Laurenţiu Nistor
Laurenţiu Nistor

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018

28. Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.
  28.3 Laurenţiu Nistor

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Mergem mai departe.

De la Ministerul Transporturilor, este prezent domnul secretar de stat. Este prezent şi domnul deputat Laurenţiu Nistor.

Domnul deputat... cu reabilitarea Ilia-Făget. Ilia-Făget, vă rog, da? Pentru domnul Nistor.

Şi apoi, pentru domnul Nicolae, pentru că domnul Nistor are treabă la judeţul Hunedoara.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Iordăchescu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la "Reabilitarea DN 68A, sectorul Ilia-Făget", vă prezentăm următoarele.

În vederea stabilirii unei soluţii tehnice pentru reabilitarea, modernizarea DN 68A, care este într-o stare avansată de degradare, CNAIR S.A., prin DRDP Timişoara, a încheiat un contract de realizare a unei expertize tehnice, în paralel executându-se operaţia de căi de rulare pe suprafeţe mari.

DRDP Timişoara a mobilizat utilaje şi personal pentru aceste lucrări, lucrări de reparaţii care se execută în regie şi au un ritm de lucru de aproximativ 500 mp/zi.

Din cauza constrângerilor bugetare, nici în acest an nu sunt prevăzute a fi alocate fonduri bugetare pentru lucrări de investiţii, respectiv reabilitare/modernizare a unor drumuri naţionale din judeţul Hunedoara.

Însă, pentru a menţine corespunzătoare starea infrastructurii rutiere din judeţul Hunedoara, se vor desfăşura lucrări de reparaţii ale reţelei de drumuri naţionale, în cadrul programului de întreţinere.

Cu privire la Autostrada Lugoj-Deva, Lotul 2, secţiunea D, km 43+060-47+090, zona în cuprinsul căreia se află nodul Margina, s-au întreprins următoarele măsuri.

În data de 14 martie 2018 s-a emis Procesul-verbal de recepţie a terminării lucrărilor nr. 4314, prin care s-a decis respingerea recepţiei pentru Sectorul D, km 43+060 - km 47+090 al Autostrăzii Lugoj - Deva, Lot 2.

La data de 28 martie 2018, beneficiarul, în calitate de investitor, a notificat antreprenorul, în calitate de executant, cu privire la finalizarea de către beneficiar a tuturor lucrărilor.

Finalizarea acestor lucrări va fi realizată pe cheltuiala şi riscul executantului, potrivit art. 17 alin. (4) din contract.

În ceea ce priveşte Lotul 2, Secţiunea E, km 47+090 - km 56+220, data estimată pentru finalizarea lucrărilor este trimestrul IV, 2021.

Sunt în analiză în prezent soluţiile constructive impuse de Acordul de mediu, în sensul simplificării acestora, cu încadrarea în legislaţia europeană privind protecţia mediului. Imediat ce se va finaliza respectiva analiză, se va reface calendarul de implementare a proiectului.

Referitor la Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4, km 76+361 - km 99+500, data estimată de finalizare a lucrărilor este trimestrul II al anului 2018.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Laurenţiu Nistor, vă rog, răspundeţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu Nistor:

Bună ziua, domnule preşedinte.

Bună ziua, stimaţi colegi.

Aş începe printr-o întrebare.

Domnule secretar de stat, dumneavoastră ştiţi unde se află amplasat drumul acesta?

Da sau nu?

Am înţeles. Nu.

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Mă declar nemulţumit de acest răspuns.

Şi mai bine stăteaţi acasă şi nu pierdeaţi timpul astăzi, aici.

Habar nu aveţi cum este acest drum naţional. Eu fac naveta pe acest drum, de două ori pe săptămână, duminica şi joia, iar dumneavoastră nici nu ştiţi unde este, pe hartă.

Veniţi şi spuneţi acum că găsiţi soluţii de modernizare? Sunt poveşti de grădiniţă, pe care să le spuneţi în altă parte, nu în plenul Parlamentului.

Eu vă rog foarte mult şi vă rog serios să faceţi o vizită acestui drum. Şi, eventual, când sunteţi pe această porţiune de drum, daţi-mi un telefon, să fiu alături de dumneavoastră. Cu plăcere, vă arăt 10 gropi pe metru pătrat. Sau vă arăt gropi în care dacă dai cu maşina, cu roata, rămâi acolo pe loc.

Eu v-aş dori să daţi o dată cu maşina, cu roata, să rămâneţi măcar două zile postat acolo, pe drumul acesta.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.