Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2026
![]() |
3. | Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi a art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (PL-x 330/2025) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 330/2025 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
4. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi a art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România; PL-x 330/2025. Continuăm dezbaterile. Reamintesc că are caracter ordinar şi avem şi amendamente admise. Din partea iniţiatorilor, până în momentul de faţă, în şedinţa din 18 februarie, au luat cuvântul doamnele deputat: Oana Murariu, Silvia-Claudia Mihalcea, Patricia-Simina-Arina Moş şi Csép Éva-Andrea. Raportul comisiilor a fost prezentat de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Din partea grupurilor parlamentare au luat cuvântul: reprezentanţii Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Călin-Gheorghe Matieş; Grupului parlamentar POT - doamna deputat Anamaria Gavrilă; şi Grupului parlamentar al USR - doamna deputat Oana Murariu. Dacă mai sunt alte solicitări? Da, domnul deputat Florin Caragaţă, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, Grupul parlamentar SOS România nu va susţine această modificare, din următoarele considerente. Avem afişate în recepţiile hotelurilor - şi nu numai - foarte multe afişe, tablouri şi aşa mai departe, obligaţii pe care le au antreprenorii. Nu doresc să continuăm în acelaşi ritm. Şi deoarece tot investim în tehnologie şi cum fiecare român, chiar şi bunicii şi bunicile noastre au un smartphone, eu propun ca toată această informaţie s-o comasăm şi s-o punem într-un singur afiş; în momentul în care scanezi acest cod QR, să avem toată informaţia necesară. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Domnul deputat Lucian-Nicolae Andruşcă, PSD. |
|
|
Domnul Lucian-Nicolae Andruşcă: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Traficul de persoane nu arată ca în filme. Arată banal, arată legal, arată ca o ofertă de muncă, un bilet de autocar, o cameră închiriată. Victimele nu strigă. De cele mai multe ori tac, pentru că nu ştiu unde să ceară ajutor. Această lege nu rezolvă tot, dar face un lucru esenţial - pune informaţia exact acolo unde trebuie, în locurile folosite de traficanţi. Şi un afiş nu costă mult, dar poate opri o exploatare, poate salva o viaţă. Statul nu previne, ajunge să repare prea târziu. Pentru aceste motive, Grupul parlamentar al PSD va vota pentru. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Domnul deputat Alin-Bogdan Stoica, Grupul parlamentar al USR. |
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Mulţumesc tuturor colegilor din celelalte partide, care au susţinut această iniţiativă a colegei mele. Traficul de persoane este un subiect important şi ştiu din Comisia pentru combaterea traficului că toţi colegii din toate partidele, în această comisie, susţin măsurile care să combată acest fenomen extrem de periculos. Uşor-uşor ne transformam dintr-o ţară care este exportator de persoane traficate într-una care va fi destinaţie. O astfel de iniţiativă care informează pe toţi cei care călătoresc şi intră într-o cameră de hotel că este posibil să apeleze la serviciile unor persoane care sunt de fapt traficate - lucrul ăsta este extrem de important şi reduce acest fenomen extrem de grav. De aceea, această iniţiativă trebuie susţinută. Şi din nou vă mulţumesc tuturor colegilor din toate partidele, care veţi susţine această iniţiativă. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna deputat Verginia Vedinaş, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Doamnă preşedinte, Dragi colegi, Am simţit nevoia să vă mărturisesc câteva gânduri, având în vedere că discutăm astăzi despre una dintre cele mai grave şi umilitoare infracţiuni şi chiar fenomene ale lumii contemporane, care este traficul de persoane. Traficul de persoane, dragii mei, presupune o atitudine din partea statului care se confruntă cu el, care excede acestei soluţii care, cu tot respectul şi vă rog să mă iertaţi pentru lipsa, poate, caracterului foarte politicos al expresiei, e un fel de "frecţie la piciorul de lemn". Asta este modalitatea prin care noi luptăm cu traficul de persoane, că punem un afiş? - primul lucru. Al doilea lucru - nu vi se pare, dragi colegi şi dragi români, că prea ne-am învăţat în ultimele decenii să ne incriminăm, să ne victimizăm, să arătăm tuturor cât de incapabili suntem, cât de corupţi, cât de incapabili să trăim într-o societate democratică? Asta e România? În momentul în care pui un asemenea anunţ, în mod evident, el va atrage atenţia mult mai mult decât faptul că acel hotel se regăseşte într-o zonă splendidă a României. O Românie pe care alţii o asemuiesc cu un colţ de Rai. Acestea sunt motivele pentru care vin turiştii, în general, că sunt români sau sunt străini? Eu cred că fiecare om care are o brumă de conştiinţă va informa dacă are cunoştinţă despre o infracţiune de trafic de persoane, fără să fie o informaţie afişată. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc mult. Sunt informată de colegii de la staff că sunt două boxe care nu funcţionează; încearcă să remedieze problema. Până atunci, am să-i rog pe toţi colegii care urmează să aibă intervenţii să vorbească mai aproape de microfon, mai rar şi, dacă se poate, mai tare. Am să invit la cuvânt pe domnul deputat Dan Tanasă, Grupul parlamentar AUR, şi, apoi, pe dumneavoastră, stimată colegă. (Se adresează doamnei deputat Rodica Plopeanu.) |
|
|
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Dacă vreţi să discutaţi şi dacă vreţi să combateţi într-adevăr, să ştim de unde am plecat. Am plecat de la PSD, PNL, USR, UDMR, care conduc România de 36 de ani şi, cu aceste partide la conducerea României, România este de ani de zile pe primul loc la tot ce înseamnă trafic de carne vie, trafic de copii, trafic de persoane, în general. Asta, sub conducerea PSD, PNL, USR şi UDMR. Legea de astăzi, pe care ne-o propuneţi, e o frecţie la picior de lemn. Sigur că da, că dacă n-o s-o votăm, o să spuneţi că AUR nu vrea să combată traficul de persoane; de-aia nu susţine tot felul de aberaţii. Un număr de telefon pus undeva nu ajută la nimic. Eu ce vă recomand, dragilor? Ştiu că - uite, n-o să vedeţi chestia asta nici la Antena 3, nici la Digi, nici la România TV - eu vă recomand să vedeţi ce-a făcut Nayib Bukele în El Salvador. Nayib Bukele, preşedintele El Salvador, care a fost reales pentru al doilea mandat, a fost reales de salvadoreni cu vreo 70%-80%. Nayib Bukele s-a dus şi în momentul acesta a băgat zeci de mii de membri ai bandelor de traficanţi de droguri, de mafioţi, i-a băgat în puşcărie pe toţi. Ce-a făcut el? A luat două-trei mii de poliţişti, a luat două-trei mii de militari şi s-a dus peste bandele de traficanţi de persoane, bandele de traficanţi de droguri. Aşa se face că în momentul acesta, El Salvador este una dintre cele mai sigure ţări din emisfera vestică şi omul a rezolvat cât se poate de simplu traficul de droguri şi traficul de persoane, crimele şi aşa mai departe, în ţara lui, pentru că el a vrut într-adevăr să rezolve problema şi a rezolvat-o. În schimb, aici, la Bucureşti, totul e cu mănuşi, cu PSD, cu PNL, cu USR, cu UDMR; mai degrabă să nu-i deranjaţi pe traficanţii de persoane decât să-i deranjaţi cu adevărat cu ceva, deşi deţineţi controlul Guvernului României de atâţia ani de zile. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Ultima intervenţie, doamna deputat Rodica Plopeanu. Reamintesc, grupurile parlamentare au avut până acum câte două intervenţii, conform Regulamentului. (Doamna deputat Rodica Plopeanu vine la tribună. Probleme tehnice.) Numai puţin, nu se aude... nu se aude microfonul colegei. |
|
Doamna Rodica Plopeanu (de la tribună): Este închis. |
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Poftim? |
|
|
A, gata. Mulţumesc. În numele legii şi luptei împotriva traficului de persoane, cauză nobilă, de altfel, s-a născut o nouă stea legislativă marca USR- "Legea afişului salvator". În România modernă, patria tuturor formularelor şi mama tuturor anexelor, s-a decis că salvarea în cazul traficului de persoane vine de la agenţii economici. Aceştia vor fi obligaţi să tipărească afişe şi cartoane de 10/10 pe care să le pună la dispoziţia clienţilor. Aşa rezolvă statul român problema. Nu poliţişti, nu resurse, nu strategii. Nu! Cartoane laminate, preferabil color. Operatorii economici din domeniul HoReCa vor avea atâtea afişe, astfel încât atunci când intri într-un hotel să pară că intri într-un muzeu al afişelor - "Nu fumaţi!", "Nu deranjaţi!", "Nu traficaţi persoane!". Şi pentru ca absurdul să fie complet, legea introduce o inovaţie administrativă demnă de manuale - Poliţia de Frontieră poate fi amendată de, ce credeţi, Autoritatea de Turism. Aşa arată statul român în forma lui cea mai pură - instituţiile care se ocupă de siguranţă sunt controlate de instituţiile care se ocupă de pliante; lupta împotriva crimei organizate se duce cu fonturi aprobate printr-o anexă. Pe scurt, iniţiativa este bună, dar, dacă mai adăugăm câteva obligaţii, o să ajungem să avem mai multe afişe decât turişti în hotelurile noastre. Deci, republica afişelor obligatorii merge înainte! Cu paşi mici, dar siguri. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Mai este o solicitare de la Grupul parlamentar al PNL, domnul Cîmpean? Nu. Bun. Trecem la dezbaterea pe articole. Avem 32 de amendamente admise. Întreb dacă sunt observaţii, de la 1 la 11? Nu. Adoptate. De la 12 la 22? Nu. Adoptate. De la 23 la 32, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. Pentru Anexa nr. 1, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptată. Anexa nr. 2, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptată. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |


