Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2022

3. Supunerea la votul final:

   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Stimaţi colegi, lideri de grup, putem începe?

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (PL-x 581/2021) (adoptat);

Capitolul I. Legi ordinare. Adoptări.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; PL-x 581/2021.

Vot, vă rog.

Cu 234 de voturi pentru, 4 abţineri, un coleg care nu votează, adoptat.

Domnul Botez, explicarea votului. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc mult tuturor celor care aţi votat pentru acest proiect.

Acest proiect vorbeşte, de fapt, despre un principiu care ar trebui aplicat mai des în România, în relaţia dintre stat şi contribuabili, şi cetăţeni. Statul trebuie să aibă un rol activ în relaţia cu cetăţenii şi să-i informeze referitor la obligaţiile pe care le au şi să le pună la dispoziţie toate modalităţile de plată, astfel încât cetăţenii să se conformeze fără prea mari probleme.

De asemenea, aş vrea să mai menţionez un lucru, şi anume, acest proiect de lege a fost iniţiat la sugestia unui expert contabil, şi cetăţenii ar trebui să aibă mai multă încredere în toţi parlamentarii şi să vină, să propună legi, pentru că, iată, proiectele iniţiate la sugestia cetăţenilor devin legi.

Mulţumesc mult tuturor! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 333/2021/2022) (adoptată);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

2. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 333/2021/2022.

Vot, vă rog.

Cu 187 de voturi pentru, 5 contra şi 52 de abţineri, adoptată.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114...

(Domnul deputat Dumitru Flucuş solicită să ia cuvântul.)

Nu doriţi totuşi să apăsaţi? Aici nu apare nimic!

Vă rog.

Domnule... opriţi-vă, nu mai apăsaţi şi... de două ori!

Domnul Flucuş Dumitru, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Flucuş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este un început acesta, prin care reuşim să protejăm şi ursul, dar trebuie să protejăm şi oamenii.

Este evident pentru toată lumea că nu doar în intravilan se întâmplau atacurile de urs. Cele mai multe, numeric, se întâmplau clar în extravilan, pentru că zona de munte are particularitatea de a avea sate răspândite şi stânele, şi fermele, şi livezile oamenilor se află în general în zona de extravilan, însă, totuşi, deşi salut trecerea acestei legi, trebuie să spun că este doar un început, este doar o lege reactivă, intervenţia se întâmplă după ce ursul a comis atacul. Sper să reuşim să promovăm un pachet de legi care să ducă la prevenţie şi să nu se mai întâmple atacurile efectiv.

Oricum, salut decizia şi vă mulţumesc.

Grupul AUR a votat pentru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly, Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru votul dat astăzi aş vrea să vă mulţumesc în numele meu şi în numele Grupului parlamentar al UDMR, precum şi în numele acelor cetăţeni care au avut de suferit în urma atacurilor de urşi, în judeţul Mureş şi nu numai, în numele acelor cetăţeni ai căror membri de familie au fost ucişi, cetăţeni care au suferit răni grave în urma atacurilor, precum şi al gospodarilor care au fost păgubiţi atât în culturile vegetale, cât şi în şeptelul de animale, precum şi în numele acelor cetăţeni care nu se simt în siguranţă, acasă, în locurile lor de baştină, unde pe străzi, în curţi se pot întâlni cu ursul, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban.

Nu cred că este o situaţie foarte bună, când te întâlneşti cu ursul în municipiul reşedinţă de judeţ, cum ar fi Târgu Mureş sau Reghin, sau Sinaia, Predeal şi în alte localităţi.

Cum a zis şi colegul meu, această lege oferă posibilitatea intervenţiei de necesitate, însă noi ar trebui să prevenim astfel de situaţii. Şi pentru a preveni, eu consider că trebuie să reducem populaţia de urşi la un număr care permite coabitarea ursului cu omul, în condiţii paşnice. Şi acesta ar fi numărul care a existat până în anul 2016.

Pentru acest lucru, vă invit să facem demersuri, pentru ca cetăţenii din această ţară să se simtă în siguranţă.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Ciubuc, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Anul trecut, în Comisia pentru agricultură am dezbătut acest proiect de lege şi văd că a ajuns în formă finală, contrar celor discutate şi dezbătute în comisie, unde consider că a avut un raport de aprobare pentru a împuşca urşii pe raza intravilană a localităţii.

Consider că această lege, astăzi, votată în Parlament de către dumneavoastră, dă liber la împuşcatul urşilor în intravilan, dar şi în extravilan.

Stimaţi colegi,

De ce am ajuns în această situaţie? Nimeni nu-şi pune problema că habitatul ursului - pădurile sunt tăiate şi automat suprafeţele de păduri, în România, sunt reduse. Ce ne rămâne să facem?

Haideţi să lăsăm la liber tăiatul pădurilor şi să reducem populaţia de urşi! Nu asta este o soluţie, ursul va continua să atace!

Consider că noi avem o populaţie unică în Europa şi cred că ultima populaţie de urs brun, şi această lege nu face nimic altceva decât să stimuleze braconajul, să stimuleze vânătorii să împuşte ursul şi, desigur, bogaţii Europei să vină să se înfrupte din vânătoarea de urşi.

De aceea, eu consider că nu este o măsură bună împuşcarea urşilor şi în extravilan. De ce? Pentru că noi trebuie să ne gândim cum să păstrăm habitatul urşilor. Am reuşit să trăim sute de ani cu ursul şi strămoşii noştri au reuşit să trăiască sute de ani cu urşii, şi acum, vezi, Doamne, îi deranjează pe cei de la UDMR, pentru că taie pădurile împreună cu ministrul mediului care încasează şpăgi de sute de mii de euro de la Schweighofer, Egger şi Kronospan. (Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Să vă fie ruşine, oameni de la UDMR! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ödön, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

La explicarea votului trebuie să vorbeşti despre acel proiect de lege.

Dacă domnului coleg îi place aşa de mult ursul, să se mute lângă ei! Să-şi mute familia în acele localităţi unde ursul se plimbă pe stradă, să se mute în acele localităţi unde nu ai curajul să laşi copilul în stradă şi ursul intră în şcoală, şi să văd dacă atunci mai are acest discurs!

Să vă fie ruşine dumneavoastră!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996 (PL-x 109/2022) (adoptat);

3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996; PL-x 109/2022.

Vot, vă rog.

251 de voturi pentru, 3 contra, două abţineri. Adoptat.

Proiectul...

(Doamna deputat Oana-Alexandra Cambera solicită să ia cuvântul.)

Doamna Cambera, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Alexandra Cambera:

Stimaţi colegi,

Mulţumesc mult pentru votul de astăzi.

Azi am făcut un lucru bun, un lucru care nu are culoare politică şi care vine în sprijinul victimelor violenţei domestice. Sunt femei care au nevoie de un acoperiş deasupra capului pentru a-şi putea continua viaţa. Numărul acestora este în creştere an de an. Sunt date de la care am plecat, dar în care am pus mult suflet, alături de colega mea, Oana Ţoiu, cu care am iniţiat acest proiect de lege.

Vă mulţumesc tuturor şi sperăm că astăzi am dat o şansă în plus unor femei de a-şi începe o viaţă independentă şi de a-şi atinge potenţialul.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I. - S.A. (PL-x 77/2022) (adoptat);

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.; PL-x 77/2022.

Vot, vă rog.

Cu 254 de voturi pentru, două abţineri, adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 231/2021) (adoptat);

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 231/2021.

Vot, vă rog.

Cu 248 de voturi pentru, două contra, 5 abţineri, adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2021 pentru completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (PL-x 555/2021) (adoptat);

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2021 pentru completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic; PL-x 555/2021.

Vot, vă rog.

Cu 248 de voturi pentru, 4 contra, 4 abţineri, adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor (PL-x 301/2022) (adoptat);

7. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor; PL-x 301/2022.

Vot, vă rog.

Cu 250 de voturi pentru şi 7 abţineri, adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a altor acte normative (PL-x 22/2022) (adoptat);

Capitolul II. Legi organice. Adoptări.

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a altor acte normative; PL-x 22/2022.

Vot, vă rog.

Cu 232 de voturi pentru, 19 contra, 8 abţineri, adoptat.

Explicarea votului, domnul Glad.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În calitate de iniţiator, vă mulţumesc pentru votul la acest proiect. Este un pas important pentru producerea energiei pe terenuri agricole şi păşuni din surse regenerabile.

În prezent, la Transelectrica, sunt peste 18.000 de megawaţi înscrişi pentru aprobare. Prin PNRR şi prin Fondul de modernizare sperăm să oferim cât mai multe finanţări şi, astfel, coaliţia de guvernare să scadă preţul la electricitate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Andronache.

Procedură?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Nu, este doar o chestiune de procedură.

Există o normă în această lege, că a fost votată, care arată faptul că vorbim despre o lege temporară. Este important de menţionat pentru interpretarea acestei legi că normele acestea, care vor fi în vigoare până la 31 decembrie 2026, se referă doar la Legea de modificare a Legii nr. 18.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Coleşa, Grupul AUR. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Foarte pe scurt.

Am ajuns să facem energie verde scoţând din agricultură zeci şi zeci de hectare. Investim într-o energie cu un randament îndoielnic, scoţând zeci şi zeci de hectare productive din circuitul agricol. (Vociferări.)

Asta facem, asta aţi votat, asta veţi obţine!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Ciubuc, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tot din Comisia pentru agricultură cunoaştem că în România avem peste 11 milioane de hectare de păşuni, teren neproductiv de categoriile 1, 2 şi 3.

Până acum a fost OK! Am construit panouri solare şi am construit surse de regenerare pe terenuri neproductive. Acum, vezi, Doamne, nu mai este loc în România să construim şi să facem proiecte europene pe aceste terenuri. Şi am decis să facem o lege cu dedicaţie pentru cei care doresc să beneficieze de PNRR şi să construiască pe terenuri agricole.

Consider că acest proiect de lege nu are impact, pentru că un hectar de teren agricol produce mai mult în agricultură decât în energie. Cunoaştem cu toţii că un hectar de panouri solare produce 0,9 megawaţi.

Care este impactul? Este o lege cu dedicaţie pentru camarila politică!

Să vă fie ruşine!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ciubuc, este pentru a doua oară când veniţi la microfon şi ne obrăzaţi cu "Să vă fie ruşine!". A treia oară nu vă mai dau cuvântul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 533/2018/2019) (adoptată Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie);

9. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 533/2018/2019.

Vot, vă rog.

231 de voturi pentru, 16 contra, 5 abţineri, adoptată.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art. 205 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 149/2022) (adoptată);

10. Propunerea legislativă pentru completarea art. 205 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 149/2022.

Vot, vă rog.

Cu 252 de voturi pentru, 7 contra, adoptată.

Domnule Simion, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Nu pot să nu remarc felul în care au fost introduse pe ordinea de zi, chiar şi fără raport, anumite... legi. Am votat pentru această lege, însă următoarea este Codul comunicaţiilor.

Aţi primit foarte mulţi dintre voi, din partea multor cetăţeni români, observaţii la această lege. Cei care au ordin din partea partidului pot măcar să nu voteze, pentru a nu asigura majoritatea necesară, e lege organică.

Aşa că, vă rugăm să nu votaţi sau să votaţi negativ, cum o va face Grupul AUR.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Faceţi, vă rog, legătura cu domnul Radu Panait, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Panait (prin audioconferinţă):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc frumos pentru votul dumneavoastră, dragi colegi!

Vă mulţumesc în numele tinerilor cu CES şi al părinţilor lor!

Astăzi, am făcut un pas înainte pentru cei care s-au născut cu stângul în viaţă şi mă bucur să văd că societatea noastră este tot mai receptivă faţă de problemele acestor tineri.

Aşa că am speranţa că în perioada acestui mandat vom reuşi să mai facem câteva lucruri pentru ei.

Vă mulţumesc din suflet!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te-au văzut! (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 295 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iunie 2022 (PL-x 428/2021/2022) (adoptată).

11. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 295 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iunie 2022; PL-x 428/2021/2022.

Vot, vă rog.

Cu 188 de voturi pentru, 55 contra, 10 abţineri, adoptată.

Explicarea votului, domnul Ringo Dămureanu.

Nu plecaţi! Continuăm şedinţa cu dezbateri, a plenului Camerei Deputaţilor.

Vă rog, domnule Dămureanu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ringo Dămureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul AUR a votat împotriva acestui proiect de lege, dată fiind maniera total nedemocratică de adoptare. Au fost subtilizate amendamente depuse de la o comisie la alta. (Vociferări.)

Ştim bine despre ce vorbim, doamnă preşedinte!

Practic, nu s-a făcut niciun fel de dezbatere. Rolul Parlamentului a fost invalidat. Am fost ameninţaţi, aici, că, dacă nu depunem acel raport, vom fi daţi afară din funcţii, vom fi schimbaţi, deci, practic, presiunile pe care le-aţi exercitat pentru a trece acest cod vă fac nedemni de a ocupa funcţia respectivă şi este o ruşine modul în care Parlamentul condus de dumneavoastră a înţeles să treacă acest proiect care, într-o măsură sau alta, ne va afecta pe absolut toţi cetăţenii României.

Sunt bine de consemnat aceste lucruri, pentru că mâine sau poimâine, poate, cei care ne-au trimis aici o să ne întrebe pe fiecare de ce am adoptat această atitudine complet iresponsabilă atunci când a trebuit să dezbatem acest proiect de lege.

Au fost mai multe articole care erau în strânsă legătură cu cele trei declarate neconstituţionale. Parlamentul a refuzat să facă această dezbatere.

Sperăm ca măcar Senatul să-şi exercite rolul pe care ni l-au acordat cetăţenii şi să dezbată pe fond acest proiect de lege.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Lasca.

Cât vorbeşte domnul Lasca, rog liderii de grup să pregătească intervenţiile pentru ordinea de zi a şedinţei Camerei, care tocmai va urma.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vreau să anunţ că eu am votat împotriva acestui PL-x 428, care este de fapt o lege extrem de toxică pentru România şi vă anunţ că peste 70% dintre români refuză să fie cobai pentru un experiment digital numit 5G, la fel cum 70% dintre români au refuzat să accepte certificatul sclaviei, Certificatul COVID.

Iar partidele care susţin această lege cu dedicaţie, vor fi penalizate la următoarele alegeri. Românii nu o să uite trădarea pe care o fac aceleaşi partide care au susţinut şi injectarea obligatorie, şi experimentul 5G.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Focşa? Nu a vorbit nimeni de la Grupul AUR, la explicarea votului?

A vorbit domnul Ringo Dămureanu. Îmi pare rău, nu vă pot da cuvântul. Cu procedură nu mă păcăliţi!

Domnul Sărmaş, de la PNL. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan-Sabin Sărmaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu aş fi luat cuvântul în mod normal, dar mi se pare că nu este corect să ducem în derizoriu un astfel de subiect.

Foarte pe scurt vă spun.

Tehnologia 5G, la nivel mondial, aduce o bogăţie de 600 de miliarde de euro, până în 2030, adăugate la produsul intern brut. În plus, sectoare ca sănătatea, administraţia publică, educaţia sunt cele care vor fi cel mai puternic impactate de această tehnologie. Se pare că o parte dintre colegii noştri vor să ţină România în beznă. Aceiaşi colegi care, în mod voit, culmea ironiei, folosesc tehnologia pentru a manipula şi a dezinforma oamenii.

Şi mai am o scurtă observaţie. Tehnologia 5G ne va ajuta pe unii dintre noi, din Parlament, să avem o calitate a transmisiilor live pe Facebook mai bună.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Sesiunea de vot final s-a încheiat.

Continuăm lucrările noastre cu şedinţa Camerei Deputaţilor.

Intervenţii pe procedură asupra ordinii de zi.

Vă rog, domnule Andronache.