|
Doamna Paula-Maria Ivănescu: Avem toate argumentele, dar întrerupem discuţia la poz. 18 din raport, referitor la art.16, pentru că deja am depăşit ora anunţată pentru votul cu care am rămas datori joia trecută. Vă reamintesc că discuţile asupra cererii adresate Parlamentului României de către ministrul Justiţiei de ridicare a imunităţii domnului deputat Gabriel Bivolaru au fost încheiate săptămâna trecută joi 25 febr. Astăzi ne rămâne numai să trecem la votul secret cu bile. Înainte de a trece la votul efectiv, domnul deputat Miron Mitrea are o intervenţie pe o procedură stabilită joia trecută şi nerealizată.
|
|
Domnul Miron-Tudor Mitrea: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule ministru, Joi, după ce în numele Grupului parlamentar al PDSR am prezentat poziţia noastră şi aceea că noi considerăm că votul pentru ridicarea imunităţii trebuie să fie pozitiv şi grupul nostru va vota pentru, am atras atenţia însă că avem o reţinere privind modul în care procedura arestării domnului Bivolaru Gabriel poate să fie folosită politic de către partidele din Opoziţie, de la Putere împotriva imaginii partidului nostru. Ca să ne asigurăm asupra modului sau bunei intenţii a partidelor din actuala coaliţie am propus pentru astăzi dimineaţă la ora 9 întâlnirea liderilor politici, lideri de grupuri parlamentare şi a ministrului Justiţiei. Cred că era elegant, cel puţin, dacă nu altfel, să fim anunţaţi că, în mod unilateral, dumneavoastră aţi anulat această întâlnire şi să nu fim puşi în situaţia extrem de neplăcută să ne prezentăm şi să aşteptăm apoape 40 de minute prezenţa dumneavoastră. Acest lucru nu va influenţa modul în care noi privim această problemă a ridicării imunităţii domnului deputat Bivolaru, însă, sigur am vrut să spun, cu tot regretul, că ne aşteptam la mai multă înţelegere şi mai mult respect pentru instituţia în care lucrăm şi pentru noi care suntem colegi. Îmi pare rău că a trebuit să fac această intervenţie. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Doamnelor şi domnilor colegi, În timp ce domnul coleg deputat Miron Mitrea ne spunea poziţia grupului său parlamentar, reprezentanţii televiziunii luau interviuri în sală. Vă rog frumos, să nu mai faceţi lucrul acesta, este neregulamentar să se acorde interviuri în sala de şedinţe. Domnul ministru Valeriu Stoica şi apoi domnul deputat Gaspar şi am încheiat-o cu luările la cuvânt.
|
|
Domnul Valeriu Stoica: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Regret neînţelegerea care a avut loc de dimineaţă la ora 9. Eu sunt dator să spun că am fost, să zic aşa, dezinformat, mi s-a spus că nu se mai ţine această întâlnire de la ora 9, am dat telefon special aici la Cameră şi mi-a spus că s-a amânat pentru ora 11, probabil că a fost o confuzie între întâlnire şi vot şi din cauza aceasta eu nu am putut participa dimineaţă la ora 9. Îmi cer scuze tuturor celor care au fost acolo şi, repet, cred că este elegant şi normal din partea mea să îmi cer iertare pentru faptul că nu am fost la ora 9 prezent la această întâlnire.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Da. Domnul deputat Gaspar.
|
|
Domnul Acsinte Gaspar: Doamnă preşedinte, Domnilor colegi, Domnule ministru, Eu vreau numai să se constate următoarea situaţie. Intervenţia mea să nu o consideraţi ca pe o intervenţie de a bloca votul. Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor săi. Actul prin care Camera va consemna hotărârea ce se va da cu privire la această cerere este un proiect de hotărâre. În mod normal, comisia sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi trebuia ca raportul pe care l-a depus să fie însoţit de un proiect de hotărâre. Şi vreau să vă spun că acest proiect de hotărâre are importanţă deosebită, că, pe baza lui, pe baza acestui proiect de hotărâre, care se va publica în Monitorul Oficial, urmează după aceea să se desfăşoare toată procedura. Vreau să reamintesc colegilor că ori de câte ori se face o cerere şi am să vă dau exemplu, cererile pe care preşedintele le-a adresează Parlamentului, în legătură cu aprobarea trimiterii unor trupe în afara ţări, de pildă; totdeauna comisia sesizată în fond, Comisia pentru problemele de apărare, a însoţit raportul cu acest proiect de hotărâre. Doamnă preşedinte, eu consider că este absolut normal, pentru a da posibilitatea, şi e absolut necesar, celor care vor redacta hotărârea ca domnul ministru al Justiţiei să precizeze calificarea juridică a faptelor pentru care se va vota ridicarea.... (Gălăgie. Fotoreporteri şi ziarişti.) Doamnă preşedinte, dacă acesta este un mod de a ....
|
|
Doamna Paula-Maria Ivănescu: Domnule ministru al Justiţiei, vă rog să fiţi atent! Un moment, domnule deputat. Toată lumea să ia loc în bancă. Cei care nu sunt membri ai Camerei Deputaţilor, cu excepţia operatorilor TV, vă rog să părăsiţi Camera. Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să luaţi loc în bănci. Este, inclusiv, valabil şi pentru Grupul parlamentar al PD.
|
|
Domnul Acsinte Gaspar: Doamnă preşedinte, Înainte de a proceda la vot, vă rog să invitaţi pe ministrul Justiţiei sau pe preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, să se poată consemna în stenogramă exact situaţiile pentru care se cere ridicarea imunităţii parlamentare. Este absolut necesar să se dea calificarea faptelor, pentru că, cunoaşteţi foarte bine, stimaţi colegi, proiectul de hotărâre iniţiat de domnul vicepreşedinte Vasile Lupu cu privire la modificarea textului cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare, unde se spune foarte clar: "Descoperirea ulterioară a unor noi fapte impun o nouă cerere de trimitere în judecată". Deci trebuie să fie foarte clar menţionate acum care sunt faptele, care este calificarea lor juridică în legătură cu cazul pe care trebuie să-l votăm. A fost această scăpare că nu s-a redactat proiectul de hotărâre, dar cred că se poate printr-o intervenţie la microfon să clarificăm acestă situaţie.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Eu, sigur, o să dau curs cererii dumneavoastră, dar mi se pare foarte clară cererea ministrului Justiţiei, o avem cu toţii, a avut-o şi comisia, am avut-o cu toţii în mapele noastre, în casetele noastre. Sigur că da, totuşi domnul ministru al Justiţiei să precizeze încă o dată această calificare a faptelor. Domnule ministru, da, vă consultaţi cu comisia de specialitate. Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog luaţi loc în băncile dumneavoastră. Domnul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica.
|
|
Domnul Valeriu Stoica: Am înţeles intervenţia domnului Gaspar, dar cred că domnia-sa, la dezbaterea care a avut loc săptămâna precedentă, nu a sesizat precizarea pe care am făcut-o în mod expres. Într-adevăr a fost formulată anul trecut o cerere de ridicare a imunităţii parlamentare, ca urmare a efectuării expertizei solicitate chiar de către domnul Bivolaru, s-a ajuns nu la descoperirea altor fapte care n-ar fi fost avute în vedere, ci este vorba de aceleaşi fapte care au fost stabilite iniţial, dar care nu erau încadrate în cererea iniţială pe care am trimis-o. În completarea pe care am făcut-o, am precizat acest lucru şi din cauza aceasta a fost nevoie de un aviz suplimentar al comisiei juridice. Dacă n-ar fi fost vorba de această completare, nu mai era nevoie de nici un aviz suplimentar al Comisiei juridice. Avizul a fost dat de Comisia juridică tocmai pentru că a fost completată cererea iniţială, dar nu cu fapte noi, ci cu o încadrare juridică corectă, pe care specialiştii, în urma efectuării expertizei, repet, efectuată chiar la cererea domnului Bivolaru au făcut-o tuturor faptelor din cauză. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: În acest moment am încheiat toate discuţiile, vă reamintesc ultimul paragraf din art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, unde se specifică: "Camera Deputaţilor hotărăşte prin vot secret asupra cererii cu majoritatea de 2/3 din numărul membrilor". Vom trece la votul secret cu bile şi vă reamintesc că bila albă în urma albă şi bila neagră în urna neagră înseamnă vot pentru ridicarea imunităţii deputatului Gabriel Bivolaru. Bila neagră în urna albă şi bila albă în urna neagră înseamnă vot contra ridicării imunităţii domnului deputat Gabriel Bivolaru. Domnule secretar, vă rog să începeţi apelul în vederea votului secret. Şi solicit chestorii să vină la procedura de înmânare a bilelor. Domnii chestori? Vă rog, doi domni chestori. Vă rog, domnule secretar. Domnii deputaţi care se aud strigaţi să spună şi prezent şi apoi să vină să-şi exercite dreptul la vot.
|
|
Domnul Kovács Tiberiu-Csaba: Achimescu Victor-Ştefan | absent | Aferăriţei Constantin | prezent | Afrăsinei Viorica | prezentă | Albu Alexandru | prezent | Albu Gheorghe | prezent | Alecu Aurelian Paul | prezent | Ana Gheorghe | prezent | Ana Gheorghe | prezent | Andrei Gheorghe | prezent | Andronescu Ecaterina | prezentă | Antal István | prezent | Antonescu George Crin Laurenţiu | absent | Antonescu Niculae Napoleon | prezent | Argeşanu Valentin | prezent | Arghezi Mitzura | prezentă | Ariton Gheorghe | prezent | Asztalos Ferenc | prezent | Avramescu Constantin-Gheorghe | prezent | Baban Ştefan | prezent | Babiaş Johan-Peter | prezent | Babiuc Victor | absent | Baciu Mihai | absent | Badea Alexandru Ioan | prezent | Bara Radu-Liviu | prezent | Bárányi Francisc | prezent | Barbaresso Emanoil-Dan | prezent | Barbăroşie Victor | prezent | Barde Tănase | prezent | Bartoş Daniela | prezentă | Băbălău Constantin | prezent | Bălan Marilena | prezentă | Bălăeţ Dumitru | prezent | Băsescu Traian | absent | Becsek-Garda Dezideriu Coloman | absent | Bejinariu Petru | prezent | Bercea Florian | absent | Berceanu Radu Mircea | absent | Berci Vasile | prezent | Berciu Ion | prezent | Biriş Anamaria Mihaela | prezentă | Birtalan Ákos | prezent | Bivolaru Gabriel | prezent | Bivolaru Ioan | prezent | Boda Iosif | absent | Böndi Gyöngyike | prezentă | Boştinaru Victor | absent | Bot Octavian | prezent | Botescu Ion | prezent | Bran Vasile | prezent | Brezniceanu Alexandru | prezent | Bud Nicolae | prezent | Buga Florea | prezent | Bujor Liviu | absent | Burlacu Viorel | prezent | Buruiană-Aprodu Daniela | absentă | Buzatu Dumitru | prezent | Calimente Mihăiţă | prezent | Cazacu Vasile Mircea | prezent | Cazan Gheorghe-Romeo-Leonard | prezent | Cândea Vasile | prezent | Ceauşescu Gheorghe Dan Nicolae | prezent | Chichişan Miron | prezent | Chiliman Andrei-Ioan | absent | Chiriac Mihai | prezent | Ciontu Corneliu | prezent | Ciumara Mircea | prezent | Cîrstoiu Ion | prezent | Cojocaru Radu-Spiridon | prezent | Constantinescu Dan | prezent | Corâci Ioan Cezar | prezent | Corniţă Ion | prezent | Cosma Liviu-Ovidiu | prezent | Coşea Dumitru Gheorghe Mircea | absent | Cotrutz Constantin Eremia | prezent | Cristea Gheorghe | prezent | Cristea Marin | prezent | Croitoru Mircea-Adrian | prezent | Cunescu Sergiu | absent | Dan Marţian | prezent | Dan Matei-Agathon | prezent | Darie Simion | prezent | Dărămuş Nicolae Octavian | prezent | Decuseară Jean | prezent | Dejeu Gavril | prezent | Diaconescu Ion | prezent | Dimitriu Sorin Petre | prezent | Dîrstaru Dorin | prezent | Dobre Traian | prezent | Dobrescu Smaranda | prezentă | Dorian Dorel | absent | Dorin Mihai | prezent | Dragoş Iuliu Liviu | absent | Dragu George | prezent | Drăgănescu Ovidiu | prezent | Drecin Mihai Dorin | prezent | Drumen Constantin | prezent | Dugulescu Petru | prezent | Dumitraşcu Laurenţiu | prezent | Dumitrean Bazil | absent | Dumitrescu Paul Adrian | prezent | Dumitru Carmen | prezentă | Duţu Ion | prezent | Elek Barna | absent | Enache Marian | absent | Enescu Ion | prezent | Fenoghen Sevastian | prezent | Filipescu Ileana | prezentă | Furo Iuliu Ioan | prezent | Galic Lia-Andreia | absentă | Gaspar Acsinte | prezent | Gavra Ioan | prezent | Gavrilaş Teodor | absent | Gazi Gherasim | prezent | Georgescu Florin | prezent | Gheciu Radu-Sever-Cristian | prezent | Gheorghe Valeriu | prezent | Gheorghiof Titu-Nicolae | prezent | Gheorghiu Mihai | prezent | Gherasim Ion-Andrei | prezent | Ghibernea Dan | prezent | Ghidău Radu | prezent | Ghiga Vasile | prezent | Giurescu Ion | prezent | Glăvan Ştefan | prezent | Godja Petru | prezent | Grădinaru Nicolae | prezent | Grigoraş Neculai | prezent | Grigoriu Mihai-Theodor Constantin | prezent | Groza Nicolae | prezent | Gvozdenovici Slavomir | prezent | Haşotti Puiu | prezent | Hilote Eugen-Gheorghe | prezent | Hlinschi Mihai | prezent | Honcescu Ion | prezent | Hrebenciuc Viorel | prezent | Iacob Elena | prezentă | Ianculescu Marian | prezent | Ifrim Dumitru | absent | Ignat Ştefan | prezent | Iliescu Valentin-Adrian | prezent | Ionescu Alexandru | absent | Ionescu Anton | absent | Ionescu Bogdan | prezent | Ionescu Constantin | prezent | Ionescu Gheorghe | prezent | Ionescu Marina | prezentă | Ionescu Nicolae | prezent | Ionescu-Galbeni Niculae Vasile Constantin | prezent | Ioniţă Mihail-Gabriel | prezent | Ioniţă Nicu | absent | Iorga Leonida Lari | prezentă | Iorgulescu Adrian | prezent | Irimescu Haralambie | prezent | Ivănescu Paula Maria | prezentă | Kakasi Alexandru | absent | Kelemen Atilla Béla Ladislau | absent | Kerekes Károly | prezent | Kónya-Hamar Alexandru | prezent | Kovacs Carol-Emil | prezent | Kovács Csaba-Tiberiu | prezent | Lazia Ion | prezent | Lădariu Lazăr | prezent | Lăpuşan Alexandru | prezent | Leonăchescu Nicolae | prezent | Lepşa Sorin | prezent | Lixăndroiu Viorel | prezent | Lupu Vasile | prezent | Macarie Sergiu | prezent | Manole Odisei | absent | Manolescu Oana | prezentă | Marin Gheorghe | prezent | Marineci Ionel | absent | Marinescu Ioan-Sorin | prezent | Márton Árpád-Francisc | prezent | Matei Lucian Ion | prezent | Matei Vasile | prezent | Mátis Eugen | prezent | Mazăre Radu Ştefan | absent | Mândroviceanu Vasile | prezent | Mânea Radu | prezent | Mera Alexandru-Liviu | prezent | Meşca Sever | absent | Miclăuş Vasile | prezent | Micle Ulpiu-Radu-Sabin | prezent | Mihăilescu Petru-Şerban | prezent | Mihu Victor Traian | absent | Miloş Aurel | prezent | Mitrea Miron-Tudor | prezent | Mogoş Ion | prezent | Moiceanu Constantin | prezent | Moldovan Petre | prezent | Moldoveanu Eugenia | prezentă | Morariu Teodor Gheorghe | prezent | Moroianu Geaman Adrian Tudor | prezent | Moucha Romulus Ion | prezent | Munteanu Ion | prezent | Mureşan Ioan | prezent | Musca Monica Octavia | prezentă | Nagy Ştefan | prezent | Naidin Petre | prezent | Nanu Romeo | prezent | Năstase Adrian | absent |
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Am să vă rog, domnii... Numai puţin. Domnilor fotoreporteri, vă rog, votul este secret, nu mai filmaţi cu insistenţă ceea ce se votează acolo. Vă rog, domnilor deputaţi, după ce aţi votat, ocupaţi-vă locurile în bănci. Deci, domnilor deputaţi, vă rog frumos să vă ocupaţi locurile în bănci, lăsaţi loc liber pentru circulaţia colegilor care votează. Continuaţi, domnule secretar.
|
|
Domnul Kovács Csaba-Tiberiu: Neacşu Ilie | prezent | Neagu Romulus | prezent | Neagu Victor | prezent | Negoiţă Gheorghe Liviu | prezent | Negrău Mircea | prezent | Nica Dan | prezent | Nică Mihail | prezent | Nichita Dan Gabriel | prezent | Nicolae Jianu | prezent | Nicolaiciuc Vichentie | prezent | Nicolescu Mihai | prezent | Nicolicea Eugen | prezent | Niculescu -Duvăz Bogdan Nicolae | prezent | Nistor Vasile | prezent | Noica Nicolae | prezent | Oană Gheorghe | absent | Oltean Ioan | prezent | Onaca Dorel Constantin | absent | Opriş Constantin Remus | prezent | Osman Fedbi | prezent | Palade Dan | prezent | Pambuccian Varujan | prezent | Paneş Iosif | prezent | Panteliuc Vasile | prezent | Pantiş Sorin | absent | Papuc Aurel Constantin | prezent | Partal Petre | absent | Paşcu Ioan Mircea | absent | Pavel Vasile | prezent | Pavelescu Claudiu Costel | prezent | Păcurariu Iuliu | prezent | Păunescu Costel | prezent | Pârgaru Ion | prezent | Pâslaru Dumitru | absent | Pecsi Francisc | prezent | Pereş Alexandru | prezent | Petrescu Ovidiu Cameliu | prezent | Petrescu Silviu | prezent | Petrescu Virgil | prezent | Petreu Liviu | absent | Petrovici Silvia | prezent | Pintea Ioan | absent | Piţigoi Barbu | prezent | Pop Iftene | prezent | Pop Leon Petru | prezent | Pop Viorel | prezent | Popa Aron Ioan | prezent | Popa Daniela | prezentă | Popa Ioan Mihai | prezent | Popa Nicolae | prezent | Popa Virgil | prezent | Popescu Bejat Ştefan Marian | prezent | Popescu Dumitru | prezent | Popescu Emil Teodor | prezent | Popescu Ioan Dan | prezent | Popescu Irineu | prezent | Popescu Tăriceanu Călin | absent | Priceputu Laurenţiu | prezent | Protopopescu Cornel | prezent | Putin Emil Livius Nicolae | prezent | Puwak Hildegard-Carola | prezentă | Radu Alexandru-Dumitru | prezent | Radu Elena Cornelia Gabriela | prezentă | Ráduly Róbert-Kálmán | prezent | Raica Florica Rădiţa | prezentă | Raicu Romulus | prezent | Rákoczi Ludovic | prezent | Raţiu Ion | prezent | Rădulescu Cristian | prezent | Rădulescu-Zoner Constantin Şerban | prezent | Rânja Traian Neculaie | prezent | Remeş Decebal Traian | prezent | Rizescu Sergiu George | prezent | Roman Ioan | prezent | Roşca Ioan | prezent | Ruse Corneliu Constantin | prezent | Sabău Traian | prezent | Sandu Alecu | prezent | Sandu Dumitru | prezent | Sandu Ion Florentin | prezent | Sassu Alexandru | prezent | Săndulescu Aureliu Emil | prezent | Sârbu Marian | prezent | Secară Gheorghe | prezent | Serac Florian | prezent | Severin Adrian | absent | Simedru Dan Coriolan | prezent | Simion Florea | prezent | Sireţeanu Mihail | prezent | Sonea Ioan | prezent | Spătaru Liviu | prezent | Spiridon Didi | prezent | Stan Vasile | prezent | Stanca Teodor | prezent | Stanciu Anghel | prezent | Stancov George-Iulian | prezent | Stănescu Alexandru-Octavi | prezent | Stănescu Mihai-Sorin | absent | Stoica Valeria Mariana | prezentă | Stoica Valeriu | prezent | Sturza Popovici Cornel | prezent | Székely Ervin-Zoltán | prezent | Szilágyi Zsolt | absent | Şaganai Nusfet | prezent | Şerban George | prezent | Şincai Ovidiu | absent | Ştefănoiu Luca | prezent | Şteolea Petru | absent | Tabără Valeriu | prezent | Tamás Sándor | absent | Tarna Gheorghe | prezent | Tăvală Tănase-Pavel | prezent | Teculescu Constantin | prezent | Tokay Gheorghe | prezent | Trifu Romeo Marius | prezent | Tudor Marcu | prezent | Tudose Nicolae-Florin | absent | Ţepelea Gabriel | prezent | Ţocu Iulian-Costel | prezent | Ţurlea Petre | prezent | Udrea Florian | prezent | Vaida Francisc-Atila | prezent | Varga Attila | prezent | Vasilescu Nicolae | prezent | Vasilescu Valentin | prezent | Vataman Dorin | prezent | Văsioiu Horia | prezent | Vâlceanu Gheorghe | prezent | Vâlcu Mircea | prezent | Vetişanu Vasile | prezent | Vida Iuliu | prezent | Vida Simiti Ioan | prezent | Videanu Adriean | prezent | Vilău Ioan-Adrian | prezent | Vintilă Dumitru Mugurel | absent | Vitcu Mihai | prezent | Viţelar Bogdan | prezent | Voicu Mădălin | prezent | Weber Ernest-Otto | absent | Wittstock Eberhard-Wolfgang | prezent |
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Vă rog, doamnelor şi domnilor colegi, să nu părăsiţi sala. ne continuăm lucrările dezbătând Legea pensiilor, până primim rezultatul scrutinului de astăzi. Membrii Biroului permanent să meargă la sala de şedinţe pentru a efectua numărătoarea. Doamnelor şi domnilor colegi, vă rugăm să aveţi răbdare 5-10 minute pentru a vă comunica rezultatul votului. Dau cuvântul domnului secretar Kovacs ca să vă citească rezultatul votului de astăzi şi hotărârea Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Kovács Csaba-Tiberiu: "Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi asupra cererii ministrului justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare şi aprobarea posibilităţii reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată penală a domnului deputat Gabriel Bivolaru. În temeiul prevederilor art.110 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ca urmare a verificării şi numărării voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile asupra cererii ministrului justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare şi aprobarea posibilităţii reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată penală a domnului deputat Gabriel Bivolaru, membrii Biroului permanent au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor - 342, numărul deputaţilor prezenţi - 293, numărul total de voturi exprimate - 293, numărul de voturi anulate l, numărul de voturi valabil exprimate 292, din care, voturi pentru aprobarea cererii 242; voturi contra 50. În conformitate cu prevederile art.176 alineatul ultim din regulament, Camera Deputaţilor hotărăşte aprobarea cererii ministrului justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare şi aprobarea posibilităţii reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată penală a unui deputat, cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor. În consecinţă, pentru aprobarea cererii este necesar votul pentru a cel puţin 229 deputaţi. Având în vedere că din totalul de 342 de deputaţi, 242 au votat pentru aprobarea cererii, iar 50 au votat contra, Camera Deputaţilor constată că a fost întrunită majoritatea cerută de art.176 alineatul ultim din regulament şi, ca urmare, cererea ministrului justiţiei a fost aprobată". Semnează membrii Biroului permanent.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor cu discuţiile asupra proiectului de Lege a pensiilor. Domnul deputat Miron Mitrea, poftiţi.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Doamna preşedinte, În numele Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România, vă rog să ne daţi o pauză de 15 minute de consultări privind modul în care vom vota aceste articole.
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Da. Această pauză se acordă până la ora 14, când ne reântâlnim în plen pentru sesiunea de după-amiază.
|
|
După pauză
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Pentru a putea să începem sesiunea de după-amiază a zilei de astăzi, ne trebuie cvorum, care în acest moment nu este îndeplinit. De aceea, rog pe domnul secretar să facă apelul nominal. Şi vreau să anunţ că acest apel nominal va avea consecinţele prevăzute de regulament, de a fi suspendate drepturile băneşti pe ziua de astăzi.
|
|
Domnul Kovács Csaba-Tiberiu: Achimescu Victor Ştefan | prezent | Aferăriţei Constantin | absent | Afrăsinei Viorica | absentă | Albu Alexandru | absent | Albu Gheorghe | absent | Alecu Aurelian Paul | absent | Ana Gheorghe | prezent | Ana Gheorghe | absent | Andrei Gheorghe | prezent | Andronescu Ecaterina | absentă | Antal István | absent | Antonescu George Crin Laurenţiu | absent | Antonescu Niculae Napoleon | absent | Argeşanu Valentin | prezent | Arghezi Mitzura Domnica | absentă | Ariton Gheorghe | absent | Asztalos Ferenc | absent | Avramescu Constantin Gheorghe | absent | Baban Ştefan | prezent | Babiaş Iohan Peter | prezent | Babiuc Victor | absent | Baciu Mihai | absent | Badea Alexandru Ioan | prezent | Bara Radu Liviu | absent | Bárányi Francisc | prezent | Barbaresso Emanoil Dan | prezent | Barbăroşie Victor | prezent | Barde Tănase | prezent | Bartoş Daniela | absentă | Băbălău Constantin | prezent | Bălan Marilena | absentă | Bălăeţ Dumitru | absent | Băsescu Traian | absent | Becsek Garda Dezideriu Coloman | absent | Bejinariu Petru | prezent | Bercea Florian | absent | Berceanu Radu Mircea | absent | Berci Vasile | absent | Berciu Ion | absent | Biriş Anamaria Mihaela | absentă | Birtalan Ákos | prezent | Bivolaru Gabriel | absent | Bivolaru Ioan | prezent | Boda Iosif | absent | Böndi Gyöngyike | prezenă | Boştinaru Victor | absent | Bot Octavian | absent | Botescu Ion | absent | Bran Vasile | absent | Brezniceanu Alexandru | prezent | Bud Nicolae | prezent | Buga Florea | absent | Bujor Liviu | prezent | Burlacu Viorel | prezent | Buruiană Aprodu Daniela | absentă | Buzatu Dumitru | absent | Calimente Mihăiţă | prezent | Cazacu Vasile Mircea | absent | Cazan Gheorghe Romeo Leonard | absent | Cândea Vasile | absent | Ceauşescu Gheorghe Dan Nicolae | absent | Chichişan Miron | prezent | Chiliman Andrei Ioan | absent | Chiriac Mihai | prezent | Ciontu Corneliu | prezent | Ciumara Mircea | prezent | Cîrstoiu Ion | prezent | Cojocaru Radu Spiridon | absent | Constantinescu Dan | absent | Corâci Ioan Cezar | absent | Corniţă Ion | prezent | Cosma Liviu Ovidiu | absent | Coşea Dumitru Gheorghe Mircea | absent | Cotrutz Constantin Eremia | prezent | Cristea Gheorghe | absent | Cristea Marin | prezent | Croitoru Mircea Adrian | prezent | Cunescu Sergiu | absent | Dan Marţian | absent | Dan Matei Agathon | absent | Darie Simion | prezent | Dărămuş Nicolae Octavian | absent | Decuseară Jean | prezent | Dejeu Gavril | prezent | Diaconescu Ion | absent | Dimitriu Sorin Petre | absent | Dîrstaru Dorin | prezent | Dobre Traian | prezent | Dobrescu Smaranda | prezentă | Dorian Dorel | absent | Dorin Mihai | absent | Dragoş Iuliu Liviu | absent | Dragu George | absent | Drăgănescu Ovidiu Virgil | absent | Drecin Mihai Dorin | prezent | Drumen Constantin | prezent | Dugulescu Petru | absent | Dumitraşcu Laurenţiu | absent | Dumitrean Bazil | absent | Dumitrescu Paul Adrian | absent | Dumitriu Carmen | prezentă | Duţu Ion | prezent | Elek Barna | absent | Enache Marian | absent | Enescu Ion | prezent | Fenoghen Sevastian | prezent | Filipescu Ileana | absentă | Furo Iuliu Ioan | prezent | Galic Lia Andreia | absentă | Gaspar Acsinte | absent | Gavra Ioan | absent | Gavrilaş Teodor | absent | Gazi Gherasim | prezent | Georgescu Florin | absent | Gheciu Radu Sever Cristian | prezent | Gheorghe Valeriu | absent | Gheorghiof Titu Nicolae | absent | Gheorghiu Mihai | absent | Gherasim Ion Andrei | prezent | Ghibernea Dan | absent | Ghidău Radu | absent | Ghiga Vasile | absent | Giurescu Ion | prezent | Glăvan Ştefan | absent | Godja Petru | absent | Grădinaru Nicolae | prezent | Grigoraş Neculai | prezent | Grigoriu Mihai | absent | Groza Nicolae | absent | Gvozdenovici Slavomir | prezent | Haşotti Puiu | prezent | Hilote Eugen Gheorghe | prezent | Hlinschi Mihai | prezent | Honcescu Ion | prezent | Hrebenciuc Viorel | prezent | Iacob Elena | prezentă | Ianculescu Marian | absent | Ifrim Dumitru | absent | Ignat Ştefan | absent | Iliescu Valentin Adrian | prezent | Ionescu Alexandru | absent | Ionescu Anton | prezent | Ionescu Bogdan | prezent | Ionescu Constantin | absent | Ionescu-Galbeni Niculae-Vasile-Constantin | prezent | Ionescu Gheorghe | absent | Ionescu Marina | absentă | Ionescu Nicolae | prezent | Ioniţă Mihail Gabriel | prezent | Ioniţă Nicu | absent | Iorga Leonida Lari | absentă | Iorgulescu Adrian | absent | Irimescu Haralambie | prezent | Ivănescu Paula Maria | prezentă | Kakasi Alexandru | absent | Kelemen Atila Bela Ladislau | absent | Kerekes Károly | prezent | Kónya Hamar Alexandru | prezent | Kovacs Carol Emil | prezent | Kovács Csaba Tiberiu | prezent | Lazia Ion | prezent | Lădariu Lazăr | prezent | Lăpuşan Alexandru | absent | Leonăchescu Nicolae | prezent | Lepşa Sorin Victor | prezent | Lixăndroiu Viorel | prezent | Lupu Vasile | absent | Macarie Sergiu | prezent | Manole Odisei | absent | Manolescu Oana | prezentă | Marin Gheorghe | absent | Marineci Ionel | prezent | Marinescu Ioan Sorin | prezent | Márton Árpád Francisc | prezent | Matei Lucian Ion | absent | Matei Vasile | prezent | Mátis Eugen | prezent | Mazăre Radu Ştefan | absent | Mândroviceanu Vasile | prezent | Mânea Radu | prezent | Mera Alexandru Liviu | prezent | Meşca Sever | absent | Miclăuş Vasile | absent | Micle Ulpiu Radu Sabin | prezent | Mihăilescu Petru Şerban | absent | Mihu Victor Traian | absent | Miloş Aurel | prezent | Mitrea Miron Tudor | prezent | Mogoş Ion | absent | Moiceanu Constantin | prezent | Moldovan Petre | prezent | Moldoveanu Eugenia | prezentă | Morariu Teodor Gheorghe | prezent | Moroianu Geaman Adrian Tudor | absent | Moucha Romulus Ion | prezent | Munteanu Ion | absent | Mureşan Ioan | absent | Musca Monica Octavia | prezentă | Nagy Ştefan | absent | Naidin Petre | prezent | Nanu Romeo | absent | Năstase Adrian | absent | Neacşu Ilie | prezent | Neagu Romulus | absent | Neagu Victor | absent | Negoiţă Gheorghe Liviu | prezent | Negrău Mircea | absent | Nica Dan | prezent | Nică Mihail | prezent | Nichita Dan Gabriel | prezent | Nicolae Jianu | prezent | Nicolaiciuc Vichentie | prezent | Nicolescu Mihai | prezent | Nicolicea Eugen | prezent | Niculescu -Duvăz Bogdan Nicolae | absent | Nistor Vasile | absent | Noica Nicolae | absent | Oană Gheorghe | absent | Oltean Ioan | prezent | Onaca Dorel Constantin | absent | Opriş Constantin Remus | prezent | Osman Fedbi | prezent | Palade Dan | prezent | Pambuccian Varujan | absent | Paneş Iosif | prezent | Panteliuc Vasile | prezent | Pantiş Sorin | absent | Papuc Aurel Constantin | prezent | Partal Petre | absent | Paşcu Ioan Mircea | absent | Pavel Vasile | prezent | Pavelescu Claudiu Costel | absent | Păcurariu Iuliu | prezent | Păunescu Costel | prezent | Pârgaru Ion | absent | Pâslaru Dumitru | absent | Pecsi Francisc | prezent | Pereş Alexandru | prezent | Petrescu Ovidiu Cameliu | absent | Petrescu Silviu | prezent | Petrescu Virgil | absent | Petreu Liviu | absent | Petrovici Silvia | prezentă | Pintea Ioan | absent | Piţigoi Barbu | prezent | Pop Iftene | prezent | Pop Leon Petru | absent | Pop Viorel | prezent | Popa Aron Ioan | absent | Popa Daniela | absentă | Popa Ioan Mihai | absent | Popa Nicolae | absent | Popa Virgil | absent | Popescu Bejat Ştefan Marian | prezent | Popescu Dumitru | prezent | Popescu Emil Teodor | absent | Popescu Ioan Dan | absent | Popescu Irineu | prezent | Popescu Tăriceanu Călin | absent | Priceputu Laurenţiu | absent | Protopopescu Cornel | prezent | Putin Emil Livius Nicolae | prezent | Puwak Hildegard-Carola | prezentă | Radu Alexandru-Dumitru | prezent | Radu Elena Cornelia Gabriela | prezentă | Ráduly Róbert-Kálmán | prezent | Raica Florica Rădiţa | prezentă | Raicu Romulus | prezent | Rákoczi Ludovic | absent | Raţiu Ion | prezent | Rădulescu Cristian | absent | Rădulescu-Zoner Constantin Şerban | prezent | Rânja Traian Neculaie | prezent | Remeş Decebal Traian | absent | Rizescu Sergiu George | prezent | Roman Ioan | prezent | Roşca Ioan | absent | Ruse Corneliu Constantin | prezent | Sabău Traian | prezent | Sandu Alecu | prezent | Sandu Dumitru | prezent | Sandu Ion Florentin | absent | Sassu Alexandru | absent | Săndulescu Aureliu Emil | prezent | Sârbu Marian | prezent | Secară Gheorghe | prezent | Serac Florian | prezent | Severin Adrian | absent | Simedru Dan Coriolan | prezent | Simion Florea | prezent | Sireţeanu Mihail | absent | Sonea Ioan | prezent | Spătaru Liviu | absent | Spiridon Didi | absent | Stan Vasile | prezent | Stanca Teodor | prezent | Stanciu Anghel | absent | Stancov George-Iulian | prezent | Stănescu Alexandru-Octavi | absent | Stănescu Mihai-Sorin | absent | Stoica Valeria Mariana | prezent | Stoica Valeriu | absent | Sturza Popovici Cornel | prezent | Székely Ervin-Zoltán | prezent | Szilágyi Zsolt | absent | Şaganai Nusfet | prezent | Şerban George | prezent | Şincai Ovidiu | absent | Ştefănoiu Luca | prezent | Şteolea Petru | absent | Tabără Valeriu | absent | Tamás Sándor | absent | Tarna Gheorghe | prezent | Tăvală Tănase-Pavel | prezent | Teculescu Constantin | absent | Tokay Gheorghe | absent | Trifu Romeo Marius | absent | Tudor Marcu | prezent | Tudose Nicolae-Florin | absent | Ţepelea Gabriel | prezent | Ţocu Iulian-Costel | absent | Ţurlea Petre | absent | Udrea Florian | absent | Vaida Francisc-Atila | prezent | Varga Atila | prezent | Vasilescu Nicolae | absent | Vasilescu Valentin | prezent | Vataman Dorin | prezent | Văsioiu Horia | prezent | Vâlceanu Gheorghe | prezent | Vâlcu Mircea | prezent | Vetişanu Vasile | prezent | Vida Iuliu | absent | Vida Simiti Ioan | prezent | Videanu Adriean | absent | Vilău Ioan-Adrian | absent | Vintilă Dumitru Mugurel | absent | Vitcu Mihai | prezent | Viţelar Bogdan | absent | Voicu Mădălin | absent | Weber Ernest-Otto | absent | Wittstock Eberhard-Wolfgang | prezent |
|