|
În continuare, domnul secretar de stat Dan Popescu, din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, va răspunde interpelării colegei noastre, doamna deputat Varga Lucia-Ana, cu tema Inventarul forestier naţional. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.
|
|
Domnul Dan Popescu (secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor): Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Stimată doamnă deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 2375B/2015, având ca obiect Inventarul forestier naţional, vă comunicăm următoarele. Datele privind volumul de lemn tăiat ilegal din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara acestuia, calculate prin inventarul forestier naţional, au fost prezentate în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 9.06.2015. Astfel, pentru totalul arborilor identificaţi ca fiind tăiaţi s-a calculat volumul de masă lemnoasă pe baza informaţiilor despre aceşti arbori, colectate în primul ciclu IFN, respectiv specie, diametru, înălţime, rezultând un nivel mediu anual de 26,69 milioane m.c. În acest volum nu este inclus volumul arborilor tăiaţi ale căror cioturi nu se mai regăsesc în teren. Având în vedere că între raportările Institutului Naţional de Statistică şi Inventarul forestier naţional se constată o diferenţă medie de circa 8,8 milioane m.c. anual, există suspiciunea că acest volum de masă lemnoasă a fost recoltat ilegal. Precizia datelor din Inventarul forestier naţional este de ą11%. Pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale, dar şi pentru realizarea obligaţiilor stabilite prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a adoptat un set de măsuri, după cum urmează. Pe plan legislativ s-a urmărit asigurarea unui cadru normativ actualizat şi adecvat care să suprime caracterul lacunar, permisiv ori interpretabil al reglementărilor actuale în domeniu. Au fost aprobate următoarele acte normative: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere;
- Hotărârea Guvernului nr. 743/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Gărzilor forestiere;
- Ordinul nr. 1323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării şi evaluările necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării;
- Ordinul nr. 1330/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatări forestiere, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatări forestiere.
b) Au fost elaborate şi se află în procedură de avizare următoarele proiecte de acte normative: - Hotărârea Guvernului privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice;
- De asemenea, Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică;
- Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind atestarea persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor, precum şi atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează proiectarea şi/ sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic.
Pe plan instituţional s-a urmărit întărirea capacităţii de acţiune a nou-înfiinţatelor Gărzi forestiere, prin extinderea, atât în ceea ce priveşte atribuţiile, cât şi în ceea ce priveşte numărul de personal şi logistică, a Comisariatelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic. Personalul din cadrul acestor noi structuri urmează să fie selectat după criterii riguroase de performanţă şi integritate, iar nivelul superior de salarizare prevăzut în actul normativ este menit să stimuleze performanţa şi să elimine actele de corupţie din sistemul de control al aplicării regimului silvic şi cinegetic. Asigurarea fondurilor financiare necesare reîmpăduririi suprafeţelor de teren forestier de pe care s-a recoltat masă lemnoasă şi care nu au fost reîmpădurite în termenul legal. Şi, de asemenea, dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL, operaţionalizarea sistemului FMI-MS şi dezvoltarea sistemului "Radarul pădurilor". În speranţa că informaţiile furnizate vă sunt utile, vă asigurăm, stimată doamnă deputat, de sprijinul nostru şi totodată vă stăm la dispoziţie pentru eventuale informaţii suplimentare.
|
|
Doamna Lucia-Ana Varga: Îi mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul pe care l-am primit. Cifrele citite de dumnealui, şi anume că 8,8 milioane de metri cubi anual sunt tăiaţi ilegal - sunt îngrijorătoare şi confirmă încă o dată că acest Cod silvic aprobat în Parlament de majoritatea PSD - UNPR nu produce efectele aşteptate, şi anume, nu reduce tăierile ilegale. Iar, pe de altă parte, legislaţia modificată până în acest moment de către minister se pare că nu reuşeşte să stopeze acest fenomen al tăierilor ilegale. De aceea, sper din tot sufletul că ministerul va susţine acele modificări de acte normative, cum este modificarea Legii siguranţei naţionale, astfel încât să implicăm şi mai multe instituţii care sunt responsabile privind securitatea cetăţenilor şi securitatea naţională în stoparea acestui fenomen. Am să fac şi eu o propunere Comisiei pentru mediu, să vină doamna ministru la Comisia pentru mediu, să ne prezinte aceste iniţiative legislative pe care le aveţi în dezbatere publică, să le discutăm şi, de ce nu, să le îmbunătăţim. Mulţumesc.
|