Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 noiembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.165/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 noiembrie 2021

3. Informare privind demisia doamnei deputat Rodica-Luminiţa Barcari din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica-Luminiţa Barcari:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Începând cu data de 1 noiembrie mi-am dat demisia din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi am ales să-mi desfăşor activitatea ca parlamentar neafiliat, în semn de protest faţă de actuala conducere a partidului, care la Congresul din septembrie a îngropat democraţia, principiile şi valorile liberale în care am crezut.

Voi rămâne membru al PNL şi îi voi reprezenta în continuare pe cei care mi-au acordat votul şi încrederea lor.

Aroganţa şi diletantismul celor care conduc astăzi partidul au aruncat ţara în haos. Criza sanitară, politică şi economică, afectează profund toţi cetăţenii României.

În aceste zile se poartă negocieri cu toate formaţiunile politice reprezentate în Parlament, pentru a forma un Guvern stabil şi care să rezolve problemele cetăţenilor.

Dragi colegi,

Aşteptăm să negociaţi şi cu noi, grupul dezafiliaţilor, pentru că avem soluţia, dar şi persoana potrivită, pe cel care a avut abilitatea şi ştiinţa de a negocia atât schimbarea Guvernului Dăncilă, dar şi formarea unui Guvern stabil.

Măcar în al 12-lea ceas să vă dea Dumnezeu înţelepciunea de a salva partidul pe care îl iubim atât noi, cât şi cei care ne-au susţinut în atâtea bătălii electorale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Andrei Daniel.

Vă rog, domnule deputat.