Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2015

29. Dezbaterea Propunerii legislative privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor (Pl-x 44/2015) (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 44/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

70. Propunerea legislativă privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor.

Iniţiator. Comisia.

Video in format Flash/IOS

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat negativ.

Guvernul României nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru combaterea şi prevenirea abuzurilor sexuale ale minorilor, prin reglementarea, drept măsură de siguranţă, a tratamentului de castrare chimică.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 17 martie 2015.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule Cernea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Desigur, cred că este o unanimitate dorinţa noastră de a pedepsi ferm abuzurile sexuale, mai ales cele îndreptate împotriva minorilor. Dar, dacă sistemul juridic din România ar accepta pedepse corporale, precum castrarea chimică, acesta ar fi un imens pas înapoi pentru civilizaţie, pentru că sistemul juridic nu cred că trebuie să-şi propună un soi de răzbunare sau de afectare a integrităţii fizice şi psihice, chiar şi a unui infractor; chiar şi un infractor este om şi ar trebui să-i fie respectate anumite drepturi.

De aceea, văd şi această iniţiativă legislativă ca fiind una populistă, una care ar face apel la resentimente şi la ură. Desigur, cu toţii putem fi revoltaţi şi am fost revoltaţi în privinţa multor abuzuri sexuale care au avut loc în România, sunt mult prea multe astfel de situaţii şi sunt de acord că legislaţia trebuie să fie dură, dar nu cu pedepse corporale.

Mă bucur că acest proiect este trecut la lista proiectelor cu raport de respingere. Sper să fie un vot larg împotriva lui şi sper ca, atunci când avem o problemă în societate, să încercăm să o tratăm cu înţelepciune, cu rezonabilitate, cu responsabilitate şi să nu ne lăsăm copleşiţi de emoţie şi de dorinţă de răzbunare. Nu prin astfel de sentimente putem crea o legislaţie într-adevăr democratică şi la standarde înalte europene.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Benga.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Benga:

Şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va respinge acest proiect. Într-adevăr, ar fi un pas înapoi pentru o Românie pe care vrem să o considerăm că este componentă a Uniunii Europene şi este o Românie modernă.

Cred că în şcoala românească şi pe toată media românească ar trebui făcută mai multă educaţie, în sensul prevenirii acestor acte decât în sensul cultivării şi transmiterii lor pe piaţă, lucruri care influenţează negativ tânăra generaţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc.

Declar închisă şedinţa de astăzi.

Urmează şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări, la ora 18,00.