de minciuni marca PSD, care să-i servească lui Liviu Dragnea în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale; se creează cadrul prin care Darius Vâlcov, un condamnat penal, va dicta Programul de guvernare până în anul 2040. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Dacă-mi permiteţi să fac un mic comentariu, explicarea votului nu are niciun fel de legătură cu explicarea poziţiilor altor grupuri.

De asemenea, vreau să vă spun că este supusă aceleiaşi reguli, şi anume, cu prilejul explicării votului, sau intervenţiei pe procedură, sau intervenţiei pe probleme de ordin personal, se păstrează aceeaşi regulă, de a nu se profera insulte şi cuvinte jignitoare de la tribuna Camerei Deputaţilor.

V-am atras atenţia pe această chestiune. Pe viitor, voi aplica şi sancţiuni. (Vociferări.)

Gheorghe Andrei Daniel, PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc.

Partidul Naţional Liberal a votat împotriva acestui proiect, care, după cum s-a explicat şi mai devreme, se va dovedi a fi, din păcate, unul neviabil pentru România, o nouă formă de sinecurism şi imagine şi propagandă, un fel de "Cântarea României" în manieră economică.

Nu avem cum să proiectăm perspectiva anului 2040, ceea ce acum ne propunem, şi nici nu putem veni cu o analiză imparţială, coerentă şi pe date economice concrete, în baza unui asemenea proiect de lege care, de fapt, este aservit unei forme de prezentare a unei imagini pe care actuala guvernare PSD vrea să o proiecteze în opinia publică cu privire la guvernare.

Ca atare, acest proiect mi se pare ca fiind unul fără niciun obiect şi fără niciun fel de consecinţe practice, pur şi simplu un exerciţiu de imagine a actualei guvernări.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Cuvântarea dumneavoastră poate fi exemplu şi pentru ceilalţi colegi. Este critică, dar fără insulte, injurii... (Vociferări.)

Deci, colegii mai tineri de la USR să ia exemplu de la domnul Andrei Gheorghe.