Aurel-Robert Boroianu
Aurel-Robert Boroianu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2020

28. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  28.31 Aurel-Robert Boroianu - declaraţie politică intitulată "PNL susţine reducerea abandonului şcolar prin măsurile luate de către Guvernul Orban";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"PNL susţine reducerea abandonului şcolar prin măsurile luate de către Guvernul Orban"

Joi, 14 mai 2020, Guvernul PNL a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care este acordat dreptul elevilor de a circula gratuit, dus-întors, de acasă până la şcoală, inclusiv cu transportul în comun sau cu trenul.

Prin acest demers, PNL repară tot ceea ce au lăsat guvernele dinaintea noastră în aer în privinţa transportului elevilor. Într-o ţară precum România, în care abandonul şcolar este o problemă stringentă, această ordonanţă vine în ajutorul familiilor şi copiilor care nu-şi pot permite să plătească transportul pentru a ajunge la şcoală. Astfel, elevii vor putea să circule gratuit, pe baza carnetului de elev, nemaifiind nevoiţi să achiziţioneze bilet sau abonament pentru drumul de acasă la şcoală şi înapoi, iar gratuitatea se aplică inclusiv transportului cu trenul, metroul sau cel public în comun.

Aceasta reprezintă încă o problemă rezolvată de Guvernul PNL, problemă pe care PSD-ul, care se mai şi autodenumeşte social-democrat, nu doar că a lăsat-o în aer, dar a şi agravat-o, prin transformarea transportului judeţean din domeniul public în regim comercial, fapt care i-a pus în mare dificultate pe toţi elevii din zona rurală.

Noi, liberalii, ne reafirmăm credinţa că orice copil, indiferent de mediul social şi economic în care s-a născut şi a crescut, are dreptul la educaţie. Educaţia nu este un privilegiu, iar noi nu credem în privilegii, ci credem în egalitate de şanse; având şanse egale, fiecare om poate, în funcţie de talentele şi ambiţiile sale, să-şi croiască un drum potrivit aspiraţiilor sale în această ţară. Un om fără educaţie nu are cum să-şi capete niciodată libertatea intelectuală, şi îşi va căpăta cu greu libertatea economică.

În plus, şcoala este cea care creează cetăţeni responsabili, care îşi înţeleg drepturile şi îndatoririle. A avea cetăţeni informaţi şi şcoliţi duce la o mai mare democratizare a vieţii politice, precum şi la o mai mare responsabilizare a clasei politice. Dacă aruncăm o privire spre România interbelică, care se voia a fi un regim democratic, dar avea o rată a analfabetismului covârşitoare, viaţa şi practica politică erau foarte departe de dezideratul democratic clamat, deoarece cetăţenii nu aveau o cultură politică. Iar această cultură politică se formează numai prin educaţie.

Partidul Naţional Liberal îşi doreşte ca România să aibă cetăţeni educaţi şi informaţi, cetăţeni care să participe activ la viaţa politică a ţării, să vină la urne atunci când sunt solicitaţi şi să voteze după cum le dictează conştiinţa. Niciun copil nu trebuie lăsat în urmă doar pentru că a avut neşansa de a se fi născut într-o familie fără posibilităţi materiale, iar noi ne luăm angajamentul de a aduce cât mai mulţi copii la şcoală, pentru că ei reprezintă viitorul nostru, al tuturor.