Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.120/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2015

27. Supunerea la votul final:  

   

După pauză.

 
   

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru şedinţa de vot final.

19 respingeri pe ordinea de zi.

Dragi colegi, verificare prezenţă, da?

Vă rog frumos să vă introduceţi cartelele.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Bun. Vă rugăm frumos să vă luaţi extrasul de prezenţă ca să...

Liderii grupurilor parlamentare, viceliderii.

Începem?

Pentru domnul Petru Movilă, încă un minut. Ne roagă frumos ca să facă prezenţa.

Bun.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a exercitat atribuţiile în cazul poliţelor RCA (PH CD 60/2015) (respins)

1. Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a exercitat atribuţiile în cazul poliţelor RCA.

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

117 voturi pentru, 6 abţineri şi 135 de voturi împotrivă.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei...

Explicarea votului, domnul Tararache. Vă rog frumos. Iertaţi-mă! Sunteţi primul în istoria Parlamentului care explicaţi un proiect de hotărâre.

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tararache:

Domnule preşedinte,

Prin propunerea pe care am făcut-o - Grupul parlamentar al PNL - de înfiinţare a acestei comisii de anchetă, am vrut ca oamenii să afle adevărul despre abuzurile la care sunt supuşi de către companiile de asigurări.

Am vrut să stabilim un mod de calcul corect, bazat pe realitate, pe care tinerii în România să-l plătească pentru RCA. Dumneavoastră n-aţi fost de acord astăzi. Dar eu vreau ca românii să ştie că peste 5 milioane de asiguraţi vor fi abuzaţi în continuare din cauza votului pe care astăzi l-aţi dat. Peste 500 de mii de tineri vor plăti în continuare acea "taxă pe tinereţe" pe care înţeleg că dumneavoastră, prin votul dumneavoastră, o sprijiniţi. Mii şi zeci de mii de service-uri auto din România sunt în pragul falimentului pentru că, dumneavoastră, astăzi, prin votul pe care l-aţi dat, nu vreţi să reglementăm această piaţă.

Zeci sau sute de mii de angajaţi din aceste service-uri auto sunt în pericol să-şi piardă slujbele pentru că PSD-ul, astăzi, nu a dorit să-i sprijine pe aceşti oameni şi să-i apere. PSD-ul, astăzi, a dorit să sprijine abuzurile companiilor de asigurări.

Acesta este mesajul meu şi chiar îmi pare rău că n-aţi înţeles c-avem nevoie, noi, Parlamentul României, să reglementăm această piaţă şi noi avem obligaţia şi putem s-o facem.

Românii nu vă mulţumesc pentru asta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Proiectul de Hotărâre privind...

Domnul deputat Marian Neacşu. Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte,

Oare noi am votat adineauri un proiect legislativ care reglementa toate lucrurile astea şi nu ne-am dat seama? Are colegul meu capacitatea de a fi Pitia şi, mă rog, sau mama Omida, că suntem mai aci, în manieră bucureşteană, să ştie la ce rezultate ar fi ajuns respectiva comisie de anchetă, ce concluzii ar fi tras, cum se va aşeza sistemul de acolo încolo? Am spus la dezbateri generale, astăzi, că cel puţin din câte ştiu eu, dacă domnul Tararache are informaţii mai multe sau mai puţine, probabil că va alege urma, cum spune românul, că în acest moment la ASF se află în derulare mai multe proceduri de evaluare a pieţei de asigurări. Eu cel puţin aşa ştiu. Mai mult decât atât, de la 1 ianuarie anul viitor va intra şi norma Solvency II ca directivă europeană în vigoare. De ce n-avem răbdare să vedem cum stau toate lucrurile astea care ţin până la urmă de legislaţia europeană?

Asta am propus. Şi nimic altceva.

Deci, eu cred că de la toamnă, după ce avem nişte rezultate foarte concludente ale situaţiei pieţii de asigurări, vom fi mult mai în măsură decât acum să discutăm despre reglementări, norme, ce fac românii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 61/2015) (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc foarte mult.

265 de voturi pentru, 3 abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor (Pl-x 560/2014) (respinsă)

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Legea este ordinară.

Comisia pentru mediu vă propune respingerea ei.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Mulţumesc.

263 de voturi pentru, 3 abţineri, 7 voturi împotrivă.

Propunerea a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 489/2014) (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Comisiile pentru industrii şi juridică vă propun respingerea iniţiativei legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

270 de voturi pentru, o singură abţinere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea OUG 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 451/2014) (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Comisiile pentru muncă şi buget vă propun şi aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

271 de voturi pentru, 2 abţineri şi un vot împotrivă.

Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 445/2014) (respinsă)

6. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Comisiile pentru muncă şi pentru buget vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

183 de voturi pentru, 5 abţineri şi 87 de voturi împotrivă.

Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (Pl-x 509/2013) (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

181 de voturi pentru, 88 de abţineri şi 7 voturi împotrivă.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 523/2014) (respinsă)

8. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Comisia pentru sănătate şi aici vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

179 de voturi pentru, 7 abţineri şi 86 de voturi împotrivă.

Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 566/2014) (respinsă)

9. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Şi aici Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

167 de voturi pentru, 6 abţineri şi 91 de voturi împotrivă.

Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind declararea zilei de 27 martie Ziua Reunirii (Pl-x 603/2014) (respinsă)

10. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 27 Martie Ziua Reunirii.

Comisia pentru cultură vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

251 de voturi pentru, 8 abţineri şi 16 voturi împotrivă.

Respinsă.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi iertaţi-mă că m-am grăbit. Dar ţin să vă spun ceva foarte important, tuturor colegilor din Parlament.

Stimaţi colegi,

Astăzi, noi nu am dat o rază de speranţă sutelor de mii de tineri din Moldova de peste Prut pentru reunificarea ţării. Există în Moldova atâta dor de România şi atâta dor de unire cum nici nu vă puteţi închipui. Întreţin relaţii sau vizitez foarte des Basarabia din perioada când eram primar. Personal am făcut câteva lucruri care n-au valoare mare decât simbolică, dar există "Acţiunea 2012", această platformă unde câteva mii de tineri, fără a fi subvenţionaţi, fără a avea bani din partea nimănui, luptă pentru acest deziderat.

Şi vă spun că aceşti tineri vor să organizeze pe data de 11 iulie... să refacă podul de flori din anul 1990 la Iaşi, la graniţă, cu o mie de tineri din Moldova şi o mie de tineri din România. Dacă Guvernul a dat aviz negativ pe acest proiect de lege este explicabil. Nu cunoaştem care sunt obligaţiile Guvernului în relaţia cu statul suveran Moldova.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai aveţi 30 de secunde.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

O secundă.

E punctul lui de vedere. Dar Guvernul a făcut pentru Moldova lucruri concrete, acest guvern, ajutoare peste ajutoare. Puteam noi, azi, parlamentarii, să dăm această undă de speranţă pentru moldoveni.

Eu în...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Eu în legislatura viitoare voi repune acest proiect pe ordinea de zi şi cred că mă veţi sprijini, împreună cu colegii de la PSD.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 444/2015) (adoptat)

11. Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Comisia juridică vă propune adoptarea sa.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

171 de voturi pentru, 5 abţineri şi 100 de voturi împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare (PL-x 223/2014) (adoptat)

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare.

Comisiile pentru buget şi juridică vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

185 de voturi pentru, 3 abţineri, 88 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260...

Explicarea votului. Iertaţi-mă, secretarul nu mi-a spus nimic.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

PNL-ul a votat împotriva acestui act normativ deoarece la art. 17 ministrul de finanţe de atunci, Victor-Viorel Ponta, şi-a dat un cadou. Adică, a pus la dispoziţia campaniei electorale fondul de rezervă, tăind 7 miliarde de lei de la investiţii, sacrificăm locurile de muncă.

Deci, ministrul de atunci ar trebui anchetat de Corpul de control al primului-ministru, pentru că şi-a îndeplinit în mod necorespunzător sarcinile de serviciu: a dat banii pentru dezmăţ electoral pentru propria campanie electorală, tăind banii de investiţii, sacrificând investiţiile, sacrificând locurile de muncă din sectorul privat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 411/2012/2015) (adoptată legea în forma adoptată de Senat)

13. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisia pentru politică economică propune admiterea în parte a cererii de reexaminare şi adoptarea legii în forma adoptată de Senat, ca urmarea cererii de reexaminare.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

278 de voturi pentru, o singură abţinere.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Muzeului Naţional Constantin Brâncuşi (Pl-x 308/2014) (adoptată)

14. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi".

Comisia pentru cultură propune adoptarea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

279 de voturi pentru, zero abţineri, zero voturi împotrivă.

Explicarea votului.

Domnule Ştirbu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a votat pentru această iniţiativă legislativă. Totodată, vreau să vă felicit, să vă mulţumesc pentru votul pe care dumneavoastră astăzi l-aţi dat. Este prima dată în ultimii 25 de ani când o instituţie a statului român face ceva pentru această mare personalitate a culturii româneşti.

Vă mulţumesc şi vă felicit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Udrişte, aveţi cuvântul. Explicarea votului. Două minute, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Udrişte:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

E emoţionant pentru mine să fiu împreună cu dumneavoastră, şi onorant în acelaşi timp, să fim cu toţii părtaşi la această promovare a Legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi".

Am să spun un lucru: în martie 1957, Constantin Brâncuşi îl cheamă la sine pe Arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la Biserica Ortodoxă din Paris. După ce se împărtăşeşte şi se spovedeşte, Brâncuşi îi mărturiseşte acestuia: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea."

Acum, la aproape 60 de ani după trecerea artistului la cele veşnice, putem spune că în sfârşit Constantin Brâncuşi s-a întors în ţara sa, care este de fapt şi ţara noastră, şi s-a întors graţie votului nostru de astăzi din Camera Deputaţilor. Este o onoare pentru noi toţi. Iar pentru asta se cuvine să le mulţumim tuturor celor care au sprijinit iniţiativa: Academiei Române, Patriarhiei Române, Ministerului Culturii, oficialităţilor locale din Târgu Jiu, Consiliului judeţean şi Primăriei municipiului Târgu Jiu. Şi nu în ultimul rând trebuie să mulţumesc membrilor Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, staffului tehnic al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, precum şi staffului tehnic al Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc încă o dată. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (Pl-x 160/2015) (adoptată)

15. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Comisia juridică vă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

282 de voturi pentru.

Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.21 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale (PL-x 135/2015) (adoptat)

16. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

Comisia pentru cultură vă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

279 de voturi pentru.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 166/2010) (adoptat)

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Comisia pentru transporturi vă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

278 de voturi pentru.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 402/2015) (respinsă)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Comisia pentru învăţământ vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

270 de voturi pentru, 2 abţineri, 7 voturi împotrivă.

Domnul deputat Benga. Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Benga:

Grupul PSD a votat pentru respingere pentru că ar fi incorect ca profesorii şi învăţătorii din toată ţara să fie lipsiţi de un drept constituţional.

Şi al doilea lucru pe care vreau să i-l spun unei colege care face parte din Comisia pentru învăţământ, că nu s-au dat concursurile pentru directori în actuala fază. Ele vor fi programate în toamnă. Deci, dumneaei a spus în faţa plenului Parlamentului un neadevăr.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Propunerea legislativă...

Explicarea votului. Dragi colegi, regulamentul e pentru toţi egal. Dacă vrea fiecare din sală să explice votul, stăm până când fiecare coleg îşi exprimă votul. Este obligaţia noastră, conform regulamentului.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Partidul Naţional Liberal a votat pentru respingerea acestui proiect de lege pentru că el este neconstituţional. Profesorii pot, eventual, să opteze dacă vor să fie în funcţii de conducere în partidele politice şi să ocupe în acelaşi timp funcţii, poziţii de conducere în managementul şcolar.

În intervenţia precedentă am spus foarte limpede că în momentul de faţă se derulează după 7 ani de zile concursuri pentru funcţiile de inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi, directori de case de corp didactic şi directori de şcoli. Concursurile de directori de şcoli sunt încă în derulare. Tot ceea ce v-am spus despre modul netransparent şi neprofesionist de selectare a managementului instituţiilor şcolare este legat de concursurile pentru funcţiile de inspectori şcolari generali şi inspectori şcolari generali adjuncţi, precum şi de directori de case de corp didactic.

Vă rog să nu faceţi confuzia şi să înţelegeţi foarte bine că una este politizarea, dar mult mai important decât a opta între o funcţie de conducere în managementul instituţiilor şcolare şi o funcţie de conducere într-un partid politic este profesionalismul. Or, profesionalismul trebuie în primul rând urmărit prin transparenţă, prin standarde de calitate europene.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai aveţi 30 de secunde.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

...Prin standarde de calitate pe care le aşteaptă societatea românească, prin standarde de calitate prin care profesorii nu sunt mai privilegiaţi decât elevii, în sensul în care un profesor dacă nu ia notă de trecere să fie declarat neprezentat, iar un elev dacă nu ia notă de trecere să fie declarat respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să închideţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Acestea sunt lucrurile deranjante şi de aceea, în continuare vom milita... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Aţi depăşit două minute.

Domnul deputat ...

Îmi cer scuze, v-am atras atenţia de trei ori.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Oajdea.

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Doamna deputat, v-am rugat, v-am atras atenţia de trei ori să închideţi fraza. Două minute sunt egale pentru toţi colegii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Domnilor colegi,

Îmi cer scuze că abuzez de...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Două minute...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

... timpul dumneavoastră, dar vreau să spun că am iniţiat acest proiect de lege ştiind că nu va trece, întrucât voiam doar să creez dezbatere, având în vedere faptul că nu consider normal ca o parte din cadrele didactice să facă politică, nu toţi fac la orele de curs. Cred că elevii trebuie să poată să privească cadrul didactic, indiferent de partid, ca pe o persoană de la care au de învăţat şi nu ca pe o persoană care are anumite opţiuni politice. Am vrut doar să creez o dezbatere, considerând că nu este necesar ca în sistemul românesc de învăţământ să permitem să se facă politică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind statutul artistului (Pl-x 405/2014) (respinsă)

19. Comisia juridică şi Comisia pentru cultură vă propun respingerea Propunerii legislative privind statutul artistului.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Bun. 264 de voturi pentru, 5 abţineri, 10 voturi împotrivă.

Domnul Sturzu, explicarea votului.

Membrii Biroului permanent îi invit la Biroul permanent. Liderii grupurilor parlamentare, vă reamintesc că la ora 15,15 avem o primire oficială, Preşedintele Portugaliei.

Domnul Sturzu, explicarea votului, vă rog frumos. După care doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Dragi colegi şi colege,

Vă rog frumos rămâneţi la locurile voastre, nu-mi place să vorbesc în faţa unui public care nu mă bagă în seamă.

Statutul artistului în această ţară nu poate fi reglementat de nicio instituţie a statului, ci doar de publicul său care îl iubeşte mai mult sau mai puţin.

Vă mulţumesc foarte mult că nu aţi lăsat statul să se bage în viaţa artiştilor.

Bravo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Liliana Mincă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Păcat, astăzi aţi respins un proiect extrem de important pentru artiştii din România, pentru cei care sunt, aş putea eu să spun, ambasadorii noştri cu adevărat peste hotare.

Sper ca împreună cu colegii mei de la Comisia pentru cultură, dar şi cu Ministerul Culturii, să reuşim să aducem în faţa dumneavoastră un proiect de lege care să reprezinte cu adevărat un statut al artiştilor din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

Declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Vă urez o zi frumoasă!

Săptămână plăcută!

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,59.