Dezbateri parlamentare

Doamna Camelia Gavrilă:

"Copilăria, un început de poveste. Emoţii, sensuri şi responsabilităţi sociale"

"Când nu mai eşti copil, ai murit de mult." (Constantin Brâncuşi)

Copilăria este vârsta paradisiacă a începutului de poveste a vieţii, este timpul când jocul, bucuria, emoţiile se împletesc treptat cu etape de cunoaştere şi explorare a lumii din jur. În inocenţa lui, copilul întreabă, se miră, descoperă universul apropiat. De aceea, rolul şi influenţa părinţilor, a familiei sunt esenţiale pentru a modela devenirea fiinţei, pentru a crea atmosfera de calm şi bucurie, formând deprinderi, atitudini, oferind modele de comportament social, de comunicare cu ceilalţi, aspect pe care şcoala, educaţia le vor completa şi le vor multiplica.

Miracolul naşterii, puritatea absolută din ochii de copil, întoarcerea noastră, a celor maturi, la inocenţă, promovarea bunăstării copiilor, puterea de a avea dorinţe şi vise reprezintă tot atâtea repere pe care le explorăm în această sărbătoare. Ziua Copilului trebuie să fie un moment de bucurie şi sărbătoare, dar şi un context în care problemele specifice acestei vârste trebuie conştientizate şi înscrise în agenda publică, cu implicarea responsabilă a instituţiilor, după cum este vital dialogul permanent între Guvern, Parlament, cetăţeni, societatea civilă, pentru a susţine eficient dezvoltarea, îngrijirea, educaţia copiilor, pentru a încuraja familiile acestora.

Ziua de 1 iunie este, de fapt, Ziua Internaţională pentru Protecţia Copiilor, în prezent este sărbătorită în mai multe ţări ca Ziua Copilului.

Anul acesta, Ziua Copilului se sărbătoreşte într-un moment dificil şi nefiresc. De aproape 3 luni, jocurile copilăriei în aer liber sau în şcoli şi grădiniţe au fost înlocuite cu activităţi în spaţiul casei, întâlnirile cu prietenii şi ieşirile în parc, interacţiunile între copii, târgurile, spectacolele, concertele, concursurile, atelierele, expoziţiile sau paradele de 1 iunie s-au metamorfozat în alte ipostaze, cu jocuri virtuale, cărţi, jucării, activităţi în spaţiul restrâns al casei, dar cu avantajul de a avea mai mult părinţii alături, ca prieteni de joacă şi învăţare.

Dincolo de emoţie, de bucuria celebrării, de aspectele simbolice pe care le asociem cu naşterea unui copil, creşterea şi educarea lui în ambianţa familiei, a şcolii, a comunităţii, trebuie să cunoaştem şi imaginea reală a situaţiei copiilor din România, nevoile acestora şi necesitatea urgentării unor măsuri sociale, educaţionale, prin asumarea responsabilităţilor şi implicarea serioasă a guvernanţilor. Bunăstarea şi evoluţia copiilor sunt în legătură directă cu anumite domenii reprezentative: educaţie, protecţia socială, demersuri de abordare incluzivă, îngrijire şi sănătate.

1. Adaptarea permanentă a sistemului de învăţământ la realităţile sociale, astfel încât tuturor copiilor să le fie asigurat accesul la educaţie de calitate, în mod echitabil - aceasta trebuie să fie principala preocupare a oricărui ministru al educaţiei.

Deşi au fost realizate îmbunătăţiri semnificative, regăsim încă o serie de probleme legate de educaţia copiilor, probleme care necesită atenţia noastră: abandonul şcolar provocat de diferiţi factori socio-economici, asigurarea echităţii şi a finanţării sistemului de învăţământ, conform legii, accesul egal, nediscriminatoriu la educaţie, orientarea şi consilierea şcolară, relevanţa conţinuturilor studiate, trasee educaţionale potrivite pentru potenţialul şi aptitudinile fiecărui copil.

Statisticile ne prezintă o realitate dureroasă, aproximativ 30.000 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial au încetat să frecventeze şcoala, în timpul anului şcolar 2017-2018, ceea ce subliniază o rată alarmantă a abandonului şcolar. Se adaugă şi fenomenul absenteismului, cu alte cifre îngrijorătoare. În anul şcolar 2018-2019, peste 380.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 17 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ - aproximativ 10% dintre copiii din aceste grupe de vârstă - din care 80.441 aveau vârsta specifică învăţământului primar, 7-10 ani. Un sistem corect de învăţământ, modern, eficient şi reformat necesită investiţii consistente nu doar în infrastructură, ci şi pentru dotări, pentru programe educaţionale diverse sau în vederea formării cadrelor didactice.

Elevii şi studenţii români continuă să beneficieze de cea mai scăzută alocare bugetară din Uniunea Europeană, de aproximativ 3%- 3,4% din PIB, chiar dacă au trecut deja 9 ani de la adoptarea Legii educaţiei naţionale, care prevede imperativ alocarea bugetară de minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru finanţarea educaţiei.

2. Din perspectiva protecţiei sociale, subliniez, din nou, că "în fişa postului" pentru absolut orice guvern, combaterea sărăciei în rândul copiilor trebuie să fie prioritatea esenţială. Mediul în care se dezvoltă copiii îşi va lăsa mereu amprenta, având influenţă directă asupra rezultatelor şcolare, ceea ce înseamnă că un context neprielnic studiului şi performanţei înseamnă repercusiuni grave, fiind vorba inclusiv despre limitarea iremediabilă a aspiraţiilor şi şanselor de realizare în viitor. Statisticile ne arată că situaţiile nefericite nu sunt izolate, iar bunăstarea tuturor copiilor reprezintă un deziderat greu de atins, chiar şi într-o societate modernă şi într-o democraţie consolidată, ca cea din România. Un alt raport public subliniază că peste 32% dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei, 42% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, iar 21,5% dintre copii se află în condiţii de deprivare materială severă, deci nu le sunt asigurate condiţii materiale esenţiale pentru un trai decent, cum ar fi hrană adecvată, căldură în locuinţă, acces la utilităţi, telefon etc.

În perioada pandemică, aceste cifre au fost confirmate şi completate cu alte dificultăţi, pentru că un număr foarte mare de elevi nu a avut acces la sistemul de educaţie, în lipsa tehnologiei adecvate.

Ţinând cont de aceste realităţi sociale, ne întrebăm retoric dacă guvernarea PNL mai are nevoie de alte argumente pentru dublarea alocaţiilor copiilor, iniţiativă legislativă adoptată ca urmare a eforturilor depuse de Partidul Social Democrat.

3. În domeniul politicilor de sănătate, trebuie să reflectăm asupra informaţiilor recente din cuprinsul Raportului Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România din anul 2018, care prezintă faptul că dinamica ratei mortalităţii infantile în România a crescut până la 7,6‰ în 2015, în timp ce media în UE era de 3,6‰ în anul 2015. Din punctul de vedere al dezvoltării fizice, grupurile de copii din colectivităţile şcolare, supuse examenului de bilanţ în anul şcolar 2016-2017, a înregistrat o dezvoltare armonică pentru 73,7% dintre copii şi dizarmonică pentru restul de 26,3%. Majoritatea cazurilor sunt reprezentate de un grad crescut de obezitate în rândul copiilor.

Când vorbim despre sănătatea copiilor, trebuie să avem în vedere respectarea în primul rând a schemei de vaccinare, un stil de alimentaţie sănătos, o stare psihică foarte bună în mediul familial şi necesitatea unor controale periodice la medicii de familie. Lipsa educaţiei, slaba implicare a instituţiilor responsabile, mediul social, familia, efectele migraţiei părinţilor în spaţiul european, absenţa consilierii psihologice, a unor grupuri mixte de intervenţie, factorii economici vor conduce mereu spre afectarea, uneori iremediabilă, a stării de sănătate a copiilor, din perspectiva fizică, mentală, afectiv-emoţională.

Dincolo de aceste repere importante pentru creionarea viitoarelor politici sociale şi educaţionale pentru copii, dincolo de analizele lucide necesare, ziua de 1 iunie rămâne în fiecare an un reper al copilăriei, o sărbătoare care îşi păstrează farmecul, retrăită de toţi, indiferent de vârstă, ca simbol al purităţii şi fericirii, al inocenţei, dar şi al speranţei.

Ziua Mondială a Copilului reaminteşte fiecăruia dintre noi despre obligaţia de a promova şi a susţine drepturile copiilor, deschizând dialoguri, iniţiative, strategii complexe şi acţiuni concertate, prin care vom construi o lume mai bună pentru copiii de astăzi, pentru elevii şi tinerii aflaţi pe drumul formării, al devenirii profesionale şi umane, în general.

Ca profesor dăruit educaţiei, şcolii, unei meserii de vocaţie pe care o desfăşor cu pasiune de peste 30 de ani, aş dori ca ziua de 1 iunie să fie o permanentă preocupare şi atenţie spre problemele copiilor, să fie ziua repetată a unor cadouri nepreţuite: cei mai mici să primească, prin dragostea şi energia noastră, ample programe naţionale, să adaptăm constant măsuri eficiente pentru copiii defavorizaţi şi pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, să conturăm reperele unui sistem de învăţământ modern, inspirat şi corelat cu valorile societăţii cunoaşterii, să finalizăm acţiuni concrete importante pentru dezvoltarea şcolilor şi a universităţilor, în sinteză, o unitate şi armonie a demersurilor şi a actorilor politici pentru cauza nobilă a copiilor.

Am convingerea că nu avem nimic mai de preţ decât copiii, că nu este o îndatorire mai nobilă decât aceea de a avea grijă de ei, de aspiraţiile şi visele lor, aşa cum tot ei sunt singurii care pot să ne ofere promisiunea unui viitor mai bun!