Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 februarie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 februarie 2017

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2016 pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 420/2016). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 420/2016

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Guvernul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Attila Gyorgy:

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016 privind completarea Codului fiscal se restabileşte regimul de favoare pe care legislaţia în vigoare până la data de 31 decembrie 2015 îl acorda, respectiv extinderea scutirilor şi pentru soţii, respectiv soţiile veteranilor de război şi văduvelor de război.

Susţinem raportul comisiei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia pentru buget?

Domnul Badea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Leonardo Badea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art. 456 şi art. 469, în sensul extinderii facilităţilor fiscale şi pentru soţii/soţiile veteranilor de război şi văduvele de război, împreună cu soţii/soţiile lor, respectiv de scutire integrală de la plata impozitului datorat pe clădirea de domiciliu, pe un mijloc de transport şi pe terenul aferent clădirii de domiciliu.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Am avut avizul favorabil al Comisiei juridice, al Comisiei pentru apărare şi ordine publică, al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege, cu un amendament prezentat în anexă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Neagu:

Atât eu, cât şi Grupul PNL susţinem această iniţiativă legislativă, pentru că ea vine să completeze şi să aducă o reparaţie normală, morală, şi celor apropiaţi din familiile celor care au decedat în timpul războaielor. Şi cu atât mai mult cu cât am susţinut-o şi în calitate de senator, în mandatul trecut.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul de lege rămâne la votul final, cu amendamentele admise.