Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.170/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2010

3. Discuţii procedurale.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule deputat Bogdan Niculescu Duvăz, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Suntem din nou în situaţia, prin insistenţa dumneavoastră, doamna preşedinte, de a conduce, de blocare a lucrărilor acestei Camere.

Ştiţi foarte bine că săptămâni în şir nu s-au putut derula lucrările acestei Camere în mod corect şi constant, pentru că în urma acuzaţiei de fraudă de la Legea pensiilor, s-a cerut către Comisia juridică şi către Parchetul General sancţionarea dumneavoastră.

Am spus-o de nenumărate ori şi o spun pe tonul cel mai calm posibil, doamna preşedinte, că nu putem participa în continuare la lucrările acestei Camere, atâta timp cât dumneavoastră încercaţi, forţând nota, să ne prezidaţi.

Ştiu foarte bine că aveţi intenţia să schimbaţi şi aţi dus lucrurile până într-atât încât în Comisia de regulament aţi ajuns la o concluzie: că preşedintele Camerei Deputaţilor poate decide în locul biroului, practic, împreună cu un coleg, cu un singur coleg.

Este adevărat că faceţi un abuz de majoritate şi nu folosiţi o majoritate aşa cum ar trebui. Este la fel de adevărat că această majoritate este rezultatul deturnării rezultatului votului din 2008, este rezultatul falsificării după alegerile prezidenţiale din 2009 a conţinutului votului popular. Şi din cauza aceasta şi cel care răspunde în principal de această chestiune este preşedintele ţării, Traian Băsescu. Din cauza aceasta ne aflăm în blocaj şi din blocaj în blocaj.

Acuzarea opoziţiei, care vrea să dezbată, care vrea să fie prezentă, care vrea să-şi exprime punctul de vedere şi care vrea şi acceptă că este o opoziţie şi că nu este în cadrul unei majorităţi şi că atunci când majoritatea, dacă se comportă constituţional şi regulamentar, are numărul cel mai mare de voturi, câştigă. Dar nu prin fraudă şi nu prin forţarea drepturilor unei majorităţi.

Acest tip de dictatură a majorităţii este un exerciţiu care din păcate, doamna preşedinte, o să-i atingă pe mulţi dintre dumneavoastră, cei care participaţi astăzi la acest gest.

Noi nu suntem dispuşi să participăm, în continuare, la lucrările fraudate, falsificate ale acestei Camere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat Duvăz, dacă nu aţi fi lipsit de la Comisia de regulament, aţi fi ştiut ce prevede exact Regulamentul.

 

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz (din sală):

Dacă aveţi ceva de spus, vă rog să coborâţi la tribună!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mircea Toader pe procedură, după aceea domnul Olosz Gergely pe procedură şi domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe replică şi procedură. Încep cu replica. Experienţa domnului Duvăz mă face să fiu puţin uimit. Dacă citea raportul comisiei, vedea că finalul raportului nu prevede aşa ceva. E adevărat că eu am gândit aşa, dar de la ce am gândit eu până la ce a ieşit în Comisia de regulament este netă diferenţă. Şi, cu atât mai mult, o să vedeţi că ceea ce există, o cutumă mult discutată, va trebui stabilită prin Regulament.

Referitor la ce am vrut să spun... În al doilea rând, ştiţi foarte bine, doamna preşedinte, că s-a votat în plenul Camerei Deputaţilor, ca în sala de plen să nu existe niciun fel de lozincă sau de alte, cel puţin, prezentări, indiferent ce scrie pe ele, care impietează asupra bunului mers.

Şi vă rog încă o dată să dispuneţi celor care răspund de aşa ceva, să nu mai permită în sală, în sală avem dezbateri, oricând ne putem spune punctul de vedere, dar nimic altceva decât la plenul şi de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Olosz Gergely, vă rog. Imediat după.

Video in format Flash/IOS

Domnul Olosz Gergely:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Tocmai eu am fost la vremea respectivă cel care am cerut să se facă ordine în această sală şi fiind vorba de cea mai importantă instituţie a democraţiei, să nu coborâm sub o anumită limită, în ceea ce priveşte activitatea noastră.

Plenul a luat o decizie, vă rog, doamna preşedinte, să respectăm această decizie şi să faceţi tot posibilul ca să putem continua activitatea şi să putem să ne facem datoria faţă de ţară şi popor.

Mulţumesc. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Drept la replică, domnul Duvăz. O să vă rog să păstraţi liniştea în plen.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamna preşedinte,

Rugămintea mea este, când vreţi să faceţi consideraţii privind prezenţa mea sau alte lucruri despre persoana mea sau altă persoană, să coborâţi la tribună. Dar vreau să-i spun colegului meu un lucru: să ştiţi că interesul naţional nu se confundă cu interesul unei majorităţi, oricare ar fi ea, şi să învăţaţi că o majoritate este întotdeauna efemeră. Ascultaţi această vorbă, o să vedeţi, o să vi-o amintiţi.

Vă mulţumesc mult, stimate coleg şi stimată doamnă, că mi-aţi dat ocazia să fac aceste consideraţii.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnul Gergely.

Video in format Flash/IOS

Domnul Olosz Gergely:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu cer o pauză de consultări între lideri pentru a discuta această problemă, de zece minute, şi între timp v-aş ruga foarte mult, doamna preşedinte, să se facă demersuri pentru a elibera sala de aceste inscripţii. (Se referă la panourile şi steguleţele din sală.)

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Domnul Tăriceanu, ca după aceea să intrăm în pauza de consultări de zece minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Stimaţi colegi,

Mai devreme am auzit aici o intervenţie a unui coleg de-al meu care făcea apel la ordine. Primul lucru pe care doresc să vi-l spun, dacă discutăm de ordine, ar fi să fiţi prezenţi la ora 16,00, când încep lucrările Parlamentului. După aceea putem să discutăm şi celelalte lucruri.

În speţă, ceea ce am scris aici rămâne valabil.(A venit la tribună cu un steguleţ.) Nu perturbă cu nimic lucrările Parlamentului. Din contră, ne atrage atenţia şi vreau să vă spun că astăzi se împlinesc două luni de când a avut loc frauda la votul pe Legea pensiilor. Ne aduce aminte acest mesaj că rămânem statornici în poziţia pe care am adoptat-o, şi anume, că nu putem să permitem în Parlament ca legile să se adopte prin fraudă, că nu putem să cauţionăm prin prezenţa noastră la lucrările Parlamentului un comportament care pune sub semnul întrebării credibilitatea instituţiei şi moralitatea celor care o conduc.

Ca atare, dacă dumneavoastră, domnule Gergely, îmi arătaţi... Domnul Gergely Olosz, îmi cer scuze! Dacă îmi arătaţi vreo prevedere regulamentară care să ne interzică celor din Grupul PNL să arborăm aceste mesaje pe băncile noastre şi ne demonstraţi că acestea ar dăuna ordinii Parlamentului, atunci sigur că putem să discutăm. Până la proba contrarie, ele rămân aşa cum sunt, acolo unde dorim noi să le punem. Şi ştiu că vă deranjează acest lucru şi aveţi la îndemână o soluţie. Această soluţie care ar duce la deblocarea lucrărilor Parlamentului, este, evident, retragerea sau demisia, printr-un act propriu de voinţă, al preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Sigur că, aşa cum v-aţi comportat în ultima vreme şi declaraţiile pe care le-aţi făcut, mă fac să mă îndoiesc că veţi lua această decizie care, însă, ar avea menirea să rezolve o problemă serioasă şi care nu face decât să contureze din ce în ce mai adânc, aşa cum v-am spus de nenumărate ori, o serioasă criză politică între majoritate şi opoziţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, aţi epuizat timpul alocat intervenţiei pe procedură...

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Care este timpul?

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Două minute, regulamentar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Două minute. Bine! Vă mulţumesc foarte mult. Vreau să vă întreb: i-aţi cronometrat şi pe ceilalţi colegi de la PD şi de la UDMR?

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sigur că da, domnule Tăriceanu. Da!

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

N-am observat, pentru că au venit de câte două ori.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Pauză zece minute.

Înainte de această pauză de consultări era înscris şi domnul lider al Grupului minorităţilor.

Domnule Pambuccian, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc.

Aş dori să îi cer scuze domnului Tăriceanu şi Grupului PNL pentru întârzierea noastră de astăzi, a grupului nostru parlamentar, se mai întâmplă, am avut o şedinţă de grup mai prelungită, s-a întâmplat şi la grupuri mult mai mari decât noi şi eu cred că aşa se cuvine, pentru că ne-au aşteptat colegii, să-mi cer scuze pentru acest lucru. Repet, se mai întâmplă şi vă mulţumesc pentru înţelegere.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc pentru gestul de eleganţă.

Zece minute pauză de consultări.

Vă mulţumesc.

  ................................................
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolăescu era de ceva timp şi e un spectacol care trebuie făcut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

(A venit la tribună cu un steguleţ.)

Stimaţi colegi,

Dacă doamna deputat Anastase şi-ar respecta funcţia, pe care încă o deţine, nu ar face comentarii. Dar întrucât nu-şi respectă funcţia şi nici pe dumneaei face comentarii care sunt gratuite.

Ce vroiam să vă spun? Pe procedură. De aceea am cerut cuvântul. Am înţeles că săptămâna trecută aţi dat un vot, majoritatea, evident, prin care nu avem voie să punem steguleţe pe masă. Eram curios să ne spuneţi în ce text din Regulament aţi găsit baza pentru o asemenea hotărâre.

În al doilea rând, s-ar putea să vină vremea în care să ne spuneţi şi cu ce haine să ne îmbrăcăm, prin votul dumneavoastră. S-ar putea să ne spuneţi şi cum să stăm în bancă. Iertaţi-mă, vă rog, dar sunteţi mai rău ca la grădiniţă! Poate că, totuşi, bunul-simţ şi seriozitatea ar trebui pe unii să înceapă să-i caracterizeze.

A doua procedură. Avem o decizie veche, de două luni de zile, prin care grupul nostru parlamentar nu poate să accepte ca lucrările Camerei Deputaţilor să fie conduse de un om care este reclamat la Parchet pentru fraudă. Încercăm să aflăm de la Parchet, după două luni de zile, dacă s-a întâmplat ceva. Evident că nu s-a întâmplat nimic.

În continuare noi cerem Parchetului să-şi facă datoria. Dar până atunci, ca să arătăm cetăţenilor că îi respectăm, nu suntem de acord ca şedinţele lucrărilor Camerei Deputaţilor să fie conduse de un asemenea personaj.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să vă controlaţi vocabularul, tocmai din respectul pe care dumneavoastră îl invocaţi vizavi de plen!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Stimată doamnă deputat, eu ştiu că adevărul supără, dar aş vrea să nu fiţi nervoasă. Aşa cum aţi decis să vă bateţi joc de noi, de toţi şi de o ţară întreagă, mergeţi până la capăt şi lăsaţi-ne să vă spunem ceea de gândim, pentru că în Constituţie libertatea de exprimare este garantată, indiferent că vă place sau nu şi aceasta nu este problema noastră.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Eugen Nicolăescu, aţi epuizat timpul alocat intervenţiei pe procedură.

Vă mulţumesc. (Domnului deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu i se întrerupe microfonul.)

Iar respectul cu care vă adresaţi plenului este respectul adresat plenului, şi nu unui om sau altul din plen.

  ................................................
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule Orban, până pregătesc colegii cartelele, o să vă rog să interveniţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

(A venit la tribună cu un steguleţ.)

Doamna preşedinte,

Având în vedere că i-aţi refuzat dreptul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal de a-şi finaliza intervenţia pe procedură, finalizez eu această intervenţie pe procedură.

Şi am să vă spun un lucru, dragi colegi de la Partidul Democrat. Să ştiţi că nu vom renunţa la această formă de protest. Cu fiecare şedinţă în care opoziţia se va retrage de la dezbateri, pentru că dumneavoastră consimţiţi să menţineţi în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor o persoană pe care toată ţara o consideră că a adoptat un act normativ prin fraudă, este problema dumneavoastră, dar pot să vă asigur că vă faceţi dumneavoastră de râs la fiecare sprijin, care se transformă din ce în ce mai mult într-o complicitate la infracţiune, pe care o faceţi, acceptând să o susţineţi în continuare pe Roberta Anastase.

Din acest motiv, vă anunţ din nou că Partidul Naţional Liberal nu poate să fie complice la atitudinea dumneavoastră de a menţine în fruntea Camerei Deputaţilor, instituţia reprezentativă, conform Constituţiei, a poporului român. Şi stau şi mă întreb, oare poporul român trăieşte prin fraudă, prin furt sau prin muncă cinstită, prin corectitudine?

Ca atare, nu vom participa la lucrările Camerei Deputaţilor până nu veţi lua decizia normală, firească într-o democraţie, şi anume aceea de a da la o parte omul care a încălcat legea şi care a permis adoptarea unor legi prin fraudă. (Membrii Grupului parlamentar al PNL părăsesc sala de şedinţă.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Era domnul Dobre, pe propunerea făcută de domnul Mircea Toader.

Domnule Dumitrescu, tot pe propunerea făcută de domnul Toader?

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Eu aş vrea să mă adresez dumneavoastră în calitatea pe care o aveţi, de conducător al acestei şedinţe, şi vreau să vă întreb, ca să nu mai intervin nici pe procedură, nici pe alte aspecte, vreau să vă întreb direct: doamna deputat Roberta Anastase, de ce nu vreţi să mă lăsaţi să lucrez?! De ce nu vreţi să mă lăsaţi să particip la lucrările Parlamentului?! De ce nu vreţi ca împreună cu colegii...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Care e procedura, domnule Dumitrescu? Tocmai pentru că aveţi experienţă parlamentară, declaraţiile politice sunt marţea de la 8,30.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Stimată doamnă, nu fac declaraţii politice, că atunci mă refeream la infracţiunea pe care aţi făcut-o şi nu vreau!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Eu vorbesc de procedura prin care dumneavoastră ...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Păi, da! Aceasta este procedura!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să invocaţi articolul la care vă referiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Procedura este prevăzută în art.74 din Regulament şi aşa mai departe şi Constituţia care vorbeşte de dreptul parlamentarului de a se exprima. Vorbeşte de dreptul parlamentarului de a participa la activităţile pentru care a fost trimis în Parlament.

Or, dumneavoastră, prin comportamentul dumneavoastră şi prin tot ceea ce faceţi vreţi ca aceşti oameni, care sunt mulţi, se numesc domni şi doamne deputaţi, să-i trimiteţi în comisii, să stea în comisii, pentru ca dumneavoastră să faceţi, prin votul majorităţii tot ceea ce vreţi! De ce nu vreţi să participăm şi noi, domnilor de la PDL, la ceea ce vreţi să faceţi dumneavoastră, să modificaţi Regulamentul?! De ce vreţi să modificaţi Regulamentul sub conducerea unei persoane, că are o problemă de credibilitate?! Regulamentul este cartea sfântă a noastră! Haideţi să o facă domnul deputat Oltean. Eu fac această propunere: propun ca această şedinţă să fie condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Oltean şi să o supuneţi la vot. Să o respingeţi prin vot!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc pentru intervenţia pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Nu puteţi să-mi interziceţi dreptul de a participa la lucrările Parlamentului! De atâţia ani de când particip la lucrările Parlamentului n-am chiulit, n-am lipsit, astăzi sunt venit de la ora 13,00 în sediul Parlamentului...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aţi epuizat timpul alocat intervenţiei pe procedură. Este două minute, conform Regulamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna Anastase, aveţi o problemă cu timpul şi aveţi o problemă, cum spunea marele Iorga, şi cu măsura. Nu aveţi măsură, nu aveţi măsură în nimic şi aceasta pentru un om tânăr care a venit în Parlamentul României ca preşedinte, invocând...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Dumitrescu. Vă amintesc că tot prin Regulament aveţi obligaţia de a participa la plen. discursurile, sigur, vi le puteţi ţine, spectacolul, oriunde vreţi dumneavoastră, dar noi avem de lucru aici.

Domnule Duşa, vă rog. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Stimaţi colegi,...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din păcate, domnule Dumitrescu, culegeţi ce aţi semănat, printr-o astfel de intervenţie nerespectuoasă la adresa plenului, nu la adresa preşedintelui, şi e păcat de experienţa dumneavoastră.

Vă rog, dragi colegi, să-l ascultăm pe domnul deputat Duşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Stimaţi colegi,

De două luni de zile există această dispută în Camera Deputaţilor şi acest blocaj. Soluţia rezolvării, de altfel preşedintele Băsescu a făcut apel la partidele din coaliţia guvernamentală, este la dumneavoastră.

Aveţi mingea în mână. Vă mai dăm timp de gândire o noapte până mâine, poate găsiţi o soluţie pentru a debloca această acţiune care nu ne face cinste nouă şi dumneavoastră, în primul rând.

Aveţi o noapte la îndemână. Gândiţi-vă bine şi poate până mâine reuşiţi să deblocaţi activitatea în Cameră. Până atunci, noi nu vă deranjăm. Vom părăsi sala. (Membrii Grupului parlamentar al PSD+PC părăsesc sala de şedinţe.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Acum, intervenţii pe procedură. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Doamna preşedinte, dacă-mi permiteţi?

Mi se pare că această continuă călcare în picioare a Regulamentului depăşeşte limita bunului-simţ, inclusiv zâmbetele colegilor din majoritate, sau râsetele.

Suntem, totuşi, în Parlamentul României. Aţi făcut o modificare a Comisiei, abuzivă...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu s-a făcut nicio modificare, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Doamna preşedinte, nu v-am întrerupt!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Încercam să corectez o informaţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Dacă-mi permiteţi? Aţi făcut-o fără să se facă o analiză, fără să se facă o consultare, fără o discuţie în birou. Este în afara regulii.

Deci, doamnă, transformaţi acest Parlament într-un circ. Nu are nicio legătură ceea ce se întâmplă aici cu democraţia, cu regulile europene.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Nu pot să vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vreau să fac o precizare pentru plen, astfel încât toată lumea să înţeleagă despre ce este vorba, deşi sunt convinsă că cei prezenţi în sală au înţeles exact. Este vorba de înscrierea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre pe care-l vom dezbate şi-l vom supune la vot. Nu este vorba de nicio modificare. Încă nu a fost operată această modificare. În rest, iarăşi, declaraţii politice.

Domnul deputat Solomon, dar, de fapt, era domnul deputat Popa. Domnul deputat Dumitrescu, dar cred că nu e nicio problemă. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Marius Popa:

(A venit la tribună cu un steguleţ.)

Doamna preşedinte, vreau să vă anunţ că o să vă fac o plângere penală pentru un abuz în exercitarea funcţiei şi o să-l citez pe domnul Georgian Pop ca martor, pentru că dînsul v-a anunţat că am solicitat să-mi daţi cuvântul pe procedură şi aţi refuzat, timp de o jumătate de oră, aproape, să faceţi acest lucru. O dată.

A doua. Şirul abuzurilor dumneavoastră în conducerea şi în exercitarea acestei funcţii este nesfârşit. Vreau să vă aduc aminte că Regulamentul nu vă permite să interveniţi şi să faceţi remarci în timp ce un coleg ia cuvântul pe procedură, sau pe orice alt subiect. Dumneavoastră puteţi eventual să limitaţi dreptul la cuvânt, în termenii regulamentari.

În al treilea rând, vreau să vă spun că vizavi de supunerea la vot a interzicerii dreptului nostru la liberă exprimare, pentru că asta este, nu deranjează pe nimeni, nu perturbă lucrările, ca să supuneţi la vot aşa ceva, ar fi trebuit ca respectiva problemă să fie înscrisă pe ordinea de zi. Or, ea nu era înscrisă pe ordinea de zi, nu înţeleg cum aţi supus-o la vot, este o altă încălcare a Regulamentului, la care dumneavoastră v-aţi pretat. Deci, aşa cum spuneam, este un şir nesfârşit de abuzuri.

Daţi-mi voie să vă fac cadou acest steguleţ. Există o tehnică de a învăţa, aceea de a afişa anumite date pe care nu le poţi reţine, ca să le ai în permanenţă în faţa ochilor şi, în felul ăsta, să te ajute să reţii. Poate că dumneavoastră staţi prost cu sesizarea evaluării numerelor, aşa că, dacă o să vă păstraţi steguleţul în faţă, o să puteţi constata şi poate veţi reţine că 80 nu este egal cu 170 şi o să depăşiţi o primă etapă în dezvoltarea dumneavoastră viitoare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Cel mai bine i-aţi face cadou domnului Mihai Voicu, responsabil de numărarea voturilor, şi dumneavoastră, personal, care nu aţi fost de acord cu reluarea votului. Jumătate din Grupul PNL, da? Aşa că o să am grijă să i-o dau secretarului data viitoare.

În ceea ce priveşte plângerea penală, cu siguranţă, proba indubitabilă este intervenţia dumnealui pentru abuzul făcut de mine.

Domnul deputat Dumitrescu. Vă rog, intervenţie. Drept la replică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Aţi dorit să manipulaţi Parlamentul, invocând altceva decât ceea ce am spus eu.

Nu au plecat colegii mei din această sală din cauza mea, ar fi şi hilar, au plecat din cauza dumneavoastră. Aţi înţeles bine acest lucru şi este cu atât mai grav cu cât un om politic tânăr, ca dumneavoastră, îşi pierde toată credibilitatea în faţa opiniei publice prin astfel de gesturi. Eu nu am să calific şi nu am să vă calific nici ca persoană, decât cel mult ca şi comportament. Comportamentul dumneavoastră este mai mult decât descalificant, comportamentul dumneavoastră şi faptul că ţineţi să conduceţi şedinţa în aceste condiţii este o dovadă foarte clară că aţi ajuns mult prea repede unde aţi ajuns şi, probabil, aşa cum este viaţa, care se răzbună, veţi pleca tot atât de repede, aşa cum aţi ajuns.

Îmi pare rău, pentru că v-am cunoscut ca o persoană care promiteaţi, îmi pare rău pentru că aţi venit şi am crezut în dumneavoastră, când aţi preluat lucrările în calitate de preşedinte în acest Parlament, şi aţi vorbit despre credibilitate, aţi şi întreprins întâlniri cu cetăţenii, aţi făcut lucruri interesante, n-aţi crezut în ele. Astăzi se dovedeşte că aceste lucruri au fost false şi lucrul cel mai grav pentru un om politic este să fie fals.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sunteţi patetic. Vă cunoşteam membru PDL, sunteţi astăzi membru PSD. E-n regulă şi chestia asta. Mai multe comentarii nu mai sunt de adăugat.

Domnul Zgonea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna preşedinte, nu aş fi vrut să intru pe procedură, dar aş vrea să vă reamintesc că întotdeauna o să fiu aşa, ca apa, picătura chinezească, că art. 129 şi 144, ca să mă refer pe procedură, nu vă permiteau. Şi vă spun ce v-am spus şi atunci. Dumneavoastră trebuie, înaintea votării, nu înaintea votării votului final, ci înaintea votării, aşa se interpretează. Articolul respectiv scrie că trebuie să verificaţi cvorumul, fie cerând secretarilor, fie din proprie iniţiativă. Cvorumul legal poate-l interpretez eu greşit, vă las pe dumneavoastră să-l interpretaţi.

De aceea, orice supuneţi la vot, fie cu cartelă electronică, fie prin ridicare de mână, aveţi cele două obligaţii dumneavoastră, fie din proprie iniţiativă, fie să cereţi secretarilor de şedinţă, după care aveţi articolele care vă obligă să luaţi decizii în consecinţă. De câte ori faceţi o asemenea chestiune, vă rog frumos să vă gândiţi la cele două articole - acum şi în viitor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Art.144 alin.(3): "Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la şedinţele de vot final de către preşedinte, imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar". Dacă mai era ceva de clarificat.