Dezbateri parlamentare

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Trecem la dezbateri, stimaţi colegi.

Invit la microfon pe domnul senator Teodor Meleşcanu, din partea Grupului parlamentar al PNL-PD al Senatului. Aveţi cuvântul, domnule Meleşcanu.

Urmează domnul senator Mircea Geoană.

Aveţi cuvântul.

Domnul Teodor Meleşcanu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor,

Nu am intenţia să fac o nouă lectură a raportului de monitorizare al Comisiei Europene şi a realizărilor pe care le înregistrează România.

Primul-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat că acest raport este cea mai bună evaluare pe care a avut-o vreodată România din partea Comisiei Europene pe drumul spre aderare.

Este, incontestabil, un succes pentru un obiectiv strategic naţional pe care Partidul Naţional Liberal şi l-a asumat, dar care este un rezultat al efortului comun al Alianţei PNL-PD, al Coaliţiei de guvernare, la care şi-au adus contribuţia şi Parlamentul - Putere şi opoziţie, societatea civilă sau mass-media dar, în primul rând, fiecare dintre cetăţenii ţării.

În opinia noastră, aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, este pe deplin realizabilă.

Toate motivele de activare a clauzelor de salvgardare au fost îndepărtate, cu condiţia ca România să continue, în acelaşi ritm, eforturile de combatere a corupţiei şi de securizare a frontierelor şi să rezolve cele patru probleme tehnice, marcate cu steguleţe roşii.

Doamnelor şi domnilor,

aş dori să depăşim, însă, implicaţiile evaluării Comisiei Europene privind progresele României şi Bulgariei şi decizia de aderare la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Eu cred că este important să susţinem eforturile, acum, de reformare a societăţii româneşti pentru a realiza un deziderat important pentru ţara noastră şi pentru noi toţi, mă refer la modernizarea României. Acest efort nu se poate concretiza şi nu poate fi eficient decât în contextul stabilităţii politice, al coeziunii şi convergenţei tuturor forţelor politice, pe temele esenţiale şi serioase de dezvoltare a României.

Este motivul pentru care consider că trebuie să ne gândim, chiar de astăzi, la o strategie post aderare, o strategie concretă, solidă şi credibilă, care să conţină politicile naţionale ale României în primii ani de după aderare.

Integrarea României în Uniunea Europeană nu se încheie odată cu primirea noastră ca membru în această instituţie. Aderarea este doar un pas esenţial în acest proces.

Trebuie să învăţăm din lecţiile şi experienţele celorlalte ţări care au aderat la Uniunea Europeană, în special după Maastricht, atunci când gradul de sofisticare al Uniunii a crescut, pentru că nu ne este indiferent locul pe care ţara noastă îl va ocupa în Uniunea Europeană, pentru că avem interesul de a ne asuma un rol pe măsura investiţiilor pe care le-am făcut în acest proces.

Consider că acesta trebuie să fie mesajul politic al dezbaterii noastre de astăzi, indicarea foarte clară a voinţei noastre la nivelul Parlamentului de a canaliza toate energiile şi inventivitatea într-o competiţie pentru a reuşi în cadrul Uniunii Europene.

Atât maturitatea clasei politice, cât şi credibilitatea sa în ochii populaţiei ţării noastre pot fi probate mai ales prin competiţia dintre noi în a găsi cele mai ingenioase soluţii pentru modernizarea României şi recuperarea decalajelor faţă de statele occidentale mai dezvoltate din Uniunea Europeană. Dar românii aşteaptă, mai ales din partea noastră, un program concret de consolidare a bunăstării, de îmbunătăţire a standardului de viaţă, de construire a unui viitor pentru fiecare aici, la noi în ţară.

Aceasta cere, subliniez încă o dată, stabilitate politică şi un sprijin cât mai larg pentru realizarea unor obiective fundamentale ale României.

Aderarea noastră nu este un scop în sine, ci un instrument politic foarte important pentru a face din România o ţară capitalistă, democratică şi prosperă.

Doamnelor şi domnilor,

Uniunea Europeană se află, desigur, într-un moment delicat ce ţine de durerile de creştere şi de adaptare la competiţia globală. De la 1 ianuarie 2007, România, sunt convins, va deveni al şaptelea membru cu greutate specifică din acest club de elită. Dorim să participăm şi la viitorul şi la construirea viitorului Uniunii Europene ca un jucător în echipă, care aduce o valoare adăugată importantă la efortul conjugat al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Nu ne este indiferent, vă spuneam, nici locul nostru în Uniunea Europeană, dar trebuie să fim conştienţi că până la urmă acest loc va fi determinat de eforturile noastre şi de seriozitatea acţiunilor noastre în procesul de reformă. De aceea, consider că accelerarea reformelor este absolut indispensabilă pentru a face faţă cât mai repede competiţiei europene şi extraeuropene şi pentru a legitima poziţia pe care o revendicăm, poziţia care noi considerăm că ne revine, de drept, între statele europene.

Miza bătăliei politice din Parlament în perioada următoare ar trebui să o reprezinte, în opinia noastră, competiţia dintre noi în găsirea celor mai bune soluţii în cadrul strategiei de post-aderare. Aceasta este opinia noastră, mecanismul care va garanta utilizarea cât mai eficientă a viitoarei poziţii de membru al Uniunii Europene, pentru realizarea dezideratelor noastre, pentru viitorul României şi al cetăţenilor săi.

Vreau să vă asigur că veţi găsi în PNL şi în reprezentanţii săi în Parlament un partener deschis, loial şi responsabil pentru atingerea acestui obiectiv naţional fundamental, de integrare a României în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Mircea Geoană, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, urmează domnul senator Corneliu Vadim Tudor.

Aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Geoană:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi şi colege,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Suntem astăzi în Parlamentul României pentru a dezbate mesajul şi concluziile raportului Comisiei europene.

Raportul în sine reprezintă, într-adevăr, o radiografie obiectivă a realităţii româneşti, dar concluzia politică a raportului este, din păcate, o decizie de amânare a verdictului final pentru la toamnă şi dacă, într-adevăr, ar fi fost să fie cel mai bun raport pe care l-a avut România din partea Comisiei europene, atunci raportul de ieri ar fi trebuit să fie ultimul raport pe care România ar fi trebuit să-l mai aibă din partea Comisiei europene.

În fiecare an, raportul anului respectiv trebuie să fie, în mod necesar, mai bun ca cel precedent, dar miza pe care Guvernul şi preşedintele România şi le-au asumat în mod explicit a fost că în luna mai vom primi, din partea Europei, un da clar, că 1 ianuarie este necondiţionat data integrării. Din acest punct de vedere nu pot să ascund dezamăgirea personală şi dezamăgirea noastră, ca partid de opoziţie, că acest lucru nu a fost posibil.

Cred că acest moment trebuie privit cu luciditate şi cred că, pe bună dreptate, cei din Executiv care au înregistrat progrese trebuie lăudaţi, dar cei din Executiv care nu au avut steguleţe roşii şi astăzi le au, iar cei din Executiv care au avut steguleţe galbene şi anul trecut şi le au şi acum, trebuie judecaţi şi un simţ de responsabilitate politică trebuie să planeze şi asupra acţiunii Executivului român.

De ce Europa a decis să amâne politic momentul pentru luna octombrie?

În primul rând pentru că există, în continuare, o neîncredere în ireversibilitatea proceselor de reformă din România.

În al doilea rând, un lucru pe care îl ştim cu toţii, această instabilitate cronică, pe care politica românească o are de la alegerile din 2004. Cum să-ţi dea un răspuns clar Europa acum, când în România de fapt avem patru guverne paralele, un Guvern al PD-ului care şi-a prezentat, cred eu timpuriu şi puţin frivol, rezultatele înainte de raportul de ţară, un Guvern PNL, unul UDMR şi unul conservator.

Şi cum să fie stabilitate politică în România când avem două guverne din umbră, unul al PSD-ului şi unul la Cotroceni, un guvern cu 6 guverne este greu de imaginat şi Europa, evident, a preferat să ne mai ţină sub presiune şi cu instrumente de tortură specifice până în luna octombrie.

În al treilea rând, este clar că avem cu toţii o obligaţie să facem ca măcar în luna octombrie să nu ratăm momentul aderării. Riscul amânării aderării României după 1 ianuarie 2007 este încă prezent şi este o obligaţie comună a tuturor oamenilor responsabili, şi a opoziţiei şi a puterii, de a nu rata măcar momentul din octombrie.

Eu apreciez faptul că domnul prim-ministru a avut cuvinte de apreciere pentru fostele guvernări, dar mi-aduc aminte cu regret că la discuţia în aceeaşi sală a Parlamentului României după raportul Comisiei europene din toamna trecută, când PSD-ul a propus exact ceea ce domnul senator Meleşcanu spunea acum câteva minute, un pact pentru Europa, când am propus de trei ori de la această tribună un minim de acord politic pe problemele fundamentale de pre şi post aderare, răspunsul pe care Guvernul l-a avut a fost unul de refuz şi de ....

O voce din sală:

Care Guvern?

Domnul Mircea Geoană:

Guvernul actual... şi de demonizare a opoziţiei.

Nu avem în acest moment, de cumpănă pentru România, să ne schimbăm poziţia. De aceea, pentru ceea ce trebuie făcut până în luna octombrie, dacă va exista din partea Guvernului un program clar, pe baza observaţiilor făcute de Comisia europeană, Partidul Social Democrat este dispus să acorde sprijin, în Parlamentul României, pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Şi, în orice caz, partidul nostru, şi l-am rugat pe Vasile Puşcaş, fostul negociator şef, împreună cu colegii mei, să pregătească un program legislativ tocmai pentru a putea să răspundem criticilor pe care Comisia europeană le-a avut.

Aş vrea să subliniez şi faptul că mai sunt elemente de preocupare din raportul de ţară. Comisarul Olli Rehn a vorbit, în prezentarea de la Strasbourg, de ieri, de mecanisme de protecţie şi de clauze de salvgardare sectoriale. Acest lucru înseamnă că pe lângă obligaţiile pe care le avem pentru luna octombrie există un risc semnificativ ca pe zone de exporturi româneşti, mecanismul de protecţie înseamnă posibilitatea Europei de a bloca temporar exporturi româneşti pe piaţa unică europeană. Şi pe sume de bani, de fonduri structurale şi de coeziune, să existe o sistare a acestor fonduri, clauzele de salvgardare sectoriale pot să coste mulţi bani economia ţării şi pe cetăţenii României.

Dacă Guvernul PSD în situaţii similare, în timpul guvernării noastre a avut de făcut deja un faimos "to do list", o listă de obligaţii necesare, domnule prim-ministru, Guvern dumneavoastră are de îndeplinit, şi vă asigur de sprijinul nostru sincer, un "must do list", o listă obligatorie de acţiuni fără de care mi-e teamă că vom avea surprize şi în toamnă, un lucru pe care nu ni-l dorim şi un lucru la care suntem dispuşi să contribuim, să-l depăşim cu bine.

Aţi vorbit şi dumneavoastră şi a vorbit şi domnul senator Meleşcanu despre faza post-aderare şi vreau să vă spun că într-un document pe care l-am lăsat în numele Partidului Social Democrat la o consultare politică la Cotroceni, am prezentat o schiţă de acord politic pentru faza post-aderare şi am făcut o copie şi pentru celelalte partide parlamentare şi pentru domnul Tăriceanu ca lider al Partidului Naţional Liberal, şi vreau să vă spun că suntem foarte preocupaţi de faptul că în zona de competitivitate economică, în cunoscuta Agenda Lisabona, în acest moment, din 252 de criterii de competitivitate, România îndeplineşte numai unul, unul din 252, iar acel criteriu pe care-l îndeplinim este criteriul de emisii care este datorat scăderii industriei şi a dezindustrializării pe care România a suportat-o în ultimii 15 ani de zile.

Suntem o ţară care ne integrăm cu o infrastructură mizerabilă şi îmi pare rău că într-un an şi jumătate de guvernare nu am reuşit sau nu aţi reuşit să mergeţi dincolo de cifra zero de kilometri de autostradă. Suntem ţara cea mai prost pregătită pentru absorbţia de fonduri comunitare.

Ştiţi cât absoarbe Ungaria sau Polonia din fondurile structurale şi de coeziune, la doi ani după aderare? Polonia 26 şi Ungaria 28. Şi eu vă spun, cu nivelul de pregătire al Administraţiei publice şi cu nebunia din politica românească, vom fi condamnaţi să tragem, probabil, între 10 şi 15%, şi România să devină un contributor net la bugetul european, pentru că contribuţia la bugetul european a României a crescut de la 800 de milioane de euro pe an, aşa cum am încheiat noi negocierile, la aproape 1,2 miliarde de euro pe an. Nu ne putem permite dacă vrem să devenim acea Românie demnă, acea Românie încrezătoare, acea Românie prosperă, de care vorbea premierul Tăriceanu, şi pe care ne-o dorim cu toţii, să devenim contributori net la bugetul european.

Suntem ţara care nu am ajuns încă la un acord politic pentru planul naţional de dezvoltare şi pentru infrastructurile acestei ţări.

Domnule prim-ministru, v-am transmis în urmă cu un an de zile oferta PSD-ului şi a expertizei noastre, pentru că ştim deja care sunt sumele de bani alocaţi României, până în anul 2013. Se vor succeda în mod firesc un număr de guverne la guvernare. Guvernele vin şi pleacă, este jocul democratic. Ce ne împiedică să avem o discuţie serioasă pentru a vedea ca să nu se mai întâmple ce se întâmplă acum când vine un nou Guvern, se întrerup toate programele de investiţii şi de infrastructură, este un lucru nesănătos pentru România. Suntem ţara care avem cel mai slab factor de intensitate energetică, suntem ţara care importăm cel mai scump gazele naturale, suntem ţara care producem cel mai scump energia electrică, suntem ţara care plătim cele mai scumpe facturi la utilităţi, cu salarii şi cu pensii care ştiţi cât de mici sunt.

Suntem preocupaţi de faptul că vom avea nu numai un risc de amânare a aderării, dar un risc de ratare a startului, a debutului României în Europa este la fel de tangibil, este la fel de real.

Vorbeaţi de faptul că România ar trebui să se transforme din cenuşăreasă în prinţesă şi bineînţeles că nu se poate întâmpla acest lucru peste noapte, dar vreau să vă spun că un ritm de creştere economică de numai 4% pe an, în condiţiile în care ritmul Europei Centrale este în medie de 5%, România va mai aştepta încă 20 de ani să eliminăm sărăcia din ţară, şi cu un ritm de creştere de 4% pe an România va fi condamnată să ajungă la media Uniunii Europene, ca nivel de prosperitate, în 30 de ani de acum încolo. Şi nu mai vreau ca Silviu Brucan să aibă dreptate: 20 plus 30 sunt 50 de ani, jumătate de secol e prea mult pentru România. Haideţi măcar să facem din România o domnişoară cochetă în primii ani de după aderare şi într-o femeie puternică şi încrezătoare în 10 ani de după integrare. Acesta este scopul şi aceasta trebuie să fie miza reală a dezbaterii noastre. (În sală discuţii, rumoare).

Ştiam că partea feministă va stârni rumoare în sală.

Ceea ce vreau să vă mai spun este legat de faptul că vorbim cu toţii de stabilitate politică şi ea este necesară.

Domnul prim-ministru vorbea de generalul De Gaulle, un mare om de stat, un mare francez şi un om care a avut nu numai o viziune despre Franţa şi despre Europa, dar a şi inventat Constituţia celei de-a V-a Republici Franceze din care s-a inspirat şi România, şi acest model constituţional, pe care generalul De Gaulle l-a inventat, tot domnia sa, tot generalul De Gaulle spunea că: "În Republica pe care am creat-o preşedintele este cel care conduce zona executivă iar primii miniştri sunt siguranţe în panoul electric; atunci când se încinge instalaţia trebuie să sară siguranţa". Şi acest lucru trebuie clarificat în anii următori, care este raportul real între cele două centre de putere executivă.

Aţi vorbit şi despre libera iniţiativă, domnule prim-ministru.

Da, este o valoare importantă, este o valoare a capitalismului, este o valoare a democraţiei, este o valoare respectată în toată lumea, dar atunci când vorbim despre integrarea în Europa vorbim şi de integrarea în modelul social-european. Românii au aşteptare şi de solidaritate şi de prosperitate.

Şi, faceţi o confuzie gravă, şi v-o spun ca social-democrat, între insinuarea că statul paternalist ar trebui să fie înlocuit cu un stat minimal în economie. România are nevoie de un stat puternic, de un stat eficace, de un stat transparent, de un stat capabil să împingă şi politici sociale, dar să şi reglementeze mediul economic care în România este departe de a fi acel teren perfect şi ideal pe care teoriile liberale uneori îl susţin.

Aţi vorbit foarte frumos şi nu pot să nu susţin dorinţa dumneavoastră de a vedea elite româneşti realizându-se în ţara lor şi vorbeaţi frumos despre elitele de la ţară, din satul românesc. Dar ce elite de la ţară mai putem aştepta în următorii ani când numai 2% dintre studenţii români vin din mediul rural? Ce elite putem să aşteptăm când decalajele de dezvoltare în România se accentuează?

De aceea, a gândi mare, a gândi generos înseamnă să includem în modelul nostru de societate şi o valoare fundamentală. Modelul social-european face parte din modelul european pe care şi guvernele de dreapta, din Europa, îl respectă şi îl promovează.

M-am întâlnit mai devreme, aşa cum au făcut-o şi alţi colegi din Parlamentul României, cu preşedintele Comisiei europene şi cu comisarul pentru extindere. Ştiţi bine că domnul Barroso a fost prim-ministru în Portugalia şi a fost şi în opoziţie, a fost şi la putere. Şi sfatul pe care domnia sa ni l-a dat a fost ca în tot ce înseamnă proiect european să existe un consens naţional, dar în tot ceea ce înseamnă dezbatere politică şi democratică nu ne poate cere nimeni, în această perioadă, ca problemele reale ale României să nu fie dezbătute.

Suntem dispuşi să acordăm tot sprijinul parlamentar pentru îndeplinirea condiţiilor din raportul de ţară, dar ne rezervăm dreptul, ca opoziţie democratică în această ţară, să spunem lucrurilor pe nume, pe zona socială, şi nu cred că este normal ca în spatele unui consens politic obligatoriu pentru a reuşi aderarea la 1 ianuarie 2007, să solicităm opoziţiei să nu-şi exercite dreptul democratic de a critica Guvernul acolo unde există zone largi care nu sunt acoperite de raportul de ţară.

Sperăm ca măcar în ceasul al 13-lea, domnule prim-ministru, să putem să trecem de la declaraţii la fapte politice. Repet, este a treia şi ultima oară când ca preşedinte al Partidului Social Democrat mai facem o ofertă de colaborare pe zona europeană. Am făcut-o de două ori, la modul cel mai sincer, şi am fost trataţi cu ostilitate şi cu vehemenţă.

Dar suntem buni creştini şi avem un interes comun pentru interesul acestei ţări. Facem şi această ofertă ca până în octombrie să putem să rezolvăm împreună aceste probleme şi sper ca măcar de această dată să înţelegeţi că este nevoie de discuţie reală şi că demonizarea opoziţiei este o soluţie contraproductivă. Suntem un partid mult prea responsabil pentru ceea ce are nevoie România ca să nu răspundem provocării acestei perioade, dar avem şi obligaţia să spunem lucrurilor clar pe nume: în România se trăieşte încă prost şi, din păcate, avem o structură de putere şi o majoritate politică precară şi pe cale de destrămare.

Să avem înţelepciunea să împărţim lucrurile obligatorii pentru integrare de lucrurile obligatorii pentru ca România să o ducă mai bine.

Vă mulţumesc foarte mult (Aplauze din partea PSD).

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor din partea Grupurilor parlamentare ale PRM. Urmează domnul senator Cristian Rădulescu.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Aţi spus Corneliu Vadim Tudor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Corneliu Vadim Tudor şi urmează domnul Cristian Rădulescu.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Doamnelor şi domnilor,

Strasbourgul este orăşelul acela alsacian unde cândva, de mult, într-o noapte de inspiraţie divină, un tânăr căpitan francez scria versurile şi muzica înălţătorului marş de luptă Marseieza, devenit mai târziu Imnul naţional al Franţei:

"Haideţi copii ai patriei,

Ziua gloriei a sosit!"

Dar ea, această glorie se construieşte greu şi indiferent cât de mult ai lupta pentru a purta hlamida de purpură a gloriei, ca să dobori zidurile cetăţii Ierihon, cu vibraţiile trâmbiţelor, este nevoie, în primul rând, şi de ajutorul lui Dumnezeu.

Din păcate, de ceva vreme încoace, Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi, românii. În Biblie sunt personaje cărora dumnezeu le primeşte rugăciunea şi jertfa, dar sunt şi altele cărora nu le primeşte nimic, ignorându-le.

În secolul XX, noi, românii, am trăit două experienţe istorice contradictorii. Dumnezeu ne-a primit jertfa din primul război mondial, de 800 de mii de morţi şi ne-a ajutat să recuperăm teritoriile furate de alţii şi să făurim România Mare, deşi totul părea pierdut la un moment dat. În al doilea război mondial, tatăl ceresc nu ne-a mai primit sacrificiul şi, deşi i-am dat mai multe jertfe şi ofrande decât în primul război, ne-a pedepsit, cum numai el ştie să o facă, judecându-ne aspru şi făcând să simţim mânia sa până astăzi şi geografic şi istoric. Ce se întâmplase între timp? Prin ce l-am mâniat pe Dumnezeu? Răspunsul îl ştiu cei din generaţiile mai vechi ca şi cercetătorii acelor vremuri. Timp de două decenii, între 1920 şi 1940, a fost un dezmăţ nemaivăzut în România. S-au degradat moravurile, s-a furat, s-a minţit, s-a ucis. Pe scurt, s-au făcut multe urâciuni înaintea domnului.

Sigur, de la depărtare, odată cu trecerea timpului, se vede altfel, ies în relief realizările, cum este, de pildă, înfiinţarea acum 70 de ani a Muzeului Satului. Fondul problemei constă însă în faptul că aveam un muzeu al satului pitoresc şi minunat, dar aveam un sat real într-o mizerie îngrozitoare.

Anii au trecut, românii au dovedit încă o dată că au o slabă memorie a răului. Cei care au făcut averi colosale în acele vremuri prin jaf sau prin împrumuturi bancare, pe care nu le-au rambursat niciodată, fiindcă a venit războiul şi s-a schimbat regimul politic, s-au reîntors recent în ţară ca fantome, ori prin nepoţi sau prin rude colaterale, la a 7-a spiţă, şi revendică munţi întregi, adică relieful României, palate care n-au fost niciodată ale lor, uzine care la origine fuseseră doar nişte ateliere prăpădite. România a devenit o pradă la discreţia tuturor şmecherilor, aventurierilor şi escrocilor care ne asurzesc cu placa hodorogită a unor şabloane de genul "proprietatea e sfântă" şi "restitutio in integrum".

Dacă proprietatea e sfântă, mama lui Iisus Hristos ce mai este, stimaţi colegi?

O, sfântă mare neruşinare! Ce a ajuns ţara asta? o victimă a celui mai feroce egoism. În toate sectoarele s-a instaurat câte o mafie rapace care şi-a creat şi sisteme de protecţie, printre care şi posturi de radio, de televiziune, agenţii de presă. N-ai voie să te apropii de ei. Concomitent, o echipă de zgomote, bine dresată şi remunerată, care ţipă în numele unei autorităţi false, încearcă să şteargă cu buretele intoleranţei o bună parte din istoria modernă a ţării şi să pună la stâlpul infamiei un popor întreg, culpabilizat, acuzat că n-a fost vigilent atunci când Winston Churchil i-a trasat lui Stalin, la Yalta, pe un şerveţel de hârtie, cu un creion albastru, noua şi criminala configuraţie a Europei de Est.

Alţii au vocaţie economică şi finanţistă şi încearcă să explice tot ceea ce ni se întâmplă prin prisma unor fenomene, cauzalităţi şi serii logice de această natură.

Portativul meu are însă o altă cheie, cea istorică. România se află în plină criză a destinului ei istoric. Primul-ministru a vorbit despre ideea pe care o avea generalul Charles de Gaulle în legătură cu Franţa. Eu aş aminti aici de Emil Cioran al nostru, care într-o carte de tinereţe, scrisă în România, afirma: "Visez la o Românie cu destinul Franţei şi cu populaţia Chinei", încă un deziderat care, bineînţeles, nu se va împlini niciodată. Noi, românii, am fost siliţi cu pistolul la tâmplă să construim ceea ce era imposibil de construit, utopia comunismului, sămânţă de import adusă în ţară pe tancurile sovietice, iar acum suntem siliţi, cu alte ameninţări, să facem drumul înapoi, în sens invers.

Cu alte ţări răsăritene se întâmplă cam acelaşi lucru, iar bruma lor de avans faţă de noi se datorează unui spor de seriozitate şi de pragmatism pe fondul dorinţei occidentului de a le ajuta mai mult, iar aici religia romano-catolică joacă un rol major.

În paranteză fie spus, exact supărarea vaticanului ne trebuia nouă acum, prin periclitarea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, clădire de patrimoniu naţional, unde poate nu se ştie, dar Eminescu suferind, obişnuia să vină şi să se roage, iar regele Ferdinand, cel unificator de ţară, se spovedea, săptămână de săptămână, la arhiepiscopul romano-catolic al Bucureştilor, Reimund Netzhamer.

Ce Dumnezeu, nu le spune nimeni de la Primăria şi Prefectura Capitalei să nu se lege la cap fără să-i doară? Dar ce să ne mai mirăm că se întâmplă ce se întâmplă, când la ambele ceremonii din Bucureşti, prilejuite şi de Ziua Europei, printre altele, la 9 mai, au lipsit şi primarul general şi prefectul Capitalei. Credeţi că oficialii occidentali acreditaţi la Bucureşti n-au observat absenţa acestor două importante notabilităţi? Le-am observat noi şi le-au observat şi aceşti oameni. "Poţi să faci o ciorbă de peşte dintr-un acvariu, dar n-ai să poţi niciodată un acvariu dintr-o ciorbă de peşte", spunea un gânditor polonez, Adam Michnik, referindu-se chiar la trecerile bruşte de la capitalism la socialism şi înapoi, la capitalism, iar Ernest Hemingwy scria că "mai rea decât războiul şi trădarea e laşitatea de care dau dovadă democraţiile burgheze, fiindcă nici ele nu sunt perfecte. Hai să nu ne închinăm la ele ca la sfintele moaşte!"

În fine, un ultim citat pe tema asta din gândirea regizorului americat Stanley Kubryk: "Marile naţiuni s-au purtat întotdeauna ca nişte gangsteri, iar naţiunile mici ca nişte prostituate".

Eu unul cred că naţiunea română e foarte demnă. Atâta doar că a început să-şi cam piardă busola suferind de ceea ce se poate numi o anomalie magnetică. Acum ne aflăm în situaţia asta. Cale de întoarcere nu există. Trebuie să mergem înainte, dar mai trebuie să pricepem că terenul pe care călcăm e minat. Într-un timp fulgerător, practic în câţiva ani, de la nivelarea socialistă s-a trecut la o sălbatică polarizare a societăţii româneşti, care constă în existenţa câtorva zeci de mii de oameni bogaţi şi în viaţa dramatică a 20 de milioane de supravieţuitori, de năpăstuiţi ai sorţii. averi care în occident se fac pe parcursul câtorva generaţii, în România s-au realizat peste noapte. Sunt oare toţi aceşti protagonişti ai topurilor din Revista Capital nişte genii în domeniul economic, ori au făcut invenţii fenomenale care să justifice sutele de milioane de euro pe care le-au agonisit în mod atât de rapid şi enigmatic?

De pildă, prin ce miracol a izbutit un fost sportiv, protejat de toate regimurile, personaj care la începutul anului 1990 avea o avere modestă, de numai 12 milioane de mărci germane, să revină în România ca o pasăre de pradă şi cu nişte simple revere şi stopuri la fileu, garnisite cu câteva fente de corp şi invocarea enervantă a relaţiilor sale pe plan extern, să depăşească în numai 15 ani, suma de un miliard de euro?

De ce nu le dă el reţeta asta uluitoare şi celorlalţi români? Foarte simplu: pentru că personajul a făcut mormanele astea de bani jefuindu-i pe concetăţenii săi, iar astfel de peşteri ale comorilor mai au şi alţii. Şi dacă-i întrebi cum s-au îmbogăţit şi, de fapt, cu ce se ocupă în afara unor speculaţii şi mişcări ale hârtiilor, te acuză că eşte extremist şi nefrecventabil. Eu, unul, ca scriitor şi istoric, nu am auzit cuvântul ăsta. Dar, fireşte, le dau acum o veste bună adversarilor mei: am descoperit că nu sunt perfect. Iată că nu sunt frecventabil.

Un înţelept evreu din secolul al XIX-lea, Ciribi Moise, zicea: " Sunt unii oameni care, când intră în Ţara Românească, sărută bariera, fiindcă vin cu fracuri fără coadă, cizme fără tălpi, pălării sparte şi, peste şase ani, se fac bancheri şi proprietari". Aşa că nu-i de mirare că peste vechea mizerie a societăţii româneşti s-a aşezat un nou strat de mizerie, mai rezistent şi mai deprimant. Cel puţin satul românesc este la nivelul Evului Mediu. Cuvântul, în sine, vine din latinescul fosatum, adică şanţ, şanţ de încercuire şi de apărare, de obicei umplut cu apă.

Iată că, după 1900 de ani, satul nostru a redevenit un şanţ, chiar înconjurat, la modul propriu, de ape. Mitul eternei reîntoarceri, de care vorbea Mircea Eliade, nu-i aşa?!

Starea jalnică a satelor şi a târgurilor de provincie a ieşit la iveală cu prilejul nefast al valurilor succesive de inundaţii. Am văzut cu toţii - şi a văzut şi străinătatea - case de bălegar şi de paiantă, grajduri dărăpănate, garduri de nuiele, burduşite cu coceni, closete în fundul curţii, toate luate de ape ca un decor de butaforie pentru un film ieftin. Acolo locuiau oameni, semeni ai noştri, cu vietăţi cu tot, care se zbăteau să scape de nenorocire şi să-şi salveze viaţa.

Această parte a societăţii româneşti, stimate domnule prim-ministru şi stimaţi domni prim-miniştri care aţi fost la Putere până acum, nu are cum să intre în clubul select al Uniunii Europene! Numai Brâncuşi a reuşit o performanţă de genul acesta, dar el avea geniu. Invitat la o recepţie simandicoasă, unde participa o bună parte din aristocraţia Franţei, fostul elev al lui August Rodin, dar şi viitor părinte al sculpturii moderne, s-a prezentat la palatul respectiv înveşmântat într-o pânză de sac, ca ultimul cerşetor, şi, deşi a arătat invitaţia în regulă, majordomul nu l-a lăsat să intre. Atunci, Brâncuşi a râs, s-a întors pe călcâie, şi-a chemat prietenii, care-l aşteptau în noapte, şi s-a dus la cel mai luxos restaurant din oraşul-lumină. Pe drum, şi-a scos şi pânza de sac de pe el. Dedesubt, avea un frac impecabil, cu papion de catifea şi cămaşă albă ca zăpada. Din păcate, milioane şi milioane de români nu au aşa ceva pe sub zdrenţele cu care umblă. Iar ei, deşi s-ar putea să primească invitaţie la recepţia de gală a Uniunii Europene, nu vor fi primiţi înăuntru.

Cineva, totuşi, a intrat în Europa. A intrat oligarhia, cuvânt care, în greaca veche, înseamnă puterea celor puţini. Au intrat cei din topul Revistei Capital şi ceilalţi bogătaşi, care şi-au depus mari sume de bani în băncile occidentale. Deschid o paranteză: n-am nimic împotriva oamenilor bogaţi şi nici împotriva tuturor celor din Revista Capital, sau din altă publicaţie, "Banii noştri", cu o condiţie: să-şi facă averile pe căi cinstite şi să probeze provenienţa lor. Au intrat şi traficanţii de copii şi de carne vie, de droguri şi de arme, protejaţi şi storşi de profituri de către unele căpetenii ale poliţiei vămilor şi serviciilor secrete, dar şi din diferite partide politice. Ei trăiesc bine, chiar foarte bine. Ei n-au probleme de conştiinţă. Pe ei nu-i deranjează nimeni, nici măcar cu o întrebare, darămite cu anchetă, fiindcă-ţi astupă gura imediat cu "drepturile omului"! Păi, unde ne trezim aici?! Ei sunt protipendada, ei s-au grupat rapid într-o castă a lor, îşi căsătoresc odraselele numai în interitorul acestei caste, precum făceau, nu demult, liderii comunişti din ţările estice. În fine, au învăţat pantomima unor clişee democratice, ba chiar şi jocul de glezne al actelor filantropice, neapărat televizate, al spectacolelor de caritate, al teledoanelor.

Din cauza acestor indivizi fără scrupule, din cauza copiilor de bani gata, care sfidează o populaţie disperată, cu bolizii, cu limuzinele decapotabile şi cu orgiile lor, din cauza imoralităţii deşănţate care se revarsă pe micile ecrane, din cauza risipirii banilor publici pe o literatură pornografică şi chiar pe filme care ridică în slăvi o monstruozitate ca incestul. Ei, bine, din cauza sacrilegiilor săvârşite, împotriva Bibliei şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de nişte aşa-zişi formatori de opinie, Dumnezeu nu mai primeşte jertfa noastră, a românilor. Iar ceea ce s-a întâmplat ieri la Strasbourg este încă o dovadă. Eşecul de ieri - fiindcă este un eşec - seamănă cu eşecul din iulie 1997. Iar această comparaţie mi-a fost sugerată de titlul apărut într-un ziar de dimineaţă: "Vizită de consolare. Barroso şi Rehn, la Bucureşti şi Sofia".

Cine a mai făcut, oare, o astfel de vizită de consolare, după refuzul de a primi România în NATO, deşi sacrificiile fuseseră imense, printre ele figurând şi semnarea unui aberant Tratat cu Ucraina? Bill Clinton. Da, el venise la Bucureşti pentru a ne bate pe umăr şi a ne consola. Aceasta este forma politicoasă a Occidentului de a-ţi da de înţeles că nu are nici timp, nici chef de tine. Romancierul englez Iris Murdoch are o vorbă de spirit pe tema asta: tot ce consolează e fals. Amânarea până la toamnă a deciziei de a fi acceptaţi în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 seamănă cu o corigenţă perfectă. Acum, în mai, la Şcoala Centrală s-au încheiat mediile, ceva mai devreme, desigur, având în vedere că în iunie lumea va fi preocupată de Campionatul mondial de fotbal, obiectiv ratat şi acesta de noi, românii. Iar la disciplina numită "aderare", elevele România şi Bulgaria au primit nota 4. Asta-i realitatea, indiferent cum încearcă unii să o cosmetizeze şi să prezinte un insucces drept un triumf.

Ştiţi că unele publicaţii au o poştă a redacţiei destinată celor care bat la porţile literaturii, iar acolo, în final, se găseşte o mică rubrică: "Deocamdată, nu". O manieră elegantă de a li se spune solicitanţilor că mai trebuie să lucreze, să persevereze, să citească mai mult decât scriu etc. Păstrând proporţiile, cam aşa am păţit şi noi.

Fireşte, domnule prim-ministru şi stimaţi colegi, că vom intra în Uniunea Europeană, iar noi, cei de la P.R.M., credem că asta se va întâmpla, conform aşteptărilor şi calendarului de aderare, chiar la 1 ianuarie 2007. Şi vă vorbeşte cel care a scris efectiv, cu mâna lui, Scrisoarea de la Snagov, din 1995, căreia, ulterior, aveau să-i aducă şi alţii, ce-i drept, unele ameliorări. Atunci a început marşul nostru către Uniunea Europeană.

Aşadar, de primit ne vor primi, indiferent de numărul de steguleţe. În treacăt fie spus, dacă pe lângă steguleţele roşii şi galbene, mai erau şi nişte steguleţe albastre, am fi avut un motiv de bucurie: tricolorul nostru ar fi devenit, în sfârşit, un reper european.

Un analist economic scria: "ne daţi economia, vă dăm aderarea".

Din moment ce circa 75% din economia românească a încăput pe mâna străinilor, unii dintre ei chiar punând monopol pe domenii strategice, pe produse importante, cum este cimentul de pildă, treaba este ca şi rezolvată. De pildă, ziarele de azi scriu că, de când este la austrieci, PETROM şi-a triplat profitul pe trimestrul I al acestui an, câştigul net fiind de aproape 250 de milioane de euro. De ce trebuia să dăm noi cea mai importantă bogăţie a ţării austriecilor? Eu am studiat Istoria la Viena, am fost acolo, îi preţuiesc, îi iubesc, m-au ajutat mult în formarea mea. Dar, ce tradiţie are Austria în exploatarea petrolului? Ce sonde are Austria? Are sonde de bere, dar nu sonde de ţiţei. Deci, PETROM şi-a triplat profitul pe trimestrul I al acestui an, câştigul net fiind de aproape 250 de milioane de euro; un sfert de miliard de euro. E inutil să mai spun ce s-ar fi făcut cu banii ăştia dacă rămâneau în ţară. Dar nu Guvernul Tăriceanu este de vină pentru asta, ţin să fiu corect până la capăt. Asta-i o altă problemă, pe care trebuie s-o abordăm odată frontal: jaful din privatizare.

Aşadar, suntem ca şi intraţi în Europa. Dacă acesta era preţul pe care trebuia să-l plătim, da, ne-am achitat datoria, l-am plătit. Dar nu e totul să intri formal şi procedural în Europa. Mult mai important este să intri în mentalitatea, în logica, în modul de viaţă al Europei. Până una, alta, noi, românii, n-am ieşit definitiv din placenta fanariotă. Avem o dedublare a personalităţii care izvorăşte din bizantinismul lui Procopius din Cezareea şi pe care a descris-o atât de bine Marin Preda în romanul Moromeţii. Trece omul pe uliţă, sau pe stradă, îţi dă "Bună ziua!", tu îi răspunzi, dar, în şoaptă, îl înjuri.

În toiul inundaţiilor de la Dunăre, un post de televiziune a prezentat o scenă incredibilă. În timp ce jandarmii se luptau cu furia apelor, riscându-şi viaţa, efectiv, bărbaţii apţi de muncă dintr-o comună beau şi chefuiau de mama focului. "Ce faceţi aici?", i-a întrebat reporterul. "Păzim cârciuma", a răspuns unul mai cu moţ, probabil purtătorul lor de cuvânt. "Şi cu inundaţiile, cum rămâne?", a insistat omul de la televiziune. "Aaa, păi, inundaţiile sunt la proşti, nu la noi!", a găsit răspunsul cel mai potrivit acelaşi speaker. În alt loc, o babă i-a furat telemobilul unui jandarm care tocmai îşi primejduia viaţa ca să-i pună la adăpost bruma de agoniseală. Anul trecut, unii care aveau bărci le cereau celor izolaţi pe grinduri câte 100 de euro ca să le salveze viaţa. Exemplele pot continua. Ele nu reprezintă o caracteristică, desigur. Sunt izolate, dar creează o stare de spirit şi de nervozitate destul de proastă.

Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că a venit timpul să ne privim mai atent în oglindă, să ne analizăm pe noi înşine ca popor, să evităm nenorocirea ca din popor să devenim populaţie. Tare mi-e teamă că fibra noastră biologică se degradează. Am început să ne obişnuim cu neobişnuitul. Aud că TVR încearcă să lanseze un megasondaj de opinie pe tema "Care e cea mai mare personalitate din istoria României?" Mă tem că pe locul întâi o să iasă ciobanul din Mioriţa, cu fatalismul său poetic, într-adevăr, dar funerar.

Poetul naţional Mihai Eminescu scria ceva, valabil şi astăzi: " De oameni de caracter are nevoie statul, nu de deştepţi cu o morală îndoielnică, fiindcă ei propagă relaţii de vicleşug şi brutalitate".

Doamnelor şi domnilor,

Ca om de presă, nu pot face abstracţie tocmai de presă.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga să încheiaţi, domnule senator.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Voi încheia, dar vreau să vă informez, cu tot respectul, că am promise 5-6 minute de la Grupurile parlamentare ale P.S.D.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Aţi consumat şi 6 minute de la P.S.D.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Mai îmi daţi două, domnule preşedinte Mircea Geoană? Da. Îmi mai dă. (Râsete)

Minute la ei ca la Banu Ghica! Da. (Râsete)

Nuu, n-aveţi de ce să vă temeţi, pentru că vedeţi bine că nu atac frontal nişte oameni şi nişte guverne, dar sunt nişte adevăruri în legătură cu care, stimate domnule preşedinte Nicolae Văcăroiu, v-aş sfătui să luaţi câteva notiţe. Vă vor fi folositoare în cariera dumneavoastră politică! (Râsete)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Voi studia un an de zile discursul dumneavoastră.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bun. Ca om de presă, nu pot face abstracţie tocmai de presă, deşi, după cum spunea Richard Nixon, "presa este a patra putere în stat, pe care nu a ales-o nimeni". Uite, că s-a ales singură, tot aşa cum Napoleon a luat Coroana din mâna Papei şi şi-a pus-o pe cap. În ziarele de dimineaţă întâlnim şi alte titluri şi subtitluri, care ar trebui să le dea guvernanţilor de gândit, ca de pildă: "Milogii Europei"; " Vor fi destui care se vor împăuna zilele acestea pentru performanţa nu ştiu căror steguleţe galbene"; "Ne îmbătăm cu apă rece"; "Să fim serioşi, n-avem ce căuta în Europa!" sau: "eu mă sinucid în direct, dacă în România s-a stârpit măcar 1% din corupţie", a declarat un cunoscut analist politic. Sau ambasadorul S.U.A., Taubman: "la închisoare cu oficialii corupţi!" Treaba asta cu închisoarea mi-a plăcut cel mai mult şi mă bucur că ambasadorul american împărtăşeşte, în sfârşit, politica justiţiară a Partidului România Mare. Mai bine mai târziu decât niciodată!

De altfel, în curând, voi prezenta publicului şi presei proiectul unui important edificiu pe care l-am conceput eu şi l-a pus pe hârtie colega noastră de Parlament, arhitecta Anca Petrescu, care a contribuit şi la edificarea Casei Poporului, în care ne aflăm acum, şi anume "puşcăria mafioţilor", care va fi o închisoare de maximă siguranţă, cu 5 etaje şi o capacitate de 2.000 de locuri. Ţin să avertizez, totuşi, că acolo nu poate să intre orice găinar, ci numai mafioţii autentici, cu acte în regulă, care, prin mijloace pedagogice specifice, vor coopera cu noi în procesul de confiscare a averilor frauduloase pe care le-au făcut.

De altfel, noi, cei de la P.R.M., lucrăm acum şi la un proiect legislativ intitulat "Legea antimafie", fiindcă asta este o altă chestiune reproşată de Comisia Europeană. Lupta împotriva corupţiei nu dă roade. Avem de-a face cu un fel de telejustiţie, de ochii lumii şi ai străinătăţii. Situaţia nu mai poate continua. Totul are o limită.

Stimaţi guvernanţi, fiţi realişti! Aceasta nu e o zi de sărbătoare, ci una de reflecţie şi de meditaţie! Într-o carte de-a mea de aforisme apărută, ce-i drept, pe vremea altei guvernări, mă întrebam ce este un elefant. Iar răspunsul era: un elefant este un şoarece desenat de Guvern. Fiindcă guvernele au tendinţa să-şi supraevalueze realizările. P.R.M. nu este pentru statul paternalist, dar nici dizolvarea funcţiilor statului nu este o soluţie. Europa ne-a mai făcut un duş rece, de parcă n-aveam noi, şi aşa, destulă apă. În vremea asta, nişte paraziţi de o agresivitate sinistră deturnează atenţia populaţiei de la priorităţile reale şi fabrică ţinte false, plătind nişte poliţe şi încercând să-şi elimine adversarii politici.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator ...

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Da, bine ...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator, fac apel la dumneavoastră să încheiaţi!

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bine. Voi formula o concluzie. La mine se termină timpul, asta este situaţia.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog foarte mult.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Eu v-am mai spus-o, mă văd nevoit să repet. Dacă nu eram eu, nu eraţi acolo, ca să mă întrerupeţi pe mine, dar asta este situaţia! (Râsete)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule preşedinte, vă rog foarte mult să încheiaţi.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Bine, bine, vom încheia acum.

Aşa că îi sfătuiesc pe hoţii care se bucură că la 1 ianuarie 2007 România va intra în Casa comună a Europei, că acela va fi de fapt sfârşitul carierei lor de gangsteri, având în vedere că şi ei vor intra, undeva, tot într-un imobil, şi anume în acest Sing Sing românesc, care se cheamă "puşcăria mafioţilor".

P.R.M. face un apel la realizarea unei adevărate solidarităţi naţionale, despre care s-a mai vorbit, atât pentru îndeplinirea obligaţiilor formulate de Uniunea Europeană, ca să putem beneficia de un Raport de ţară pozitiv în octombrie 2006, cât şi pentru a nu ne face de râs odată intraţi în Europa. Străinii nu te respectă decât dacă-i învingi. Haideţi să-i învingem cu armele lor, prin muncă, seriozitate, proiecte şi strategii clare pentru începutul mileniului III. Atât de dificil, dar şi de fascinant! N-o facem pentru noi, ci pentru înaintaşii şi pentru urmaşii noştri. Haideţi să transpunem în viaţă formula celebră a lui Tache Ionescu, rostită în Parlament, în anul 1915: politica instinctului naţional.

Cu Dumnezeu, înainte!

(Aplauze în Grupurile parlamentare ale P.S.D. şi ale P.R.M.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul senator Cristian Rădulescu, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat; domnul deputat, scuzaţi-mă.

Urmează domnul senator Marko Bela.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rădulescu:

Cum spunea cineva, domnule preşedinte, nimeni nu este perfect.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi din Executiv şi Legislativ,

Aş vrea să contrazic de la început pesimismul care caracterizează unele declaraţii ale unor lideri politici, referitoare la faptul că vizita făcută de înalţi demnitari europeni astăzi, în ţara noastră şi în Bulgaria, ar fi o vizită de consolare. Împreună cu o parte dintre dumneavoastră, dintre liderii politici, am fost, în urmă cu câteva ore, într-o întâlnire mai restrânsă cu domnii Rehn şi Barroso şi ştim că aceasta este o vizită proiectată a fi - şi aşa a şi ieşit - de comunicare şi de încurajare. Mai mult decât atât, mi-aş permite să citez din ceea ce, în acel cerc mai restrâns, au spus cei doi demnitari: domnul Rehn a spus că, de câte ori vine în România, remarcă progresele care se fac de la o vizită la alta, iar domnul Barroso şi-a început alocuţiunea spunând, nici mai mult, nici mai puţin, că aduce felicitări părţii române pentru tot ceea ce s-a făcut până acum - şi era foarte clar vorba de acele lucruri care fac obiectul raportului care a fost prezentat ieri la Strasbourg.

Din punctul nostru de vedere, este un raport corect, care subliniază progresele făcute - şi spune foarte clar că sunt foarte multe, chiar strălucite progrese făcute; pe de altă parte, subliniază acele neîmpliniri, care se constituie în locuri unde noi mai avem câte ceva de făcut. Şi vedem în aceasta o abordare responsabilă şi matură a părţii europene care se adresează nouă, românilor, tot ca unor cetăţeni colaboratori responsabili şi maturi şi corecţi, care trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt şi să vedem ce avem de făcut şi de acum mai departe.

Am spus acolo că, datorită faptului că aceleaşi texte au fost interpretate de către partide diferite, în feluri diferite, am o singură rugăminte şi la domnul Barroso şi la domnul Rehn - aceea că, atunci când vor ieşi, să sublinieze încă o dată faptul că raportul prezentat a fost un raport pozitiv şi că ceea ce mai rămâne de făcut este să mergem înainte, cu aceeaşi viteză şi, bineînţeles, în aceeaşi direcţie. Lucru pe care dânşii l-au şi făcut.

Şi, acum, vedem din nou că se reiterează nişte poziţii pesimiste, depresive, ca să le zic aşa şi să nu spun de fapt cum sunt ele, lucruri care contravin, la urma urmei, unui interes naţional. Fiindcă ne tragem voinţa politică, ne tragem seva curajului nostru de a întreprinde ceva în această ţară, din ceea ce vrea populaţia. Românii sunt în continuare cei mai determinaţi, dintre toate naţiile europene, pentru proiectul comun de construcţie europeană. Doi din trei, în acest moment, vor integrarea României în Uniunea Europeană foarte tare, iar noi începem după aceea să dăm unor rapoarte pozitive nişte interpretări extrem de pesimiste. Este o rea-voinţă evidentă, căreia nu-i subscriu. Este nevoie de un efort naţional din partea tuturora, iar unii spun că vor face acest efort şi, în realitate, cer demisia Guvernului, Guvern care a făcut atât de multe, lucruri subliniate în acel raport european.

Nu vrem mângâieri pe creştet, ca nişte copii răzgâiaţi, din partea structurilor europene, ci vrem un parteneriat matur şi responsabil. Nu vrem să ni se dea, înainte de a se termina anul şcolar, bicicleta din vitrină, care ne-a fost promisă. Mai avem încă de învăţat şi mai avem încă de muncit până la acel moment. Şi acel moment va veni.

Sunt reprezentantul unui partid ai cărui miniştri au făcut foarte mult pentru a îndeplini criteriile de aderare. Şi, cu toate acestea, pot să vă spun că în momentul de faţă nu simţim, eu, personal, şi colegii mei, nici un fel de frustrare, fiindcă data referitoare la integrarea efectivă, la aderarea efectivă nu a fost scrisă acolo, în raport. Ştim care sunt limitele pe care un astfel de raport care se referă la două ţări şi care a ieşit într-un anumit context, într-un anumit echilibru de forţă european, deci limitele pe care un astfel de raport le poate avea. Şi ştim, ca şi oameni maturi politic să citim în fiecare virgulă şi în fiecare inflexiune. Dar, populaţia acestei ţări nu are nevoie să fie dezamăgită, tocmai în acest moment în care şi ei şi noi trebuie să facem în continuare eforturi pentru aderare.

Simt nevoia să spun, încă o dată, fără a fi festivist, că meritul îi aparţine în cea mai mare parte echipei guvernamentale, o echipă bună, pe care o sprijinim, care a muncit enorm, pentru ca criteriile să fie îndeplinite. Este vorba de zeci de capitole şi este vorba de sute de măsuri care au fost bifate în această perioadă. Şi sunt mulţumit că am coleg pe Blaga, pe Macovei, pe Boagiu, pe Sulfina Barbu şi vorbesc doar de cei care sunt colegii mei şi au sprijinul Partidului Democrat. Au făcut foarte multe pentru iniţiativă legislativă, pentru restructurare, pentru armonizare şi, din păcate, mai au foarte mult de făcut pentru implementare. Fiindcă steguleţele roşii şi galbene pe care încă le avem în momentul de faţă, sunt pe procesualitate, pe implementare, şi nu pe iniţiativă legislativă. Deci, voinţa există din partea lor şi din partea Coaliţiei la guvernare. Trebuie să-i sprijinim în continuare pentru acest efort deosebit de dur.

Nu putem să ne gândim doar la orizontul lui 1 ianuarie 2007. Cred că o abordare matură din partea noastră ne obligă să ne gândim care este proiectul european al României, care va fi vocea României şi care va fi discursul României, în ansamblu, în concertul european. Nu se termină lucrurile la 1 ianuarie 2007. Este doar un nou început şi pretenţiile vor fi şi mai mari după momentul acela. Ce rol vom juca în Europa? Aceasta este o abordare matură, şi nu să aşteptăm acum premii şi ciocolată.

Partidul Democrat va sprijini, în continuare, prin toţi parlamentarii săi, prin toţi oamenii săi din Executiv şi din administraţia locală, acest efort care ne aşteaptă în continuare.

Vă mulţumesc.

(Aplauze în Grupurile parlamentare ale P.D. şi ale P.N.L.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Invit la microfon pe domnul senator Marko Bela, din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi urmează doamna deputat Daniela Popa.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Markó Béla:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Într-adevăr, momentul actual este important. Sunt de acord cu cei care sunt mulţumiţi de concluziile Comisiei Europene, anunţate ieri. Oricine poate constata că raportul apreciază progresul făcut şi că acest Guvern a reuşit performanţa de a stinge, din cele 14 steguleţe roşii, deja 10, rămânând numai patru.

Nu cred că, măsurând lucrurile în mod raţional, am fi putut spera ceva mai mult. Sunt naivi cei care cred că, cu 7 luni înainte de ianuarie 2007, cineva ne oferă certitudinea şi ne lasă să nu mai facem eforturile maximale, pentru a ne apropia cât mai mult, încă înainte de aderare, de valorile europene. Este în interesul Uniunii Europene să depunem în continuare aceste eforturi şi este, la fel, şi în interesul României.

Deci, în loc de declaraţii puţin festiviste, de pe partea guvernamentală, sau, dimpotrivă, exprimrea unor frustrări din partea Opoziţiei, şi anume că strugurii sunt acri, eu aş propune să încercăm să formulăm şi noi concluziile noastre.

În primul rând, trebuie să înţelegem că atingerea dezideratului intrării în Uniunea Europeană este meritul întregii societăţi, şi nu al unui Guvern, al unui partid, sau al unor persoane. Este meritul clasei politice care, în pofida tuturor defecţiunilor, a reuşit să ducă mai departe acest proces. Inclusiv euroscepticii au avut o contribuţie, fiindcă ne-a ajutat şi critica, după părerea mea. Este meritul diferitelor guverne, trebuie să recunoaştem acest lucru, cu toate că nu în aceeaşi măsură şi nu cu aceleaşi rezultate. Dar, înainte de toate, totuşi, este meritul cetăţeanului de rând care a răbdat şi a sperat în aceşti ani şi încă mai aşteaptă şi speră că-i va fi mai bine cât mai curând.

Aş vrea să cred că, împreună cu alţii, este şi meritul maghiarilor din România, meritul tuturor minorităţilor, că am parcurs acest drum. De ce? Se putea şi altfel? Da, se putea. Şi, de aceea, sunt iresponsabili cei care contestă rolul şi rostul dialogului între majoritate şi minoritate, între români şi maghiari.

Astăzi, avem un alt fel de relaţie între România şi Ungaria, dar şi între românii şi maghiarii din ţara noastră decât acum 10 sau 15 ani.

Ieri, m-a întrebat cineva, destul de iritat, de ce cred că U.D.M.R. a avut o contribuţie esenţială la accelerarea integrării noastre? Aş fi vrut să-l întreb şi eu: cum ar fi fost dacă nu optam, în fiecare moment, pentru dialog, pentru colaborare, pentru un efort solidar cu scopul relansării ţării şi, totodată, şi cu scopul schimbării esenţiale a relaţiilor interetnice?

Am optat, în loc de tensiuni, pentru dialog, aşa cum aţi optat şi dumneavoastră sau cei mai mulţi dintre dumneavoastră, în loc de conflicte, pentru colaborare, şi nu am acceptat nici un moment ca scopurile noastre specifice să fie contrapuse dezideratului comun, integrarea. Contribuţia noastră, sunt convins, a contat foarte mult atunci când NATO sau Uniunea Europeană a luat deciziile potrivite privind România şi sper să continuăm tot aşa. Dar, repet, nu numai noi, ci şi dumneavoastră trebuie să vă puneţi întrebarea, oare care a fost rolul Uniunii Democrate Maghiare în acest proces. Oare, care este mesajul cel mai adecvat către societate, către minorităţi în privinţa Legii minorităţilor despre care, de altfel, se face vorbire şi în raport şi adoptarea căreia înainte de octombrie, de altfel, pe lângă legea finanţării partidelor politice şi o lege privind integritatea morală a demnitarilor, a fost solicitată şi astăzi în întâlnirea cu liderii grupurilor parlamentare de către comisarul pentru extindere. Eu am răspunsul meu, dar nu voi putea să răspund în locul dumneavoastră.

La urma urmei, cu toţii ne referim, de foarte multe ori, la criteriile impuse de Uniunea Europeană, dar nu trebuie să uităm că acestea sunt, de fapt, numai mijloace pentru a crea aici, în interior, o situaţie mai bună tuturor: copiilor abandonaţi sau pensionarilor, tinerilor sau bătrânilor, comunităţilor locale sau minorităţilor naţionale. Un lucru este cert. UDMR s-a angajat să contribuie la realizarea aderării, atât prin asigurarea stabilităţii politice, cât şi prin pregătirea şi priceperea specialiştilor noştri în toate domeniile şi vrem să acţionăm şi mai departe pentru aceste deziderate comune.

Totodată, mai putem formula şi alte concluzii importante. Noi ne mândrim acum că am depăşit Bulgaria în ceea ce priveşte gradul de pregătire. Dar cu puţin timp în urmă a fost invers. Ceea ce demonstrează că niciodată nu avem voie să spunem că lucrurile sunt ireversibile, nu avem voie să credem că zarurile sunt aruncate. Nu. Dacă ne certăm, dacă speculăm fel de fel de scenarii politicianiste, dacă suprapunem interesele de partid sau de grup, intereselor comune, atunci în continuare avem un risc al amânării. Acest lucru reiese clar din concluziile Uniunii Europene.

Uniunea Maghiară din România este şi va fi partener şi în viitor cu cei care vor stabilitate politică, vor o democraţie parlamentară, o justiţie independentă, o economie de piaţă funcţională, vor drepturi egale pentru toate comunităţile naţionale, vor bunăstare pentru toţi cetăţenii, vor o reformă europeană. Şi în mod firesc ne vom împotrivi de fiecare dată când vom vedea că cineva încearcă să acţioneze împotriva acestor interese comune.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe doamna deputat Daniela Popa din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator şi urmează la cuvânt domnul deputat Sandu Gabriel.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnilor preşedinţi şi domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Raportul de monitorizare prezentat de Comisia Europeană ieri, 16 mai 2006, recunoaşte progresele făcute de România şi menţionează data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea la Uniune. Nu mai avem steguleţe roşii în domenii care puteau activa clauza de salvgardare: combaterea corupţiei şi securizarea frontierei. Din cele 14 steguleţe roşii din octombrie 2005, România are acum doar patru. Acestea au caracter tehnic şi pot fi rezolvate.

În 2005 ne situam în urma Bulgariei, iar acum, după 7 luni, raportul referitor la România este mult mai bun. Mesajul dat de oficialii europeni este acela că reformele trebuie continuate în ritm susţinut.

Aşa cum spune aşi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, Uniunea îşi respectă angajamentul, menţinerea datei de 1 ianuarie 2007, dacă reformele se continuă. Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, declara ieri în plenul Parlamentului European că dacă în ultimii 2 ani nu s-au înregistrat semnale negative prevăzute de Comisia Europeană pentru ultimul val din 2004, putem spera că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu România şi Bulgaria. Transformările din cele două ţări sunt un succes şi au creat o zonă de dinamism economic şi stabilitate în sud-estul Europei, atât de necesar Uniunii. Acesta este un motiv în plus ca ţările Uniunii care n-au ratificat până acum Tratatul de Aderare să-l ratifice în cel mai scurt timp.

Poettering, liderul popularilor europeni, a susţinut ideea că Uniunea nu mai trebuie să dea lecţii, ci să aprecieze drumul greu străbătut de România şi Bulgaria după 45 de ani de comunism. Evoluţiile acestor ţări reprezintă o parte a succesului european, acesta determinând creşterea încrederii în Uniunea Europeană.

Schultz, liderul socialiştilor europeni, a militat pentru discuţii ferme cu guvernele celor două ţări, stabilindu-se clar criteriile ce trebuie îndeplinite.

Wattson, liderul liberalilor din Parlamentul European, a remarcat că atât România, cât şi Bulgaria nu trebuie evaluate mai riguros decât celelalte ţări care au aderat în ultimul val.

Eşuarea aderării la 1 ianuarie 2007 ar fi un eşec şi al Uniunii. Uniunea nu trebuie să piardă din vedere faptul că extinderea înseamnă crearea de noi locuri de muncă, îmbogăţirea culturii, România şi Bulgaria reprezentând pentru uniune adăugare de valoare.

Felicităm Guvernul pentru performanţă, dar trebuie să fim cu toţii conştienţi că integrarea în uniune nu este strict realizarea Guvernului. Cu toţii am participat la acest complex proces, întreaga populaţie a României a suportat şi va mai suporta costurile integrării.

Aspiraţia României de a se integra în Uniunea Europeană este expresia firească a identităţii de idealuri, valori şi principii, a vocaţiei noastre de ţară democrată, profund ancorată prin tradiţii, cultură şi civilizaţie în spaţiul unic european.

Cu toţii am fost şi suntem de acord că dacă normalizarea României s-ar face numai prin voinţa Uniunii Europene, chiar depăşind dificultăţile economice, România ar căpăta pentru totdeauna un deficit de personalitate politică, şi România trebuie să se integreze cu demnitate în Europa. România face eforturi mari, paşi uriaşi pe drumul integrării şi paşii îi face pe drumul bun, pe drumul corect.

Firesc, pe orice drum sunt reguli şi condiţii de parcurs care trebuie respectate. Şi România are capacitatea şi voinţa politică necesară să le respecte, astfel încât data de 1 ianuarie 2007 să fie data aderării noastre la Uniune.

Acest raport, precum şi raportul evaluator din toamnă nu vor fi ultimele examene pentru România.

Noi, membrii ai Partidului Conservator, considerăm că este de datoria oamenilor politici de a prezenta românilor oportunităţile şi constrângerile aderării noastre la marea familie europeană.

În plus, partidele politice trebuie să fie mai puţin interesate de disputele inter şi intrapartinice şi să ţină cont de nevoile populaţiei, conlucrând cu ea în procesele de luare a deciziilor.

Astfel, în procesul de extindere apar diferite probleme pe care Uniunea trebuie să le soluţioneze, iar populaţia României trebuie să le cunoască. Este vorba de instrumente politice neadecvate, este vorba de concurenţa care influenţează disparităţile regionale după lărgirea Uniunii, fondurile structurale fiind insuficiente, conducând chiar la apariţia unor crize sociale regionale, diferenţa evidentă dintre ţările care s-au integrat în primul val, faţă de cele ce se integrează în valul II, III sau IV, din cauza unui management defectuos privind procesul de integrare, şi nu în ultimul rând, politica agricolă impusă prin acquis-ul comunitar noilor ţări integrate a condus pentru aceasta la creşterea preţurilor la consumatori, afectând în mod real categoriile sociale sărace.

Dar care pot fi în principal costurile pentru România?

În primul rând este vorba de costuri de implementare a normelor şi politicilor europene. Implementarea acquis-ului comunitar, costuri generate de crearea sau modificarea cadrului instituţional, costuri de formare a resurselor umane, costuri legate de asumarea obiectivelor comunitare de politică economică.

În al doilea rând, costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor definite de normele şi politicile europene. Este vorba de modernizarea infrastructurii de transport, standarde de muncă şi protecţie socială, protecţia consumatorilor, standarde de calitate, standarde de mediu.

Tot în această categorie se includ şi costurile derivate din procesele de liberalizare a circulaţiei mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Cea mai mare parte a acestor costuri afectează competitivitatea firmelor româneşti.

În al treilea rând, costurile legate de asumarea statutului de membru al Uniunii Europene se vor materializa după aderarea la Uniune şi includ contribuţiile la bugetul comunitar şi participarea la instituţiile europene. Şi, nu în ultimul rând, costuri legate de modernizarea economiei româneşti, care sunt legate direct de modernizarea capacităţilor productive, de creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor româneşti, pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din Uniunea Europeană.

Dar ce înseamnă pentru România oportunitatea integrării în Uniunea Europeană? Înseamnă, în primul rând, să folosim sprijinul Uniunii pentru a avea propria stabilitate financiară prin redistribuţia de fonduri comunitare către regiunile mai puţin dezvoltate, către o dezvoltare durabilă în Europa.

În al doilea rând, înseamnă să beneficiem nu numai de finanţările nerambursabile puse la dispoziţie pentru dezvoltare, dar şi de securitatea şi puterea conferite pe termen lung de statul de membru.

Şi în al treilea rând, înseamnă să participăm în mod activ la politicile comunitare care au ca principal scop bunăstarea cetăţeanului, să beneficiem de oportunităţile oferite de piaţa internă şi de apartenenţa la una dintre cele trei mai puteri economice la nivel mondial.

România va beneficia de...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga să încheiaţi, doamnă deputat, aţi depăşit deja cele 3 minute.

Doamna Daniela Popa:

Va beneficia de posibilitatea de a participa în cadrul Uniunii la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-şi promoveze şi să-şi apere mai bine interesele.

Stimaţi colegi,

După 50 de ani de izolare, România a considerat că a venit timpul să redevină o ţară europeană, să adopte spiritul european, punerea în practică a acestor deziderate fiind posibilă numai prin aderarea la Uniune.

Întrebarea care s-a ridicat şi pare a aştepta şi în prezent un răspuns a fost cât de pregătite sunt România şi Uniunea să facă faţă exigenţelor unui proces de extindere. Un răspuns a fost dat ieri în Parlamentul European la Strasbourg. Urmează, firesc, un nou răspuns al României în îndeplinirea criteriilor de aderare, criterii care vor stabili rutele pe care se va înscrie România în cursa pentru eficienţă, competitivitate, dezvoltare şi stabilitate.

Partidul Conservator îşi doreşte enorm integrarea la timp în Uniunea Europeană. Pentru acest deziderat am intrat la guvernare, asigurând astfel stabilitatea politică a ţării, criteriu îndeplinit de România.

Vă mulţumesc. (Aplauze sporadice.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Invit la microfon pe domnul deputat Sandu Gabriel din partea grupurilor parlamentare ale PNL şi urmează domnul deputat Mihai Tănăsescu.

Domnul Gabriel Sandu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

În România a început a se munci. Doresc să încep prin a felicita Guvernul, Parlamentul, Societatea Civilă şi toate celelalte instituţii implicate pentru cel mai bun raport al comisiei europene primit de România până acum. Şi nu o fac întâmplător. O fac pentru că aceasta este o mare reuşită în lungul proces al integrării. România a reuşit ca în doar 7 luni să rezolve marea majoritate a problemelor ridicate de Comisia Uniunii Europene, cele 4 steguleţe roşii rămase a fi de rezolvat fiind de ordin strict tehnic. Integrarea în Uniunea Europeană este un proces continuu, etatizat şi trebuie perceput ca atare. Raportul de ieri a fost încă un test contra cronometru pe care România l-a trecut cu brio.

În mod sigur, Guvernul condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu va realiza integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Nu cred că este deloc întâmplător faptul că Partidul Naţional Liberal a guvernat în cele mai impoortante momente ale istoriei României: 1866 - elaborarea primei Constituţii moderne a României; 1877 - câştigarea independenţei de stat; 1918 - Marea Unire; 1923 - modernizarea şi reformarea României printr-o nouă Constituţie.

Nu trebuie să uităm cum arătau rapoartele comisiei europene din anul 2004. Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a ales să joace totul pe cartea performanţei, renunţând la metodele populiste cu care am fost obişnuiţi mult prea mult timp. Guvernul a avut voinţa şi susţinerea politică dublată de competenţa necesară pentru a accelera evoluţia României în numai 18 luni de guvernare.

Miniştrii liberali au fost în linia întâi, făcându-şi temele pentru integrare. Cred în capacitatea şi în maturitatea clasei politice de astăzi de a trece peste interese politice sau de orice altă natură şi de a face din România prioritatea zero a agendei lor de lucru.

Am convingerea că, în viitor, rolul Parlamentului va creşte foarte mult, datorită faptului că această instituţie este unicul garant al unei democraţii autentice în societatea modernă europeană spre care tindem. Faptul că în ultimele 7 luni, 10 din cele 14 probleme marcate cu steguleţ roşu, semnalate de Comisia Uniunii Europene, au fost eliminate, se datorează cabinetului de miniştri ai coaliţiei de guvernare.

Guvernul nu s-a temut dă adopte măsuri dure, dar necesare pentru ca România să se întoarcă la drumul spre integrare de la care se abătuse foarte mult. Au fost adoptate o serie de măsuri pur liberale care au produs o adevărată revoluţie. Reformele au început cu introducerea cotei unice de impozitare de 16% care a scos la lumină 100 de mii de locuri de muncă şi a atras investiţii străine de peste 5,2 miliarde de euro.

PNL, Alianţa D.A. şi Coaliţia de guvernare realizează cu toată seriozitatea ca acum mai mult ca oricând continuarea reformelor şi eforturile susţinute vor fi componentele care vor asigura rezolvarea tuturor problemelor şi vor asigura aderarea la 1 ianuarie 2007. 16 mai 2006 va avea considerarea şi aprecierea pe care le merită cu adevărat, atunci când România va fi egală oricărui stat european şi mai ales când România va reveni în familia europeană, acolo unde este locul. Ne-au trebuit 17 ani să înţelegem adevăratul sens pe care democraţia trebuie să-l aibă pentru români şi România. Adevărata provocare va începe la 1 ianuarie 2007.

România a pierdut 60 de ani pentru a ajunge din nou în Europa, de care nu ar fi trebuit despărţită niciodată. Am convingerea că termenul de încă 5 luni nu este un semnal dat pentru amânare, ci este un semnal pentru a continua reformele în acelaşi ritm. Astăzi este momentul când România are nevoie mai mult ca oricând de efortul concentrat al societăţii civile, al Guvernului României, dar mai ales al Parlamentului României.

Stimaţi colegi,

Astăzi nu mai are importanţă în ce parte a acestei săli ne aflăm. Obiectivul nostru, al tuturor, este integrarea europeană.

Vă urez succes şi vă mulţumesc.(Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul deputat Mihai Tănăsescu din partea grupurilor Partidului Social Democrat, şi urmează ultima luare de cuvânt, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Este, într-adevăr, un moment foarte important acest raport din 16 mai pentru România, un raport care vine şi pune bazele unui proces lung pe care România l-a început cu 11 ani în urmă, atunci când şi-a depus scrisorile pentru a deveni un membru al Uniunii Europene.

Mai avem puţin şi sper că 1 ianuarie 2007 să fie o dată care va fi statuată ca acea dată în care România va fi membru al Uniunii Europene.

Dar pentru a ajunge la acest lucru, sunt foarte multe lucruri de făcut. Spuneau mulţi colegi, inclusiv premierul ţării, că trebuie să continuăm reformele, că trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce va urma în perioada următoare şi sunt absolut de acord că acest lucru trebuie să fie un punct ţintă pentru toţi, atât membri ai Parlamentului, cât şi membri ai Executivului.

Raportul prezentat are unele steguleţe roşii care, sigur, nu ar fi trebuit să apară, ele sunt, sunt steguleţe care, probabil, urmează să fie remediate, şi am această convingere, dar dacă citim atent raportul prezentat o să vedem că nu sunt foarte multe steguleţe pe nişe probleme care România începe să aibă probleme din ce în ce mai mari, iar dacă nu sunt tratate la timp şi nu sunt luate măsuri acum, ele pot deveni nişte lucruri foarte negative în perioada anilor următori, când probabil Cabinetul Tăriceanu nu va mai fi în funcţiune.

Este foarte clar că un element foarte important, şi subliniat în raportul de ţară, este cel legat de stabilitatea economică. Acest lucru, cred eu, este o valenţă absolut esenţială pentru ca România să poată să înainteze şi să-şi manifeste forţa pentru a deveni o economie nu numai competitivă care, din păcate, în anul 2005 a pierdut foarte mult, dar cred eu şi o economie cu o productivitate ridicată care, de asemenea, din păcate, anul trecut a pierdut foarte mult din ritmul de creştere.

Avem încă o încetinire a creşterii economice şi Comisia Europeană subliniază acest lucru. Eu cred că toate forţele şi toate elementele de politică şi strategie trebuie să fie şi să vină în întâmpinarea acestei remarci şi cred că perioada anilor următori România are nevoie într-adevăr de o creştere economică mult mai robustă, mult mai susţinută şi poate, într-adevăr, să revină la o creştere economică în care investiţiile, în care problemele legate de industrie şi aşa mai departe, vor deveni elemente primordiale şi elemente de fond în creşterea economică.

Avem şi, din păcate, ne confruntăm în aceste zile şi în această perioadă de timp cu deficite externe foarte mari. Se adânceşte această prăpastie din ce în ce mai mare, ea a fost în 2005 foarte adânc făcută în politica economică, în 2006 prevede, de asemenea, creşteri mari de deficite externe, iar în 2007, când România va fi membru al Uniunii Europene acestea vor creşte şi mai mult.

Eu cred că aici trebuie văzută o viziune şi, din păcate, nu o avem până în prezent, a actualului Guvern, vizavi de cum trebuie combătută această problemă cu care România se confruntă şi cum România şi Guvernul vine în întâmpinarea politicii Băncii Naţionale pentru a reuşi să combată acest deficit de concurent. Mai mult, şi sper ca în perioada următoare să existe o colaborare şi o coroborare mai puternică a politicilor guvernamentale cu cele ale băncii centrale pentru a ţinti un obiectiv absolut important pentru România, şi anume acela ca procesul de dezinflaţie să fie un proces care într-adevăr să aibă un ritm accelerat şi un ritm care să conducă într-adevăr România spre atingerea acestui element de convergenţă nominală cât mai rapid.

Din păcate, şi ieri guvernatorul Băncii Naţionale critica politica guvernamentală vizavi de măsuri care au fost luate în ceea ce priveşte creşterea inflaţiei şi cred eu că acest tip de comportament guvernamental care vine în paralel cu o politică a Băncii Naţionale nu ar mai trebui să aibă loc în perioada următoare. Să nu uităm că Banca Naţională sterilizează foarte mulţi bani şi raportul de ţară o spune, iar această sterilizare nu face decât să ducă la pierderi din ce în ce mai mari ale Băncii Centrale, pierderi care, sigur, în momentul de faţă nu constituie un pericol, dar dacă ele vor continua în mod cert vor duce la un nou puseu inflaţionist în România.

Spune raportul de ţară că reforma fiscală a avut un impact puternic prociclic şi a cauzat o pierdere de venituri de cel puţin 1% din p.i.b. Sunt de fapt cuvintele raportului pe care l-am primit ieri. Este reforma fiscală a lui 16%, nu vreau să intru în amănunte, dar această concluzie a Comisiei Europene vizavi de faptul că această reformă fiscală a avut un impact negativ trebuie, cred eu, să dea de gândit actualilor guvernanţi şi cred în acelaşi timp că soluţiile care vor fi probabil discutate mâine în şedinţa de Guvern privind Codul fiscal, vor veni să răspundă acestor critici şi acestor lucruri cu care România se confruntă de un an şi jumătate.

Sunt alunecări care au avut loc în domeniile politicii de subvenţii, de transferuri care de asemenea au avut un impact negativ în produsul intern brut, anul trecut acesta fiind de peste 1%.

Dar ceea ce este mai îngrijorător, cred eu, este faptul că acum 6 luni de zile cu multă plăcere îl ascultam pe primul ministru, atunci când a venit în faţa noastră să ne prezinte bugetul anului 2006, domnia-sa sublinia foarte clar, că bugetul anului 2006 trebuie să fie un buget cu un deficit foarte mic, propunea şi Parlamentul a aprobat 0,5% din p.i.b. pentru ca bugetul să devină o pârghie foarte importantă a procesului de dezinflaţie. Şi vedem că, numai după câteva luni de zile, acest deficit începe să crească, şi nu numai că începe să crească, el aproape dublându-se prin noua rectificare care a fost făcută, dar prin elaborarea actelor normative de după 1 ianuarie 2006, şi nebugetate, acest deficit al bugetului are o tendinţă crescătoare îngrijorătoare.

Şi, vreau să vă informez, stimaţi colegi, că numai în această perioadă de 5 luni şi jumătate actele normative emise de Guvern aduc un plus de deficit de peste 1%; 1,2% din p.i.b.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat, vă rog să încheiaţi.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Am să închei, vă mulţumesc foarte mult, spunând doar că toate aceste probleme cu care România se confruntă şi probleme care sunt specificate în acest raport trebuie să reprezinte, cred eu, un element de gândire suplimentară şi nu în ultimul rând de măsuri pentru reglementarea lor pe termen mediu şi lung.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Invit la microfon pe domnul deputat Varujan Pambuccian din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Un japonez, al cărui nume n-am să-l dau pentru că sigur n-o să fie reţinut corect în stenogramă şi care a inventat karatele, spunea că în timpul luptei trebuie să te consideri mort. Ca să nu te bucuri şi ca să nu te întristezi de ce ţi se întâmplă.

Cred că aşa trebuie să privim raportul de ţară şi trebuie să-l privim cu toate aspectele lui bune şi rele. Aspectele bune nu trebuie să ne bucure, aspectele rele nu trebuie să ne întristeze, trebuie doar să ne facă să le corectăm cu luciditate. Şi cred că ceea ce contează cel mai mult în lunile care urmează este tocmai această luciditate.

Astăzi la întâlnirea cu preşedintele Barroso a fost dat un mesaj foarte clar şi explicit, în care ni se cerea stabilitate politică. Şi asta face parte din luciditate. Tot astăzi, în întâlnirea cu preşedintele Barroso, ni s-a dat un mesaj foarte clar de continuare a anumitor reforme, chiar dacă ele acum nu mai nici un steguleţ de nici o culoare şi continuarea lor, fără a ne bucura că nu mai au acele steguleţe, este iarăşi o dovadă de luciditate.

Pentru minorităţilor naţionale din România, integrarea în Uniunea Europeană, evident, are un rol fundamental pentru că, şi reafirm lucrul acesta, l-am spus de foarte multe ori de la cest microfon, pentru noi, evoluţiile în sensul democratizării vieţii din România, în sensul creşterii economice, sunt garanţi ai posibilităţii noastre de a evolua normal ca cetăţeni ai ţării, dar şi ca cetăţeni de o altă etnice decât cea majoritară.

Din luciditate face parte şi o autoevaluare pe care va trebui s-o facem corect şi rapid. Cum ne integrăm în Uniunea Europeană? Se discută foarte mult despre dată. Eu cred cu tărie că data va fi 1 ianuarie 2007, dar că lucrul acesta nu este atât de important. Îi acordăm mult mai multă importantă decât trebuie, ceea ce este cu adevărat important este cum o să arătăm în interiorul Uniunii? Şi cred că e foarte târziu, dar în aceste luni, lucrul acesta trebuie să ne frământe.

Temele legislative sunt făcute.

Mai sunt câteva chestiuni care ţin de acţiuni administrative şi am credinţa că vor fi făcute. Problema este cum vom arăta acolo. Pentru că, iată, în ultimii ani, faţa pe care o avem este cea de muncitori cu un nivel foarte scăzut de calificare. Asta este faţa pe care o avem în Uniunea Europeană.

Se spunea, există vorba cu "instalatorul polonez". Şi noi suntem "instalatorul polonez". Or, important este să ne dorim să nu rămânem aşa. Important să ne dorim să arătăm o altă faţă. Şi pentru asta cred că în aceste luni, după ce ne-am făcut temele legislative, ar trebui să începem dezbaterile cu ce facem cu noi. Ce facem cu sistemul nostru de învăţământ? Pentru ce pregătim copiii? În ce ne specializăm? Cum vrem să devenim cetăţeni europeni? Ce fel de energii vrem să folosim? Ce fel de industrii vrem să construim?

Lucrurile acestea le-am amânat de 16 ani. Tot timpul am avut ţinte. Am avut o ţintă care a fost atinsă cu aderarea la NATO, ne-a asigurat securitatea naţională. Acum vom avea a doua ţintă. O vom atinge şi pe aceasta, care ne va asigura un parcurs democratic firesc şi o oarecare dezvoltare economică.

Dar cred că după 16 ani, cel mai important lucru l-am amânat în fiecare an şi nu am reuşit să-l discutăm niciodată. Ce devenim noi ca naţiune?

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am încheiat dezbaterile. O să-l invit pe domnul prim-ministru Tăriceanu să ia ultimul cuvântul, eventual pe concluzii legate de rezultatul acestor dezbateri.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnul Constantin Anton Călin Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Nu doresc să vă mai reţin mult pentru că suntem după o lungă dezbatere. Mulţumesc tuturor celor care au luat cuvântul, subliniind lucrurile pe care le-aţi considerat importante.

Mă simt obligat însă să revin asupra unei chestiuni pe care am menţionat-o în luarea mea de cuvânt anterioară şi care probabil din cauza neatenţiei nu a fost observată. În special am să-l rog pe domnul senator Geoană, pentru că am văzut că a făcut referire, probabil din neatenţie nu a observat ceea ce am propus. Am spus că doresc şi vă propun ca săptămâna viitoare să facem o largă dezbatere, o reuniune care să nu se limiteze numai la atât, ci ulterior să facem un pas mai departe, să constituim o echipă de lucru care să contureze direcţiile strategice pe care mergem în utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune.

Cu alte cuvinte, cred că trebuie să ne punem în mod acut problema ce facem dincolo de 2007, ce facem dincolo de un ciclu electoral. Cred că este interesul nostru, al tuturor să ne aducem contribuţia.

Sigur că Guvernul va veni cu un set de propuneri, dar nu cred că acest set va fi unul exhaustiv. De aceea, contribuţia partidelor politice reprezentate în Parlament, prin liderii politici sau prin experţi, partenerii sociali, societatea civilă, mass-media este foarte utilă.

Cred că trebuie să convenim asupra câtorva direcţii importante şi, aşa cum spuneam, ţine foarte mult şi de capacitatea administraţiei locale măsura în care vom reuşi să absorbim fondurile cât mai bine.

Ţinând cont că la nivelul administraţiei locale avem fie conduceri din partea actualei majorităţi, fie conduceri din partea Opoziţiei, mi se pare extrem de util să participe la această discuţie asociaţiile primarilor de municipii din România, asociaţiile preşedinţilor de consilii judeţene, pentru că în mâna lor va sta o bună parte din aceste fonduri pe care trebuie să le utilizeze în mod eficient.

Guvernul sigur că are datoria să ajute acest proces, are datoria să pregătească proiectele mari de infrastructură şi în această perspectivă doresc să subliniez disponibilitatea pe care o avem pentru ca acest pariu pe care România îl face cu ea însăşi să fie unul cât mai reuşit şi în beneficiul cetăţenilor noştri.

Vă mulţumesc foarte mult pentru luările de cuvânt şi pentru aprecierile pe care le-aţi făcut, pozitive sau mai puţin pozitive, toate sunt utile. Sunt convins că încă o dată avem capacitatea de a ne îndeplini angajamentele pe care ni le-am luat.

Steguleţele roşii care sunt astăzi semnalate nu reprezintă o dificultate majoră. Guvernul are capacitatea să asigure rezolvarea acestor probleme dintre care multe dintre ele sunt deja anclanşate.

Spuneam de Agenţia de plăţi şi intervenţii că este 70% operaţională, restul lucrurilor... am făcut, de asemenea, referiri de detaliu şi nu vreau să revin asupra lor. Deci, puteţi avea convingerea că o dată aceste lucruri fiind rezolvate, dar şi prin continuarea eforturilor în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, să fim într-adevăr pregătiţi, aşa cum îşi doresc partenerii noştri europeni, şi să reuşim o aderare de succes.

După aderare, rămâne integrarea propriu-zisă, la care cu toţii va trebui să fim parte.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Mulţumesc domnului prim-ministru, miniştrilor prezenţi.

Stimaţi colegi,

Am încheiat primul punct.