Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2023
![]() |
25. | Supunerea la votul final: | |||
![]() | |||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Haideţi să facem un vot de control. Vot, vă rog. |
||||
|
|
234, suntem în cvorum. |
||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 22/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
241 de voturi pentru, 18 contra, o abţinere, un coleg nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Revizuirea planului de acţiune al UE în materie de combatere a traficului cu specii sălbatice de faună şi floră COM (2022) 581; PHCD 13/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
257 de voturi pentru, 3 contra, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind progresele înregistrate în direcţia realizării Spaţiului european al educaţiei COM (2022) 700; PHCD 14/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
217 voturi pentru, 30 contra, 13 abţineri. Adoptat. Domnul Coleşa. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Vă rog să aveţi răbdare, pentru că la dezbaterile generale s-au menţionat tot felul de minciuni. De ce am votat contra, da? Deci, suntem pentru un spaţiu european al educaţiei, care să aibă grijă de cei defavorizaţi, săraci. Suntem de acord cu aceste lucruri, dar nu despre unul contaminat cu ideologii străine, de principiile şi valorile noastre perene, verificate în mii de ani. Şi despre ce este vorba? De exemplu, pe lângă teoria învinovăţirii activităţii umane generatoare de dioxid de carbon, care ar genera încălzirea globală şi aşa mai departe, pe lângă aceasta avem egalitatea de gen, care este menţionată de foarte multe ori în acest document, de aproape zece ori, şi în referirile la alte documente, unde, la rândul ei, este menţionată de foarte multe ori, fiind unul dintre subiectele principale. În general, acest termen nu este clar definit în legislaţia europeană, însă în această reţea enormă de documente este, până la urmă, definit, aşa cum este definit parţial chiar şi în manualul de egalitate de gen care este promovat în şcolile româneşti, şi cum este definit genul. Genul ar fi un rezultat, un construct al normelor sociale, comportamentale şi de rol care variază în societăţi şi variază de-a lungul timpului. Genul este, în general, definit ca masculin, feminin şi non-binar. Deci pentru acest lucru, să fie clar, pentru acest... (Probleme tehnice.) |
||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Vorbeşti singur. |
|||||
|
|
Mulţumesc. ... noi am votat contra. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Asigurarea disponibilităţii şi accesibilităţii preţurilor îngrăşămintelor COM (2022) 590; PHCD 16/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
252 de voturi pentru, 5 contra, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
|
|
5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Cadrul de politică al UE privind materialele plastice de origine biologică, biodegradabile şi compostabile COM (2022) 682; PHCD 17/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
256 de voturi pentru, 3 contra, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
|
|
6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Planul de acţiune al UE împotriva traficului de bunuri culturale COM (2022) 800; PHCD 20/2023. Vot. |
|
||
|
|
258 de voturi pentru. Adoptat. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Revizuirea Iniţiativei UE privind polenizatorii - Un nou pact pentru polenizatori COM (2023) 35; PHCD 21/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
255 de voturi pentru, 5 contra. Adoptat. |
||||
|
|
|
8. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Către un sector european al algelor puternic şi sustenabil COM (2022) 592; PHCD 9/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
229 de voturi pentru, 3 contra, 23 de abţineri, un coleg nu votează. Adoptat. Legi ordinare. Adoptări. |
||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; PL-x 603/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
260 de voturi pentru. Adoptat. Cristian Brian, vă rog, explicarea votului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin amendamentele USR aduse la acest proiect de lege, practic se deblochează activitatea a două federaţii sportive, respectiv Federaţia Română de Tir Sportiv, Federaţia Română de Schi-Biatlon. (Vociferări.) Prin aceasta vreau să mulţumesc încă o dată celor două comisii care au preluat sugestiile de la Comisia pentru tineret şi sport, respectiv colegilor mei din Comisia pentru apărare, Bogdan Rodeanu, şi din Comisia juridică, Silviu Dehelean. Practic, prin adoptarea acestei legi vom merge înainte cu activitatea, în continuare, a celor două federaţii sportive. Le urez mult succes sportivilor români pe aceste ramuri şi hai România! (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003; PL-x 156/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
253 de voturi pentru, 5 contra. Adoptat. |
||||
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (din sală): Explicarea votului. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Ungureanu, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Stimaţi colegi, După cum vedeţi, am aprobat o lege în aproape unanimitate, dacă nu cumva unanimitate, care merge la norme la Ministerul Sănătăţii. Ieri, domnul Rafila a anunţat că Planul Naţional de Combatere a Cancerului, pe care l-am votat în unanimitate, nu mai este. În iunie ar fi trebuit să fie gata normele şi acum el anunţă că la anul bugetează ceva şi s-ar putea să facă un registru naţional de cancer în acest an. Dacă dumneavoastră credeţi că e în regulă să vă puneţi dumneavoastră, ca iniţiator pe un plan de cancer, domnul Rafila să se pună acolo, iniţiativa să fie a unui medic oncolog de aici şi să faceţi poze toţi - domnul Ciucă, domnul Iohannis -, să ziceţi că facem medicină personalizată, adică ce am votat astăzi, în Planul Naţional de Combatere a Cancerului, la care aţi renunţat ieri, e nebunie curată. Iar domnul Iohannis l-a premiat cu ceva ordin care se termină "cu grad de ofiţer" acum două zile. Măi, oameni buni, de la PNL, Măi, oameni buni, de la PSD, (Vociferări.) Omul ăsta a amânat Planul Naţional de Combatere a Cancerului, apoi l-a desfiinţat, fiind iniţiat de către PSD. Nu mai înţelege nimeni, nimic! Deci, degeaba votăm lucruri pentru pacienţi, medicină personalizată, ce vreţi dumneavoastră. Nu face norme! Republica Moldova are Plan Naţional de Combatere a Cancerului din 2016! Măi, oameni buni, din 2016! Polonia, Italia, America, la care ne uităm cu respect, majoritatea de aici, sunt modele pentru... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Încercaţi să încheiaţi, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...Planul Naţional de Combatere a Cancerului, la care a renunţat Rafila, ieri! Măi, oameni buni, am votat toţi ceva care se desfiinţează la minister! Ce rost mai are Parlamentul?! Pe cuvântul meu! Vă întreb la modul cel mai serios: ce rost mai aveţi, această majoritate de 75%,... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ... dacă aveţi un ministru care vă desfiinţează legile?! (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului cuprinzător privind transportul aerian dintre statele membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est şi Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, semnat la 17 octombrie 2022, la Bali, Indonezia; PL-x 125/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
260 de voturi pentru. Adoptat. |
||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2022 pentru modificarea şi completarea art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă; PL-x 732/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
256 de voturi pentru, 3 abţineri. Adoptat. |
||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă; PL-x 558/2022; lege ordinară. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
250 de voturi pentru, 5 contra. Adoptat. |
||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; PL-x 511/2016. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
223 de voturi pentru, 33 contra. Adoptat. |
||||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală): Explicarea votului! |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Năsui, vă rog. Domnule Năsui, vă rog! Aşa vă numiţi! (Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mă bucur să-l văd în plen şi pe domnul Ciolacu, care ne onorează astăzi cu prezenţa. Aţi votat, probabil, pentru această ordonanţă, asta în timp ce spuneţi că vreţi să strângeţi cureaua, vreţi să limitaţi cheltuielile statului, să îngheţaţi posturile. Iată că astăzi aţi mai adăugat încă 200 de posturi la ANPC. (Vociferări.) Una ziceţi, alta faceţi! Ar trebui să vă pună poza în dreptul definiţiei ipocriziei, în dicţionar. Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: 15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2022 privind unele măsuri pentru participarea României la Fondul Alianţei Nord-Atlantice de Inovare; PL-x 759/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
252 de voturi pentru, 4 contra, o abţinere. Adoptat. Domnule Chelaru, vă rog, explicarea votului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am ţinut să explic votul pozitiv pe care l-a dat grupul nostru şi, în acelaşi timp, onoratei Camere să-i reţin atenţia asupra acestei legi de o importanţă excepţională. Din păcate, n-am avut acces la dezbatere, pentru că s-a trecut pe repede-nainte şi nu s-a observat intervenţia făcută de subsemnatul. Dar, în câteva cuvinte, vreau să vă informez - probabil că plec de la premisa că majoritatea aţi studiat această lege - că România se angajează într-o mare competiţie continentală, alături de alte 23 de state, în abordarea timpului care vine. Este vorba de proiectarea acestei bătălii a viitorului în domeniul înaltelor tehnologii. Nu ştiu în ce măsură - şi ar fi trebuit să fie aici Ministerul Cercetării şi Inovaţiei pentru a explica câteva dintre elementele pe care trebuia să le avanseze - în ce măsură România, prin ambiţiile sale, va reuşi să genereze cele patru centre de excelenţă şi a se reţine în ce domeniu de excelenţă România se angajează în anii următori, respectiv până în 2034: în tehnologii cuantice, inteligenţă artificială, nanosateliţi şi platforme hipersonice. Ceilalţi au solicitat, în acelaşi timp, într-un mod complementar, ca România să le fie partener pentru celelalte încă trei deosebite, respectiv în biotehnologie, augmentare biologică şi spaţialitate. În perioada de 14 ani România trebuie să dea 34 de milioane de euro. Dar dacă ei - mă refer la cei care sunt angajaţi în aceste centre de dezvoltare tehnologică - nu sunt capabili să atragă către România fondurile, vom fi doar contributori şi asistenţi la ceea ce fac alţii. Îmi doream aici să impunem ca ministerul în sine... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să încheiaţi! |
|||||
|
|
... la perioadele pe care le va stabili, probabil, Comisia pentru apărare sau altele, similare, să raporteze în ce măsură aceste angajamente pentru care plătim aceşti bani sunt preluate şi ambiţiile noastre atinse, ca ţară producătoare de produse inteligente şi novative. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români; PL-x 602/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
215 voturi pentru, 23 contra, 12 abţineri. Adoptat. Domnul Lőrincz Iulian, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. La dezbateri generale s-au zis nişte enormităţi aici, la tribuna Parlamentului. Un profitor de pensie specială de la AUR, un "special", în comparaţie cu toţi cetăţenii oneşti ai acestei ţări, a spus că vrem să dezincriminăm cu acest proiect prostituţia. Dacă dânsul nu înţelege ce înseamnă acest lucru - înseamnă să elimini un articol din lege şi a nu se mai aplica. Ceea ce facem acum este să înlăturăm responsabilitatea contravenţiilor pentru o singură categorie - victimele traficului de persoane. Dacă nu înţelegeţi cum funcţionează instituţia - Parlamentul României -, poate ar trebui să lăsaţi loc altei persoane mult mai pregătite. Vreau să vă aduc aminte că USR este primul partid din istoria politică a României care a integrat într-un program de guvernare, drept urgenţă, combaterea traficului de persoane. USR este primul partid din istoria politică a României care a înfiinţat un serviciu dedicat special pentru combaterea traficului de persoane în cadrul DIICOT. Colegul meu, Stelian Ion, a făcut acest lucru la Ministerul Justiţiei. USR este partidul care a propus... |
||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Ai emoţii? |
|||||
|
|
...la dezbaterea privind bugetul României o alocare mult mai consistentă, pentru a combate acest fenomen, pentru a sprijini instituţiile de profil. USR este partidul care a propus în Comisia pentru buget, finanţe... (Vociferări.) ...colegul meu, Victor Ilie, şi colega mea, Oana Ţoiu, ca Proiectul de Lege care prevede achiziţia de brăţări electronice care protejează victimele violenţei domestice să fie bugetat pentru întreaga ţară, nu cum şi-a dorit doamna Gorghiu, doar pentru 4 judeţe. Cred că un subiect atât de important pentru România n-ar trebui să aibă niciun fel de culoare politică. Toate partidele politice ar trebui să fie împotriva acestui fenomen, împreună cu societatea. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog, domnul Badiu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Acelaşi populism ieftin din partea plăgii care a acaparat o mică parte din politica românească în ultimii ani. Sperăm ca peste un an şi jumătate să nu mai auzim de ei, să nu mai treacă pragul de 5%... (Aplauze.) O voce de la AUR: Bravo! (Aplauze.) |
||||
|
|
...pentru că şi foştii lor parteneri de guvernare sunt scârbiţi de ce-au păţit cu ei... (Vociferări.) ...şi noi ne minunăm de câte obrăznicii, câte vorbe deşănţate auzim din partea acestor indivizi. Eu le-aş sugera să pună osul la treabă şi să lase politicianismul acesta ieftin. Eu înţeleg că sunt undeva la 5% şi sunt în scădere... (Vociferări.) ...dar... totuşi, asta nu le dă dreptul să vină la tribuna Parlamentului... (Vociferări.) ...să înşire tot felul de bazaconii. Da, ştim, ei sunt cu şorţuleţe, cu căciuliţe, cu tot felul de chestii cu dedicaţie de la cetăţeanul acela de peste Ocean, al cărui nume începe cu "S", îl ştiţi cu toţii, aţi auzit de el... (Vociferări.) ...un personaj extrem de nociv, pe care nu-l vrea nimeni din lumea civilizată, nimeni nu vrea să se asocieze cu Soros, dar iată că avem un excrement al lui Soros în Parlamentul României. Să le fie ruşine! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: 17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere; PL-x 125/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
211 voturi pentru, 22 contra, 13 abţineri, un coleg nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene; PL-x 53/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
239 de voturi pentru, două voturi contra, 15 abţineri, un coleg nu votează. Adoptat. Doamna deputat Alexandru Violeta, vă rog. |
||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Stimate colege, Stimaţi colegi, Am să-mi justific votul, că sunt la această secţiune. Am votat împotrivă şi am curajul să mă uit la dumneavoastră şi în acelaşi timp să vă rog să reflectăm asupra unui program care nu are efectele pe care le-a scontat şi care, oricum, nu se poate continua la nesfârşit. E vorba despre acordarea de vouchere pentru turism. Am să fiu foarte directă - sunt împotriva acestui mecanism acordat angajaţilor de la stat. În primul rând, că de-a lungul anilor a creat o frustrare în mediul privat, când adevărata soluţie era oprirea lui în mediul de stat. Dacă doream ca angajaţii de la stat care sunt stresaţi să plece în vacanţă, soluţia era ca pentru cei care într-adevăr au un stres pe umăr să primească salariul corespunzător. A plăti aceste vouchere care sunt purtătoare de impozit, şi nu de contribuţii, este o formă de şmechereală-păcăleală, de a nu creşte celor care merită, în sistemul public, salariile, la nivelul la care să îşi permită o vacanţă, când doresc, cum doresc, unde doresc dânşii. Vă atrag atenţia că modificările pe care le-aţi făcut acum sunt absolut incorecte faţă de sistemul de apărare. Cu alte cuvinte, spuneţi că cei din sistemul de apărare trebuie să avanseze bani de la ei, iar ceilalţi, care compun sistemul public, primesc vouchere înainte. Au, n-au bani - că poate n-au bani -, avansează nişte bani de la ei, după care se prezintă la decont la unităţile militare, la poliţie sau unde lucrează dânşii. Nu este corect! Nu este un regim corect, nici măcar pentru tot sistemul public. Asistenţii personali, alte persoane care sunt plătite din bani publici, în administraţia locală, nu primesc aceste vouchere, de exemplu. Deci ele sunt o sursă continuă de tensiune şi de nemulţumire în sistemul public... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Încercaţi să încheiaţi... |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...pe lângă faptul... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: ...vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...că sunt o manieră injustă de a-i strecura un bonuleţ pe de lături, când, de fapt, dacă vrei să-i creşti salariul şi el e bun, fă acest lucru, cu plata contribuţiilor corespunzătoare. Pentru industria de turism - şi o spun cu toată seriozitatea - din 2009 se acordă acest program, se implementează acest program. De ce stau la mila statului? Este o formă de a nu încuraja performanţa în industria de turism. Acolo trebuie băgaţi bani în investiţii serioase din fonduri europene. Şi faceţi acest lucru, oprind această birocraţie caraghioasă pentru micile investiţii în pensiuni şi în obiective de turism. Opriţi acest caraghioslâc de birocraţie care te face să fugi de bani europeni astăzi în România, în loc să faci investiţii! |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc... |
|||||
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Ajutaţi oamenii... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: ...doamnă deputat. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...să fie performanţi în domeniul HoReCa şi în domeniul turismului, nu-i ţineţi anesteziaţi la nişte vouchere care, de fapt, înseamnă o păcăleală, în primul rând pentru sistemul public, pentru că primeşte şi cel care nu face performanţă... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamnă deputat... |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...şi celălalt. Şi în niciun caz nu voi susţine pentru sistemul privat, pentru că soluţia corectă - şi mă apropii de final - este oprirea acestui program din 2009. Un program de acest gen se acordă pe o durată limitată. Ai ajutat o industrie. Poate te îndrepţi spre construcţii, poate vrei să faci, nu ştiu, parcuri verzi... Voci din sală: Timpul! |
||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...şi să dai celor care plantează copaci. Nu este normal ce faceţi. Nu este sănătos pentru această ţară. Este o abordare populistă care va fi decontată de copiii noştri mai târziu. Mulţumesc. (Aplauze.) O voce din sală: Bravo! (Aplauze.) |
||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: 19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2021 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru abrogarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266/2008; PL-x 187/2021. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
216 voturi pentru, 32 de voturi contra, 13 abţineri. Adoptat. |
||||
|
|
|
20. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; Pl-x 14/2022; lege ordinară. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
253 de voturi pentru. Adoptată. |
||||
|
|
|
21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; PL-x 512/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
257 de voturi pentru, două abţineri. Adoptat. |
||||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2022 privind unele măsuri în domeniul fondurilor europene; PL-x 192/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
260 de voturi pentru, un vot contra, o abţinere. Adoptat. Legi ordinare. Respingeri. |
||||
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe; Pl-x 143/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
232 de voturi pentru, 26 contra, 3 abţineri. Adoptată. |
||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Explicarea votului! |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul Andruşceac, vă rog. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Ne bucurăm că suntem sursă de inspiraţie pentru proiecte pe care le copiaţi. Din colegialitate şi ca să nu pierdem timp, data viitoare putem să semnăm împreună, cu toţii, aceste proiecte. Pentru că împreună, cu liftul, mergem sus, la casierie. Tot plătiţi de români. Ce vreau însă să vă spun şi să atrag atenţia? Când vorbim despre anveloparea blocurilor - şi poate vom face un amendament în această zonă - este să nu mai permitem primarilor să anvelopeze şi acele blocuri care sunt încadrate în grad de risc seismic, pentru că facem mai mult rău decât bine. Prima dată trebuie să evaluăm, să consolidăm şi apoi să punem o altă greutate pe aceste clădiri. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Legi organice. Adoptări. 24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV indice 4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; PL-x 462/2021. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
255 de voturi pentru, un vot contra, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Explicarea votului! |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Andruşceac, doriţi să interveniţi? Vă rog. |
||||
|
|
Este foarte bine că respectăm indicaţiile pe care le primim de la Uniunea Europeană şi mărim vârsta până la care se pot plăti asigurări de şomaj. Este foarte bine că încercăm să găsim măsuri care să vină în sprijinul ocupării cu forţă de muncă aflată în şomaj a deficitului de pe piaţa muncii. Avem însă o mare problemă - nu avem investiţii, deci nu avem locuri de muncă. Doar să peticim şi să mărim vârsta celor care nu se află în căutarea unui loc de muncă, care nu se află într-o formă de învăţământ şi nici într-o formă de reconversie profesională nu este altceva decât o peticire a unei asistenţe sociale pe care nu ne-o mai permitem mult timp. Deci eu v-aş propune să ne aplecăm asupra nevoilor tinerilor, a celor cărora se adresează această lege, până în 30 de ani, prin crearea de locuri de muncă şi un învăţământ dual şi învăţământ profesional, să-i încadrăm la locurile de muncă şi apoi nimeni nu se opune creşterii lor profesionale. Dar dacă ne prefacem că îi perfecţionăm, cu cursuri de o săptămână sau două, nu-şi vor găsi loc în piaţa muncii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
25. Proiectul de Lege privind completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale; PL-x 142/2023; lege organică. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
254 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
|
|
26. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale; PL-x 535/2022; lege organică. Vot! |
|
||
|
|
257 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. |
||||
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru completarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pentru modificarea şi completarea art. 514 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; PL-x 373/2021; lege organică. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
255 de voturi pentru, două voturi contra. Adoptat. |
||||
|
|
|
28. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr.1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 şi (UE) 2015/2365 şi a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 229/2023; lege organică. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
215 voturi pentru, 27 contra, 12 abţineri. Adoptat. |
||||
|
|
|
29. Proiectul de Lege pentru completarea articolului 4 indice 3 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"; PL-x 585/2020; lege organică. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
202 voturi pentru, 50 contra, două abţineri. Adoptat. Domnul Simion, explicarea votului, vă rog. |
||||
|
|
Noi am votat, la acest proiect de lege, "pentru". La dezbaterile generale n-a fost prezent domnul ministru Grindeanu şi trebuie să-i readuc aminte ce am spus şi la dezbaterile generale. Domnule Grindeanu, vrem rezultatele măsurătorii de pe canalele Bîstroe şi Chilia cât mai repede. Dacă acceptăm să le facă experţii ucraineni înseamnă că n-am înţeles nimic. Iar votul la PL-x-ul anterior, cu ASF - pentru colegii de la USR care l-au susţinut, au votat "pentru", pentru sinecuri, pentru mai multe locuri la stat, pentru potenţarea acestei instituţii... Voci de la USR: Voi aţi votat! |
||||
|
|
...numite ASF. Dar de data asta aţi primit şi voi locuri acolo, nu? Noi am votat contra şi voi aţi votat pentru. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul Rodeanu, vă rog. |
||||
|
|
Da, s-a mai încurcat mai devreme şi Judecătoria Buftea cu Studiourile "Buftea", nu ne mai mirăm că se încurcă proiectele între ele şi părerile coerent politice... aşa. Dar haideţi să discutăm despre ce am votat mai devreme. Parlamentul României şi Coaliţia de guvernare au votat certificatul de numire, în funcţia de adevărat guvernator al Deltei Dunării, a ministrului mediului. Nu mai avem un plan de management al Rezervaţiei Biosferei, în momentul de faţă, avem, prin această lege, un plan de acţiune. Şi acest plan de acţiune nu mai conţine avizele necesare, nu mai conţine strategiile, conţine acţiuni generate de semnătura ministrului, prin ordin de ministru, astfel încât conceptul strategic la gurile Dunării, al României, zona de impact pe mediu şi pe transporturi sunt în momentul de faţă, la fel ca şi restricţiile impuse pe biodiversitate şi activităţi economice, toate, în pixul unui ministru. Nu mai avem hotărâri de Guvern, nu mai avem opinii ale unei coaliţii de guvernare, avem un singur om care în momentul de faţă guvernează cu adevărat ceea ce înseamnă Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării". USR a votat împotriva acestui aspect. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul Orban, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Am şi eu o solicitare la dumneavoastră - renunţaţi să mai conduceţi şedinţe! Eu chiar nu mai pot să accept ca toţi parlamentarii să respecte Regulamentul, să vorbească la obiect, să se refere exact la temele care sunt pe ordinea de zi, să dea motivaţii, în schimb, să permiteţi unui parlamentar să vorbească despre orice subiect, pe orice temă, să vorbească de efectul razelor gamma asupra domniţelor, când se dezbat proiecte de lege care ţin de mediu. Habar n-aveţi să conduceţi şedinţele! Şi nu ştiu dacă nu cumva asta e instrucţiunea pe care aţi primit-o de la PSD, să lăsaţi nebunul să vorbească orice, pe orice subiect, fără să aibă niciun fel de legătură... (Vociferări.) ...cu dezbaterea în fond. Vă bateţi joc... (Vociferări.) ...de toţi parlamentarii de bun-simţ, de toţi parlamentarii care respectă Regulamentul, de toţi parlamentarii care într-adevăr au bunul-simţ să nu bată câmpii cu graţie, numai din interes electoral, fabulând fără niciun fel de temei, numai pentru a face un joc politic perfid, mizerabil, care nu are niciun fel de efect. Ca atare, îi cer domnului preşedinte Ciolacu, să vină să conducă şedinţa, să nu-i mai lase să conducă şedinţa pe oameni care habar n-au de Regulament şi care îşi bat joc de colegii lor! Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: 30. Proiectul de Lege privind registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România; PL-x 85/2022; lege organică. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
255 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. Membrii Biroului permanent sunt aşteptaţi în sala de şedinţe. Domnul Simion, explicarea votului, vă rog. Vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
În apărarea domnului Rodeanu şi referitor la ce a zis domnul Orban, nu cred că trebuie să facem calificări la starea mentală a omului. Şi susţin ceea ce a spus domnul Orban, ar trebui domnul Ciolacu să vină să prezideze aceste şedinţe. Mulţumesc. (Râsete. Aplauze.) |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13.20. |
|||||
![]() |





