|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Iată-ne iarăşi într-o situaţie când a trecut un proiect de lege cu aprobare tacită, cu raport de respingere. O observaţie. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Majoritatea acestor legi trec prin Comisia pentru învăţământ. O observaţie procedurală. Conform regulamentului nostru, după dezbaterea legilor, ele pot fi votate şi într-o şedinţă de vot final - aşa prevede regulamentul. Ca atare, orice lege poate fi votată şi imediat după ce s-a dezbătut şi votat pe articole. Şi propun ca să organizăm, în asemenea situaţii, astfel Camera Deputaţilor, că dacă avem o astfel de lege, cu raport de respingere care în ziua respectivă ar trebui să fie votată, să nu treacă tacit, să o supunem votului, să venim în cvorumul necesar pentru un astfel de vot. Vă mulţumesc.
|