Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2020
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2020
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2020 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2020
![]() |
28. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
28.32 | Răzvan-Ilie Rotaru - declaraţie politică cu titlul "[Beneficiile] guvernării PNL - cresc preţurile, scade puterea de cumpărare, creşte şomajul!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"«Beneficiile» guvernării PNL - cresc preţurile, scade puterea de cumpărare, creşte şomajul!" Veniturile oamenilor şi puterea de cumpărare sunt din ce în ce mai grav erodate. Consumul se reduce, economia intră într-o spirală vicioasă a subdezvoltării. Acesta este tabloul sumbru al viitorului imediat pe care-l văd managerii români ca efect al proastei guvernări liberale. Preţurile vor creşte cu 22%. Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creşterea preţurilor de vânzare cu amănuntul. În următoarele trei luni se prefigurează un tablou acut al prăbuşirii economice, rezultat al incapacităţii şi incompetenţei guvernări liberale, dar şi a lipsei programelor eficiente de susţinere şi repornire a economiei. Producţia industrială va scădea cu 21%, cea mai mare cădere, echipamentele electrice vor avea minus 38%, iar numărul salariaţilor din industria prelucrătoare va scădea cu 26%, cererea de servicii va avea o cifră de afaceri diminuată cu 29%, iar activităţile de creaţie şi interpretare artistică vor fi pe minus 100%, activităţile agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor la fel, şi activităţile sportive, recreative şi distractive vor înregistra minus 82% scădere a încasărilor! Prin incompetenţă, indiferenţă şi aroganţă guvernarea liberală a măcinat bunăstarea pe care românii au câştigat-o în guvernările PSD. Sunt deja un milion de şomeri, salariile în mediul privat se diminuează, firmele se închid ori îşi reduc activitatea, preţurile au crescut şi urmează noi scumpiri, de la 1 iulie se liberalizează utilităţile, puterea de cumpărare scade constant. Austeritate pe toată linia. Creşterea punctului de pensie cu 40% şi dublarea alocaţiilor sunt nu doar măsuri sociale necesare, ci şi măsuri care pot reporni economia prin stimularea consumului. Banii ajunşi la pensionari şi la copii intră cu siguranţă în economie prin achiziţiile de produse şi servicii, care vor reporni IMM-urile blocate în starea de urgenţă. O treime din banii daţi pensionarilor şi copiilor prin dublarea alocaţiilor se reîntorc imediat la stat sub formă de taxe şi impozite pe consumul generat de aceşti bani. PNL nu înţelege acest mecanism, fiind concentrat doar pe tăieri, diminuări, reduceri şi scăderi. În doar 7 luni PNL s-a împrumutat cât PSD în cei 3 ani de guvernare! Diferenţa majoră e că în timpul guvernării PSD a crescut economia, la fel salariile şi pensiile, precum şi puterea de cumpărare, iar şomajul a scăzut. În timpul guvernării PNL economia s-a prăbuşit, veniturile şi puterea de cumpărare au scăzut, iar şomajul creşte ameţitor! |


