Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.125/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011

29. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

   

Domnul Marian Sârbu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Trecem acum la lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt: domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Petru Călian, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Lucian Bode, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Aurel Vlădoiu, patru interpelări.

 
Video in format Flash/IOS Aurel Vlădoiu

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Prezint pe scurt două interpelări, una pentru domnul ministru Laszlo Borbely, prin care solicit stoparea tăierilor ilegale de pădure din nordul judeţului Vâlcea, respectiv din Munţii Lotrului, acolo avem o obşte şi Banca Gilortului nu înţelege că nu este proprietară pe aceste suprafeţe de pădure şi taie în mod ilegal peste 500 hectare de pădure, punând în pericol echilibrul ecologic din zona de nord a judeţului şi respectiv, colmatarea lacului de acumulare de la Vidra şi, de asemenea, afectează în mod, zic eu, defectuos bogăţia acestei zone din Munţii Lotrului cu frumuseţea şi aurul verde cu care este înzestrată.

Rog să se facă o anchetă şi să primesc răspuns pentru această interpelare.

A doua este legată de asigurarea urgentă a fondurilor pentru finanţarea lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii rurale. În judeţul Vâlcea sunt 72 de proiecte pe programul dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural, finanţate prin Ordonanţa nr.7/2006. Dintre acestea, 30 sunt proiecte care se derulează pe subprogramul dezvoltarea infrastructurii şi 42 sunt pe subprogramul baze sportive.

Vreau să vă spun că dintre aceste proiecte, peste jumătate sunt lucrări executate şi constructorul nu a primit banii pentru ce s-a executat. Sunt date primăriile în judecată şi urmează să fie pus sechestru pe bunurile primăriilor pentru aceste lucrări.

Rog intervenţie urgentă pentru a debloca şi a finanţa aceste lucrări.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Cindrea are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Sonia-Maria Drăghici are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Marian Neacşu are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Eugen Bejinariu are 4 interpelări depuse în scris; domnul deputat Ion Călin are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Marian Ghiveciu are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Diana Tuşa are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Vasile Popeangă are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Mirel Taloş are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Daniel Chiţoiu are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Adriana Săftoiu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Mircia Giurgiu are 10 interpelări depuse în scris; domnul deputat Florin Tătaru are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Gabriel Gospodaru are o interpelare depusă în scris.

Cu aceasta încheiem aici şedinţa consacrată deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt.

Vă doresc o seară plăcută.

*

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,07.