|
Domnul Liviu Laza-Matiuţa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori să adresez o interpelare doamnei ministru Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. Obiectul interpelării: nemulţumirea cetăţenilor care au lucrat la Compania Naţională a Uraniului, punctul de lucru Ştei. Stimată doamnă ministru, În calitate de deputat, primesc foarte multe sesizări de la cetăţenii care au fost angajaţi la Mina Băiţa, mină de uraniu, pe o perioadă de peste 15 ani. Conform prevederilor legale, aceştia au spor de radiaţii şi condiţii speciale, dar nu pot beneficia de pensie, deoarece aceste sporuri nu li se iau în considerare. Vă rog să precizaţi care este poziţia ministerului pe care îl conduceţi şi cum vedeţi rezolvată această problemă. Anexez în xerocopie documentele primite de la aceşti cetăţeni. Solicit răspuns scris. Domnule preşedinte, Aceeaşi interpelare o adresez şi domnului ministru Constantin Niţă, ministrul economiei. Vă mulţumesc.
|