Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2021
![]() |
3. | Dezbaterea Propunerii legislative privind exercitarea profesiei de moaşă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România (Pl-x 714/2018) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 714/2018 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Continuăm cu punctul 2 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de moaşă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România; Pl-x 714/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond? Îl invit pe domnul preşedinte sau pe un alt coleg pentru prezentarea raportului, din partea Comisiei pentru sănătate şi familie. Vă rog. |
|
|
În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de moaşă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România, prin adresa Pl-x 714/2018 din 21 noiembrie 2018. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare exercitarea profesiei de moaşă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România, preconizându-se crearea unui for separat de cel al asistenţilor medicali. Potrivit expunerii de motive, un colegiu separat va permite concentrarea efectivă pe implementarea şi dezvoltarea profesiei de moaşă şi pe integrarea rapidă şi eficientă după modelul european, ceea ce va duce la reducerea cheltuielilor inutile prin prevenţie adecvată pe parcursul sarcinii, scăderea medicalizării excesive şi a complicaţiilor la naştere, determinate de atitudinile intervenţionale practicate excesiv, actualmente, în acest domeniu. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul favorabil al Comisiei pentru muncă; punctele de vedere negative ale Guvernului. Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au dezbătut propunerea legislativă în şedinţa online din data de 20 aprilie 2021 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din data de 19 noiembrie 2018. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Trecem la dezbateri generale. Avem o intervenţie la distanţă. Doamna deputat Ileana Cristina Dumitrache. Vă rog, aveţi cuvântul pentru două minute. Vă rog. |
|
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache (prin audioconferinţă): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, Îmi pare rău că astăzi avem pe ordinea de zi, cu propunere de respingere, acest proiect, deoarece profesia de moaşă este fundamentală în orice societate. Naşterea reprezintă o tranziţie majoră în viaţa unei femei, astfel sprijinul şi îngrijirea pe care o primeşte femeia în acest timp sunt critice. Este important să subliniem faptul că cercetările internaţionale au demonstrat că moaşa este indispensabilă în asigurarea serviciilor de sănătate în domeniul gravidităţii şi maternităţii. În cele mai multe state europene serviciile medicale în cazurile care exclud riscurile la naştere se bazează pe exercitarea profesiei de moaşe, iar studiile arată că la nivel global s-a obţinut o scădere a mortalităţii materno-infantile, prin îngrijirea moaşelor, integrarea lor în echipele de îngrijire şi asistare la naştere. În schimb, dacă ne uităm la statisticile din România, vom observa că doar o treime dintre gravide sunt monitorizate şi îndrumate de personal de specialitate, în schimb un număr considerabil de femei nasc fără să fi avut nici măcar un contact cu un specialist pe parcursul sarcinii. România, din păcate, are cea mai mare rată de mortalitate maternă şi infantilă din Europa, dar şi de sarcini nesupravegheate. În prezent, avem o legislaţie lacunară, iar în acest sens am primit numeroase sesizări că moaşele nu pot desfăşura efectiv atribuţiile conferite prin lege, deşi există o ordonanţă în acest sens, Ordonanţa nr. 144/2008. Înfiinţarea, de exemplu, a unor centre de naştere ar însemna că femeile pot beneficia de rambursarea cheltuielilor legate de utilizarea serviciilor furnizate de moaşă, precum şi de instituirea unor ghiduri clare şi protocoale naţionale, prin care să aibă loc uniformizarea îngrijirii în timpul maternităţii şi naşterii. Ar trebui ca în România să existe posibilitatea şi dreptul gravidei de a avea alternativă la clasica îngrijire oferită în cadrul spitalului, atât în perioada gravidităţii, cât şi a naşterii efective, dar şi pe perioada lăuziei. O alternativă reală şi viabilă ar fi posibilitatea ca şi în România să se poată naşte sub îndrumarea moaşei într-o unitate specializată, şi anume aceste centre de naşteri. Respingerea acestui proiect, astăzi, ne obligă, totuşi, să venim cu o soluţie viabilă la o problemă reală. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale. Vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea acestui proiect de lege care rămâne la votul final. |


