Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 aprilie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 aprilie 2005

3. Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind validarea alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la pct.2: Validarea alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social.

Rog Comisiile juridice, de disciplină şi imunităţi reunite să prezinte raportul.

Are cuvântul domnul preşedinte Eckstein Kovacs.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este un raport comun al celor două Comisii juridice de numiri, validări şi imunităţi.

În conformitate cu prevederile art.9 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului, Comisiile juridice, în baza prevederilor art.29 alin.1 din Legea nr.109/1997, l-au audiat pe domnul Mihai Constantin Şeitan, propus cu o majoritate de trei pătrimi de către plenul Consiliului Economic şi Social pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al CES-ului.

În urma analizei documentaţiei prezentate, Comisiile juridice constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la propunerea de validare a domnului Mihai Constantin Şeitan şi, faţă de cele de mai jos, cu unanimitate de voturi, cele două comisii supun un raport comun de admitere. Validarea se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni.

Stimaţi colegi,

Aveţi în faţă Proiectul de Hotărâre de validare a alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social, domnul Mihai Şeitan.

Supun votului dumneavoastră această hotărâre, articolul este unic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.