Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2026
![]() |
3. | Intervenţie având ca subiect victimele mineriadei şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria acestora. | ![]() |
||
|
Doamnă preşedinte, Dragi colegi, Astăzi, 15 iunie, este şi ziua în care ar trebui să-i comemorăm pe cei care au fost victime ale mineriadei, ale opresiunii pe care oamenii care au luptat pentru libertate au suferit-o aici, în Bucureşti, în Piaţa Universităţii. Şi, cum spunea şi Eminescu, pentru că, iată, îl comemorăm şi pe Eminescu, "Alte măşti, aceeaşi piesă", astăzi, 15 iunie 2026, s-a pronunţat şi instanţa de judecată în Dosarul "10 august" şi iată, din nou, nu au fost găsiţi vinovaţi dintre cei care au organizat represiunea din 10 august, ci doar câţiva "acari Păun". Iată că în toţi aceşti ani, 36 de ani, nu s-a schimbat mare lucru în privinţa tratamentului pe care statul îl are faţă de oamenii care îşi doresc libertate şi se şi exprimă pentru ea. Ar trebui ca pentru victimele mineriadei - nici măcar nu ştim astăzi câţi au fost, pentru că dosarul nu a fost judecat - ar trebui să ţinem un moment de reculegere. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Îl propuneţi? Domnule Stoica, propuneţi? |
|
Desigur. Propun să ţinem un moment de reculegere în memoria victimelor mineriadei. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Tot pe procedură, din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat George-Mihail Neamţu. Şi am să-l rog pe colegul de la neafiliaţi, domnul Mădălin-Laurenţiu Făget, dacă puteţi, să veniţi până la mine, vă rog. Vă rog. |


