Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 decembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 decembrie 2024

3. Alegerea unui nou membru al Biroului permanent.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

................................................

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La punctul 3 al ordinii de zi avem alegerea unui nou membru al Biroului permanent.

În conformitate cu dispoziţiile regulamentare, funcţiile din Biroul permanent al Camerei, altele decât cea de preşedinte, devenite vacante în timpul sesiunii, se ocupă la propunerea Grupului parlamentar căruia i-au fost repartizate propunerile.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, pentru a prezenta propunerea de candidaţi.

Vă rog.

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi felicitări pentru alegere!

Grupul parlamentar al PSD îl propune, pentru funcţia de chestor, pe domnul deputat Dunava Costel.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Înainte de a trece la exprimarea votului, vă reamintesc că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Votul este deschis şi se exprimă prin mijloace electronice.

Urmează votul asupra acestei propuneri.

Să înceapă votul, vă rog.

276 de voturi pentru, 3 voturi contra, 3 colegi care nu votează.

Domnul deputat a fost ales în această funcţie.

Domnule Suciu, vă rog, pe procedură.