Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2023

3. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 243.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 18 şi marţi, 19 decembrie 2023; programul de lucru pentru perioada 18-23 decembrie 2023; lista rapoartelor depuse în perioada 11-18 decembrie 2023 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că astăzi dezbatem moţiunea simplă iniţiată de 56 de deputaţi, iar la finalizarea dezbaterilor asupra moţiunii, vom continua lucrările cu primirea de răspunsuri la interpelări.