|
Mergem mai departe. Camelia Gavrilă - două interpelări. Florinel Stancu - o interpelare. Neculai Iftimie - 4 interpelări. Ioan Sorin Roman - două. Cornel Itu - 4 interpelări. Mara-Daniela Calista - o interpelare. Nicolae Velcea - două interpelări. Adrian-Octavian Dohotaru - o interpelare. Robert Turcescu - o interpelare. Cristian Buican - o interpelare. Sergiu Vlad - două interpelări. Vă rog, vreţi să prezentaţi una din ele. Vă rog, aveţi două minute.
|
|
Domnul Sergiu Cosmin Vlad: Bună ziua! Interpelare adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, doamnei Graţiela Leocadia Gavrilescu. Stimată doamnă ministru, Vă aduc la cunoştinţă o situaţie care afectează o bună parte a locuitorilor municipiului Arad, generată de activitatea staţiei de epurare a apelor uzate din subordinea Companiei de Apă Arad. În perioada primăvară-toamnă a fiecărui an, dinspre staţia situată pe strada Bodrogului din municipiul Arad, pătrunde în zona cartierelor Pârneava, Alfa, Confecţii şi parţial Centru, un puternic miros de excremente. Populaţia din zonele amintite este supusă unui disconfort ridicat, care face aproape imposibilă orice activitate în aer liber, inclusiv aerisirea spaţiilor de locuit. Menţionez că aceste zone sunt rezidenţiale, tot aici aflându-se şi Aeroportul Arad, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Penitenciarul Arad, campusul universitar Arad, clinici private şi de stat, precum şi numeroase şcoli şi grădiniţe, iar problema se manifestă din anul 2010. Vă rog să îmi răspundeţi, referitor la situaţia mai sus menţionată: - 1. Dacă staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Arad respectă normele de mediu, în special cele privitoare la poluarea olfactivă?
- 2. Dacă staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Arad respectă procesul tehnologic pentru tratarea apelor uzate şi depozitarea nămolului rezultat?
- 3. Dacă aveţi în vedere demararea unui control privitor la activitatea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Arad?
- Şi 4. În eventualitatea unui asemenea control, care sunt măsurile dispuse de ministerul dumneavoastră pentru remedierea situaţiei?
Vă rog să dispuneţi ca răspunsul dumneavoastră să-mi fie trimis oral şi în scris. Mulţumesc.
|