Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2025

3. Intervenţia domnului deputat Ştefan Bouda cu prilejul sărbătoririiZilei Limbii Cehe în România.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

Şi, pentru începutul acestei şedinţe, îl invit la tribună pe domnul deputat Ştefan Bouda, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru o scurtă alocuţiune consacrată sărbătoririi zilei de 28 septembrie - Ziua Limbii Cehe în România.

Aveţi cuvântul, stimate coleg.

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi vreau doar să subliniez un lucru important: în fiecare an, pe 28 septembrie, adică ieri, minoritatea cehă din România sărbătoreşte Ziua Limbii Cehe.

Această zi este şi un simbol al prieteniei dintre România şi Republica Cehă şi un mesaj de unitate între toate comunităţile noastre. Ziua Limbii Cehe a fost una dintre iniţiativele legislative ale deputatului Merka Adrian-Miroslav, din partea Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România, transpusă în Legea nr. 130 din 8 octombrie 2014, şi stabileşte data de 28 septembrie, "Ziua statalităţii cehe - Sf. Václav, patronul spiritual al Cehiei", declarată de către Parlamentul României ca "Ziua Limbii Cehe", care a fost celebrată pentru prima dată la noi acum 11 ani.

Cu aceeaşi ocazie, se celebrează mai bine de 200 de ani de la sosirea cehilor în Banat. Cel mai vechi sat cehesc existent este Sfânta Elena, din regiunea Banat. Câteva cuvinte despre cehă, care este o limbă slavă de vest, vorbită, în principal, în Republica Cehă, reprezentată în scris cu ajutorul alfabetului latin şi a diferitelor semne diacritice. Ceha poate părea complexă pentru cei care o învaţă ca limbă străină, această complexitate se datorează, în principal, morfologiei sale.

O altă particularitate a acestei limbi este libertatea aparentă în sintaxă. Adesea, orice posibilitate de organizare a termenilor este acceptabilă din punct de vedere gramatical. La rândul său, asemănarea cu slovaca o face o limbă inteligibilă cu slovaca. Ca o curiozitate şi o asemănare cu limba română, unde cuvântul "dor" nu poate fi tradus, şi în limba cehă sunt cuvinte care nu pot fi traduse. Două dintre aceste cuvinte sunt "litost" - o stare de chin şi agonie la vederea propriei dureri - şi "pohoda" - o stare de beatitudine -, însă lucrul cel mai amuzant este faptul că cehii nu au un verb pentru cuvântul "a îmbrăţişa".

"Corala Sfântului Venceslau" este unul dintre cele mai vechi cântece cehe cunoscute în istorie, datând din secolul al XII-lea, şi este unul dintre cele mai populare cântece religioase în Cehia.

În 1918, în perioada formării statului cehoslovac, acest cântec a fost propus să devină imnul naţional. Din punct de vedere istoric, în cadrul politicii mai ample de colonizare a Banatului, deschisă de Imperiul Austriac după anexarea Banatului în 1718 - pacea de la Passarowitz -, în cursul secolului al XIX-lea, în Banatul românesc are loc procesul de colonizare a cehilor. Istoriografia cehă şi cea română consideră că această colonizare s-a desfăşurat în trei valuri. Începând cu anul 1823 este consemnat primul val al colonizărilor, ce duce la înfiinţarea localităţilor Elisabeta şi Sfânta Elena din actualul judeţ Caraş-Severin.

Cel de-al doilea val al colonizării cehilor s-a desfăşurat între anii 1826 şi 1828, sub autorităţile austriece, mai ales în Munţii Almăjului, fiind înfiinţate localităţile Eibenthal din judeţul Mehedinţi, Ravensca, Şumiţa, Gîrnic şi Bigăr din judeţul Caraş-Severin. Cel mai probabil mulţi dintre voi nu cunosc faptul că marele jucător de fotbal Pavel Nedved, câştigător al Balonului de Aur în 2003, şi care a activat la cele mai mari cluburi din lume, cum ar fi Lazio şi Juventus - ambii părinţi sunt născuţi la noi, în comuna Gârnic din Banat, iar după ce au emigrat înapoi în Cehia, ţara-mamă, s-a născut Pavel, dar fiind copil, a vizitat de mai multe ori satele ceheşti din Clisura Dunării.

Doresc să mulţumesc Guvernului României pentru susţinerea pe care o acordă minorităţilor naţionale din ţara noastră, pentru promovarea limbii, culturii şi religiei acestora.

Nu în ultimul rând, vreau să îi mulţumesc domnului deputat Adrian Merka, care, în 2014, a iniţiat Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Cehe.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Întreb liderii de grup dacă există observaţii cu privire la ordinea de zi.

Nu există.

Începem dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi.

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2024 pentru prorogarea unor termene şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 48/2025.

De fapt, cred că este punctul 2 acesta. (Vociferări.)

Da, are raport.

Da. Luăm primul punct, mai bine.