Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 decembrie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 decembrie 2004

3. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimaţi colegi,

La ordinea de zi aprobată de Comitetul ordinii de zi, avem mai întâi unele modificări şi completări ale Regulamentului Camerei Deputaţilor referitoare la numărul membrilor în comisiile permanente.

După aceea, vom trece la aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor.

Cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului, dau cuvântul domnului deputat Zgonea pentru prezentarea proiectului de hotărâre.

Domnule deputat, aveţi cuvântul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Text propus de comisie pentru modificarea art.43 alin.1: "În prima lor şedinţă, convocată de preşedintele Camerei, comisiile permanente îşi aleg birourile, compuse din câte un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari, cu excepţia Comisiei pentru regulament, al cărei birou este compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi doi secretari. Funcţiile din Biroul Comisiei pentru Regulament sunt ocupate în ordinea mărimii grupurilor parlamentare".

Alin.2 se elimină.

Art. 38 alin. 3: "Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 11 - 33 de deputaţi, cu excepţia Comisiei pentru Regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar".

Art. 38 alin. 4 va avea următorul cuprins: "Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă dintre cele prevăzute la art. 58, cu excepţia membrilor Comisiei pentru Regulament."

Şi există o completare la art. 58, cu pct. 17: "Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, aprobată prin hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 24 din 2003 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20.XI.2003.

"Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi are ca scop: eliminarea oricăror forme de discriminare după criteriul de sex şi îmbunătăţirea condiţiei femeii în societate; integrarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi; iniţiativele legislative în politicile şi programele ce interesează atât femeile, cât şi bărbaţii;..."

Următorul articol care se modifică este art.45, se completează cu lit.e) care are următorul cuprins: "e) are la dispoziţie logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii comisiei, autoturisme, personal de secretariat şi de specialitate, similar cu liderul de grup."

Toate aceste modificări au fost acceptate de toţi liderii de grupuri parlamentare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale.

Vă rog, domnule deputat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Cred că este vorba de o eroare materială de redactare la modificarea art.43 alin.1, ni s-a citit prima frază şi pe urmă s-a spus că se elimină alin.2. Nu se elimină alin.2 probabil, ci se elimină ultima frază a alin.1. Vă rog să verificaţi şi să rectificaţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Este corectă observaţia, nu?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea (din bancă):

Corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Vă rog să operaţi această modificare în raport şi să ţineţi seama de precizarea făcută de domnul Bolcaş, cu ocazia votului.

Deci, nu se înscrie nimeni la dezbateri generale.

Trecem atunci la discuţia pe articole.

La art.43 alin.1, dacă sunt obiecţii. Vă rog încă o dată să ţineţi seama de precizarea făcută de domnul Bolcaş.

Dacă nu sunt obiecţii, supun votului dumneavoastră textul propus de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate de voturi, primul punct din raport referitor la art.43 a fost aprobat.

Punctul 2 din raport referitor la art.38 alin.3. Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii. Îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Unanimitate.

Pct.3 din raport referitor la art.38 alin.4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun propunerea votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pct.4 din raport referitor la art.58 din Regulament. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră acest text de modificare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Cu unanimitate de voturi, textul a fost aprobat.

Pct.5 referitor la art.45. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre a fost adoptat.