Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2022
![]() |
3. | Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi. | ![]() |
||
|
|
Domnule preşedinte, Am rugămintea de a supune votului să mutăm Proiectul de Lege privind căutarea persoanelor dispărute - PL-x 600/2021, de pe poziţia 38 pe poziţia 10. |
|
|
Treizeci şi... cât? |
|
|
38. Pe poziţia 10. |
|
|
Nu există consens? |
|
|
Ba da, există consens. |
|
|
Dacă există consens, nu mai supun votului. |
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Asta înseamnă că poziţia 38 de pe ordinea de zi se mută pe poziţia 10. Alte intervenţii asupra ordinii de zi? Vă rog, domnul Ödön. |
|
|
Domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am adoptat în Comitetul liderilor şi în Biroul permanent ca, mâine, Comisia pentru cultură să poată lucra în paralel cu declaraţiile de la ora 9.00 şi PL-x 562/2020 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii monumentelor de for public nr.120/2006) să-l aducem pe punctul 7 pe ordinea de zi. A dispărut de pe ordinea de zi. Deci să îl introducem pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. |
|
|
PL-x 562/2020 să fie introdus pe ordinea de zi? |
|
|
Da, da. Da, da. |
|
|
Există consens? USR? Da. AUR? |
|
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Da. |
|
|
Da. PSD? Da. Minorităţi? Da. PNL? Da. În regulă. PL-x 562/2020 va figura pe poziţia 7 pe ordinea de zi, prin acordul liderilor. Domnul Popa, mai aveţi o intervenţie? (Vociferări.) Vă rog. Sau... a, domnul Simonis. |
|
|
Aşa e când eşti nepregătit în sală, vezi? PL-x 215/2000? Domnule preşedinte, mulţumesc. Aş dori să supuneţi votului introducerea pe ordinea de zi a PL-x 215/2016 (Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal). Este vorba de un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 286/2009. Este un proiect adoptat cu unanimitate în comisiile parlamentare. La punctul 25, nu contează, nu trebuie făcut astăzi, vreau să se regăsească pe ordinea de zi. Mulţumesc. |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Care e acesta? |
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Ţi l-am citit, cu Steagul României. |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): A! |
|
|
|
Înainte de a supune votului, există...? Nu există. În regulă. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru introducerea PL-x 215/2016. (Vociferări.) (Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.) |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Procedură de vot! |
|
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Dacă nu e... (Probleme tehnice.) ...între liderii de grup, nu se poate introduce în aceeaşi zi pe ordinea de zi. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|
|
Nu a mers! (Vociferări.) |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): E procedură de vot! (Vociferări.) |
|
|
|
În aceste condiţii, nu voi supune votului această propunere. (Aplauze.) Sper să mă aplaudaţi şi când respect Regulamentul împotriva spuselor dumneavoastră. Mai sunt intervenţii asupra ordinii de zi? Nu. Pe procedură, bănuiesc, domnule Simion, dacă doriţi să luaţi cuvântul. Vă atrag atenţia respectuos că la şedinţa Biroului permanent ne-aţi certat că nu purtăm mască. V-aş fi recunoscător dacă v-aţi asculta propriul sfat. |


